Oamenii de știință sunt niște monomaniaci fericiți, nuvelele lui Borges se apropie de fizica cuantică, științele exacte au propria artă și propriul frumos, în spatele conceptului de „neașteptat”; cu ideile trebuie să ai răbdare, trebuie să știi să le aperi și, cel mai important, trebuie să ai curajul de a greși pentru a evolua. Sunt doar câteva contururi ale lumii profesorului Sorin Comoroșan, care a descoperit efectul antioxidant al radiațiilor fotonilor verzi, cercetând cu instrumentele medicinii, fizicii, matematicii, dar și ale filosofiei. La 83 de ani, are încă două mari proiecte de cercetare (pe care le numește vise) și se simte perfect cu statutul contradictoriu de impostor – fizician în medicină, medic în fizică, scriitor în amândouă – căutând adevărul la frontiere, acolo unde începe necunoscutul. >>>
Cum a început legătura dintre medicină și fizică în cariera dumneavoastră ?
Nu cred că am avut nici un fel de talent pentru medicină. Am făcut medicina conjunctural, pentru că era la modă. Eu am fost un bun elev, un tocilar cu ochelari și coșuri, unul care toată ziua a citit, obicei pe care l-am păstrat. Nu mă uit la televizor, nu citesc ziare, sunt un monomaniac – am o manie care este căutarea.
Am făcut medicina, și pentru că am luat note mari, m-au repartizat la Institutul Cantacuzino, unde am întâlnit niște profesori deosebiți. Influențat de aceste personalități, m-am îndreptat spre cercetare și am observat că nu se poate face cercetare doar cu ceea ce se știe în biologie și medicină, aşa că am făcut a doua facultate, cea de Chimie-Fizică.
Într-un fel, am abandonat practica medicală, dar pentru că eram un bun cercetător, am urcat repede scara universitară devenind șef de lucrări și m-am trezit la Fundeni șeful disciplinei de biochimie, încă foarte tânăr.
De ce ați considerat că nu sunteți talentat pentru medicină ?
Când eram în anul întâi de facultate, toți studenții doreau să facă anatomie pentru că toate fetele erau îndrăgostite de asistenții de la anatomie și am zis – anatomist mă fac. Apoi am zis că mă fac chirurg, dar când am intrat prima dată la o operație – aveam deja note foarte mari la materiile preclinice – chirurgul mi-a zis – băi, tu dacă știi altceva, du-te acolo că nu ești bun de nimic, nu știam să fac nici măcar un nod.
Am constatat că îmi place și că am oarecare succese în zona de matematică-fizică. Eu am fost bun prieten cu Agripa Ionescu, unul dintre marii noștri chirurgi. El îmi spunea mereu: „Tu ești un impostor – stai pe post de profesor la Facultatea de medicină, dar te ocupi de probleme de fizică”.
Dar vă simțiți bine cu statutul acesta …
Un prieten de-al meu plin de umor mi-a spus: „Știi, Sorine, de ce ai tu succes? Pentru că discuți fizică cu medicii și fizicienilor le vorbești de medicină!”.
A existat o personalitate care v-a inspirat, ați avut un model ?
Din păcate, nu am avut modele. M-am format singur. Singurul meu model a fost unul filosofic – Constantin Noica. Apropierea de filosoful Noica m-a făcut să am un detur de 15 ani în domeniul filozofiei, eseisticii și literaturii, atunci când drumurile mele în cercetare s-au închis, din cauza tehnologiei și a conceptelor care erau în fierbere în perioada respectivă. Al doilea om care m-a influențat a fost marele scriitor argentinian Borges. El mi-a arătat că poveștile lui fantastice sunt destul de aproape de poveștile mecanicii cuantice.
Există o legătură atât de strânsă între o disciplină realistă și una umanistă ?
Există zone de suprapunere și zone de diferențiere, dar atât literatura, cât și fizica încearcă să înțeleagă omul și universul, cu mijloace diferite. Nu există, însă, nici un fel de suprapunere între știință și religie. Eu nu sunt un religios, dar sunt un credincios. Cred în ordinea universului, în concepte care duc spre ideea de absolut, însă consider că religia, prin instituționalizarea credinței, ne-a blocat accesul la ea. Noica spunea un lucru frumos: Nu am nevoie de catedrală ca să mă rog.
De ce spuneți că se închiseseră drumurile în cercetare pentru acel moment ?
