Endocrinologia este unul dintre cele mai dinamice domenii ale medicinei, care controlează tulburările organismului prin tratamente create de însuși corpul uman. Hormonii – substanțe care ne aparțin organic – sunt transformate în medicamente care vindecă trupul și, pe viitor, poate chiar și sufletul. Neuroendocrinologia studiază modul în care hormonii influențează funcția neuronilor și a psihicului, explică prof. dr. Mihail Coculescu, Profesor de Endocrinologie în cadrul Institutului Național de Endocrinologie „C.I. Parhon”, care și-a concentrat cercetările asupra acestui domeniu. Viitorul neuroendocrinologiei este psihoneuroendocrinologia, iar când vom descoperi modalitatea de trecere a hormonilor prin bariera hematoencefalică, vom putea trata bolile psihice nu prin substanțe străine de organism, care acționează la nivel chimic ca și cămașa de forță la nivel mecanic, ci prin substanțe produse chiar de creier.
Cum ați ales endocrinologia? Ați ales-o dvs sau ea v-a ales?
În endocrinologie m-am concentrat pe neuroendocrinologie, direcție tradițională pentru că endocrinologia în România a plecat de la un neurolog – Parhon, elevul lui Gheorghe Marinescu, mentorul școlii de neurologie, care a devenit apoi neuropsihiatru.
Profesorul Milcu a înființat în acest Institut Național de Endocrinologie un colectiv de neuroendocrinologie și, ca student, am crescut în acel colectiv. Neuroendocrinologia studiază cum sistemul endocrin controlează direct psihicul și creierul, și cum hormonii influențează funcția neuronilor și, prin intermediul lor, inclusiv funcția psihicului.
Neurologia se ocupă cu fenomene finale care te invalidează, fiziologia și neurofiziologia au în vedere lucruri minunate, dar foarte abstracte, în timp ce endocrinologia se ocupă cu niște substanțe foarte active, hormonii, care pot fi folosite ca medicamente și care influențează direct diverse tulburări. Acestea sunt corectate în timp real, înainte să ajungă dramatice. Mereu se descoperă hormoni, substanțe active, în cantități tot mai mici, se merge tot mai spre detaliu…
Societatea Internațională de Psihoneuroendocrinologie a avut ca punct de plecare ideea că bolile psihice nu trebuie tratate cu substanțe străine de organism, care acționează la nivel chimic așa cum cămașa de forță acționa la nivel mecanic. Ar fi de dorit ca bolile psihice să fie tratate cu substanțe produse chiar de creier, să facem o terapie bazată pe fiziologie, pe neuroendocrinologie.
Timp de opt ani m-am ocupat de problemele internaționale ale Universității Carol Davila, cu scopul integrării europene, și am implementat programele educaționale europene Tempus și Erasmus, care au fost printre primele granturi obținute prin competiție în medicină.
Mă ocup și de proiectele științifice – momentan avem în derulare un proiect european în FP 7, legat de genetica rezistenței la insulină la popoarele migratorii mediteraneene și se referă la românii care au migrat în Spania și Italia, la magrebienii care au migrat în Franța, la turcii care au migrat în Germania, albanezii care migrează în Italia și Grecia și la modul în care interferența între mediu și genom face ca sindromul metabolic cu impact pe riscul cardiovascular și durata de viață a oamenilor să influențeze în bine sau în rău populația care migrează. Precizia cu care modificările din genom localizează o populație a ajuns să fie pe o rază de 800 km – este unul din marile progrese și o perspectivă a geneticii moderne.
Progamul a început la 1 ianuarie 2012 și se finalizează la 30 decembrie 2015, cuprinde 18 țări, iar coordonarea o are Franța prin Laboratorul de Genetică din Universitatea Montpellier, unde lucrează un fost absolvent al Carol Davila și unul dintre studenții mei – Florin Grigorescu.
Cât de departe suntem de momentul în care vom putea trata bolile psihice cu ajutorul neuroendocrinologiei?
Mulți dintre neuromodulatori sunt de natură peptidică, iar peptidele sunt hidrosolubile, nu liposolubile și creierul e protejat de bariera hematoencefalică. Substanțele liposolubile trec foarte rapid către neuroni și receptorii neuronilor – hormonii steroizi, cum sunt de exemplu hormonii sexuali, trec imediat către creier –, însă peptidele nu. Astfel, noi nu putem folosi neuromodulatorii până nu rezolvăm o problemă de medicină fundamentală – cum să trecem o substanță hidrosolubilă prin bariera hematoencefalică. Creierul folosește substanțe pe care le produce el însuși, dincolo de barieră. S-a vorbit despre axa dintre hormonii gastrointestinali și cerebrali – chimic sunt identici, dar un hormon produs în intestin – de exemplu, somatostatină – nu trece bariera hematoencefalică. Dacă acest hormon este produs într-un neuron, se află dincolo de barieră. Efectele sunt cu totul diferite în periferie și la centru. În periferie, un hormon poate influența motilitatea gastrointestinală, absorbția alimentelor și același hormon, la nivel central, poate să influențeze apetitul sau sațietatea.
Cât de rapid și precis se pune diagnosticul în endocrinologie în România?
Înainte de deschiderea unor unități private, făceam ceea ce se face și în alte țări europene, dar mult mai lent. Aparatele folosite acum sunt automatizate pentru radioimunodozări și dozări imunometrice, cu câte 120-200 probe o dată, iar chimistul este văzut de multe ori citind o carte sau scriind un articol lângă aparatul care merge.
