Valentin Țăruș
În urmă cu 20 de ani, profesorul Mihai Lucan punea bazele programului de transplant de la Cluj, program gândit în context european și de nivel european, care a salvat peste 1500 de pacienți. De la o secție de urologie cu câteva saloane insalubre, Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal de la Cluj înseamnă astăzi un angrenaj complex cu trei secții, patru departamente, un ambulatoriu și un bloc operator, totul utilat cu aparatură de ultimă generație.
În 1992, prof. Mihai Lucan realiza primul transplant de rinichi la Cluj, în colaborare şi sub supravegherea Consorţiului Interuniversitar de Transplant de Organe-Roma. Studiase transplantul în Cuba, făcuse parte din echipa prof. Eugen Proca, care realizase, la București, în 1980, primul transplant de rinichi din România. Evenimentul a rămas izolat, deși a mai fost urmat de câteva transplanturi sporadice.
Venit la Cluj, prof. Lucan a avut viziunea unui program coerent de transplant, prin care sute de pacienți transplantați renal să se poată bucura de darul vieții. De la primul transplant până la cele 1500 contorizate astăzi, drumul trece prin nenumărate premiere naționale și internaționale, între care primul transplant de pancreas și primul transplant dublu, de pancreas şi rinichi simultan.
Institutul de la Cluj este singurul din țară unde se desfăşoară un program special de transplant renal DOMINO – în care sunt implicate mai multe perechi donator-acceptor, permutate astfel încât compatibilitatea organelor cu organismul primitor să fie cât mai bună. În acest domeniu experiența Institutului condus de prof. Mihai Lucan este cea mai mare din Europa. De asemenea, este singurul institut medical din țară care abordează anomaliile vasculare şi de căi urinare la rinichiul care urmează să fie transplantat, și singurul din ţară care a realizat transplantul renal transgrup.
Institutul creat la Cluj de profesorul Mihai Lucan are cea mai bogată experiență în domeniul transplantului renal la copii, cu peste o sută de intervenții efectuate. Aici s-a efectuat primul transplant renal pedriatic din Europa, la un copil de doi ani transplantat cu grefă de donator în moarte cerebrală tot de doi ani, primul transplant pediatric preemtiv, primul transplant pediatric după operaţie de nefroblastom şi primul transplant pediatric după nefrectomie bilaterală. O altă premieră a fost realizată în vara acestui an, când o fetiță de doi ani a primit un rinichi de la mama ei, intervenția fiind realizată printr-o procedură de micșorare de rinichi.
Peste 6500 de pacienți sunt internați anual în cadrul Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal de la Cluj, 85% dintre ei cu probleme chirurgicale. Pe listele de așteptare sunt 3.500 de persoane care aşteaptă un transplant renal.
La eveniment, desfășurat la Cluj pe 5 și 6 octombrie, au participat peste 400 de pacienți transplantați care purtau veste fosforescente, inscripționate „sunt transplantat – sunt supraviețuitor”, și personalități internaționale de primă mărime din domeniul transplantului: prof. Adriana Zeevi, șef Departament de imunologie și tipizare tisulară, Univ. Pittsburg, Raimund Margreiter, șef Department de Transplant, Spitalul Univ. din Insbruck, Paquale Berloco, președintele Consorțiului Interuniversitar de Transplant de Organe din Roma și șeful clinicii Umberto I, Univ. Sapienza Roma, prof. Massimo Rossi, șef Departament de Transplant la Clinica Umberto I din Roma, prof. Luisa Berardinelli, șefa Departamentului de Transplant de la Universitatea din Milano, Guido Persijn, director al Eurotransplant, Leiden, Olanda.