La început nu aveam aparatele necesare pentru diagnosticare, iar când am avut aparate esențiale în Institut și în câteva orașe importante ale țării am avut limită la reactivi. Institutul, chiar dacă are 400 de poziții de bolnavi internați, dacă e pus să rezolve problemele a 20 de milioane de locuitori și e plătit doar pentru cei 400 nu poate, pentru că alocația se termină foarte repede.
De când au apărut tehnicile și echipamentele moderne, școlarizarea unui tehnician care pune în funcțiune un astfel de aparat și realizarea acestor dozări este firească. Au apărut numeroase laboratoare private care au început să facă determinări hormonale în toate orașele, astfel încât privatizarea a făcut ca medicina să se transforme dintr-o utopie, în realitate. Utopia este legată de gratuitatea absolută a cetățenilor la toate analizele și intervențiile prin legile de dinainte de `89, ceea ce nu poate fi realizat decât coborând foarte mult nivelul. De altfel, nici cele mai bogate state din lume nu-și permit acest lucru.
Am depășit această perioadă în care un spital de stat făcea mult mai lent niște dozări. Privatul percepe niște taxe pentru acele analize și astfel totul merge mai repede. Privații încurajează medicii să recomande acele analize – cu cât au mai mulți pacienți la analize, cu atât totul este mai rapid; invers decât la stat, unde cu cât veneau mai mulți pacienți, cu atât stocul de reactiv se termina și trebuiau să fie amânați și să se facă liste de așteptare. Situația a fost depășită când alocațiile către spitale au crescut și au apărut asigurările sociale de sănătate – acești bani au făcut ca viteza cu care noi rezolvăm unele patolgii – cum este patologia tiroidiană, majoritară în România, să fie la fel de rapidă ca viteza din centrele bune de medicină din lume.
Am încercat, prin menirea noastră de profesori, să creștem rețeaua de endocrinologie, să o facem să fie cât mai competitivă în toate colțurile țării. Chiar în orașele mai mici, datorită progresului tehnologic, se pot rezolva foarte multe probleme și mai ales patologia curentă, cum este patologia tiroidiană. Sunt alte probleme la care bineînțeles că avem o viteză mai mică – cum sunt tumorile endocrine, pentru localizarea cărora și analizarea diseminării avem nevoie de echipamente încă rare în România – positron emision tomography combinate cu tomografiile computerizate și reactivii necesari acestora, dar, pentru majoritatea situațiilor, viteza cu care se rezolvă problemele la noi a început să fie cea a statelor vestice.
În ce măsură rețeaua de endocrinologi este satisfăcătoare?
Având o specialitate care este în frontul de dezvoltare a medicinii, endocrinologii au fost întotdeauna căutați în țară și străinătate. Înainte de `90, foarte mulți endocrinologi din Institut s-au expatriat, chiar în acele condiții grele în care frontierele erau închise. Faptul că medicii circulă liber cred că e un avantaj.
Am descoperit prin programele europene de schimb de studenți și perfecționare a profesorilor – Tempus și Erasmus – că studenții noștri sunt la fel de competitivi ca cei din alte universități ale lumii. Avem pateneriate cu universități din Bristol, Oxford, Copenhaga, cu Karolinska Institute Stockholm, cu universități bune din Germania. Studenții români, la același nivel cu colegii lor, în aceleași condiții, sunt studenți excelenți. Știam asta oarecum pentru că prestigiul pe care îl aveau în România medicii care se expatriaseră a fost concordant cu rata lor de succes în străinătate. Complexul pe care îl avem – că nu suntem printre marile națiuni ale lumii – ne dăunează, pentru că din punct de vedere al materialului genetic suntem la fel de dotați.
Consider că este un avantaj ca Europa să fie o mare țară. Deja în unele săli de operație din Franța se vorbește românește. Deși la început pare o pierdere, până la urmă este un câștig. Cu unele excepții, foarte mulți oameni care reușesc în străinătate își aduc aminte de dictonul grec „nu poți ajunge un om însemnat până nu ești recunoscut și de cetatea ta”.
La univ. Carol Davila avem acest proiect prin FP7, în domeniul geneticii avansate, cu echipamente moderne, iar într-un astfel de proiect cel care a atras România este un fost absolvent al nostru care conduce un laborator de genetică avansată din Montpellier. Faptul că avem oameni care se formează aici și ajung în altă parte la numai 40 de ani, alături de faptul că știu de unde au plecat, creează pe termen lung o atmosferă cât se poate de pozitivă.
Câți endocrinologi avem în România?
În Societatea Română de Endocrinologie sunt 300 de endocrinologi. De câte ori am fost președintele Comisiei de Endocrinologie a Ministerului Sănătății am pledat pentru a avea și mai mulți endocrinologi și diabetologi, pentru că în UE acestea sunt cuprinse în aceeași specialitate în UE.
Am avut colegi care au ridicat problema dacă nu cumva sunt prea mulți – pentru a avea fiecare posibilitate de dezvoltare. Cred că putem avea mai mulți pentru că endocrinologia este foarte utilă la interferența cu multe specialități, care încep să o iubească atât de tare încât ar vrea să ia bucăți din ea în specialitatea respectivă. Există endocrinologie legată de fertilizare sau tratamente adjuvante în oncologie, în cancerul de sân, în gastroenterologie și chirurgia bariatrică, în menopauză – lipsa estrogenilor nu le dezavantajează pe femei – multe femei devin doamne de fier care conduc familia, societatea sau statul de-abia după menopauză. Lipsa estrogenilor, însă, le fragilizează oasele, iar osteoporoza a ajuns atât de răspândită încât este problemă de sănătate publică și se bazează pe hormoni și pe factori de reglare de tip hormonal de la nivelul osului.
Pentru varianta completa a articolului, vezi editia print Medica Academica, februarie 2013.