Am avut un destin cu totul aparte, am făcut o observație experimentală empirică, pe care nu am înțeles-o deloc, am făcut-o absolut din întâmplare. Nu am nici un merit în acest sens. Meritul meu e că nu am abandonat-o. Era o observație care se opunea la ce se știa în știință și, cu toate astea, am avut curajul să o apăr. Așa a ajuns în America, s-a publicat sub numele de Efectul Comoroșan, și ulterior a reprezentat începutul carierei mele internaționale.
Am avut o carieră internațională în America de care sunt satisfăcut, începută în anii 80 –timp de aproape 30 de ani am lucrat în universitățile mari ale Americii, multă vreme în Universitatea Berkeley din California.
Efectul luminii verzi asupra enzimelor nu avea la acea dată nici o justificare. Eram bombardat cu critici și singurul meu merit a fost că am rezistat adversităților timp de 20 de ani. Acest efect a apărut la momentul potrivit, în care știința era deschisă și tolera exotisme. M-a tolerat, m-a criticat, m-a fărâmițat, dar nu m-a ucis. Încet-încet, m-a reprodus și încet-încet, m-a acceptat. Așa am publicat în reviste mari din străinătate și am ajuns, spre surprinderea mea, chiar la Academia Română.
Care este legătura dintre această descoperire și perioada de 15 ani de filozofie ?
În știință, sunt perioade de vârf care alternează cu perioade de platou și știința așteaptă o nouă străpungere. La un moment dat s-au închis drumurile științei pentru acest tip de empirism pentru că, de fapt, eu când am plecat în America am plecat cu un efect empiric, nejustificat, nedocumentat și plin de erori. Una din calitățile mele este că știu să greșesc. Unul dintre nobeliștii cu care m-am întâlnit în America pe când eram în plină vervă, marele Szent Gyorgy, mi-a spus: „Nu greșești decât atunci când nu încerci să faci ceva nou”. Cred că una din caracteristicile mele este că am avut curajul să rezist și să ies de sub teroarea erorii. Lucrările mele conțin și erori, dar sunt și pline de nou.
Atunci nu mai aveam perspective. Făceam același lucru, iar eu nu sunt făcut pentru rutină. Simt un disconfort profund, disconfortul omului de stiință în fața neînțelegerii. Mi-am dat seama că pe această linie nu mai am unde să mă duc. Eu am fost pasionat de literatură. Am învățat limba franceză și engleză când eram tânăr. Multă vreme am ținut conferințe de biologie matematică în America Latină și am învățat limba spaniolă. Pentru că nu mai puteam să fac știință, fiindcă nu apăruseră sursele moderne de iradiere, m-am apucat de literatură.
Boema mea literară mi-a subliniat caracterele artistice –sunt Rac și automat am caracteristici de artist. Această trăsătură artistică creează și se regăsește și în creația mea științifică. Urmăresc frumosul, simetria și neașteptatul. În marile ecuații ale fizicii ca și în marile descoperiri ale științei o să găsești grăuntele de neașteptat. Așa cum nu te aștepți la ceea ce am găsit eu. De acolo, cred, vine și ingredientul artistic în ceea ce fac.
În prezent, în ce etapă vă aflați ? De filozofie, de cercetare ?
În prezent, mă aflu în situația celui care ar trebui să plece în universul paralel. Cred că – dacă nu mă înșel – Saul Bellow a spus: m-am plictisit aici pentru că toți prietenii mei au murit și nu mai am cu cine sta de vorbă. Multe din marile figuri ale medicinei care au fost colegii mei, au plecat. Vine o generație tânără din urmă cu care, în mod neașteptat, interacționez cât se poate de bine. Probabil că mi-am păstrat mentalitatea unui spirit tânăr.
Care este secretul longevităţii spiritului ?
Să lucrezi tot timpul. Dacă lucrezi mereu, longevitatea spiritului este asigurată. Oamenii care au o pasiune mare sunt rari și rezistă mai ușor la agresionarea mediului.
A fost vreun moment în care v-ați gândit să renunțați la fizică ?
Nu. Am spus mereu în boema mea literară: eu nu mai sunt om de știință, am venit la voi cu arme și muniții, pentru mine literatura nu este o chestiune de pass-time. Dar nu era real. Simțeam că nu e real, și probabil așteptam momentul potrivit. Momentul potrivit a fost, caraghios, la fel de neașteptat. A apărut un doctoraș care mă cunoștea și a adus un LED – noul sistem de lumină monocromatică – de care eu aveam nevoie. Această nouă tehnologie mi-a redeschis drumurile în știință.
Momentele cele mai pline de satisfacții din carieră au fost legate de fizică sau de literatură ?
Am trăit multe momente mistice. Poți să-ți imaginezi că o discuție de câteva ore cu Borges la el acasă, când încă nu știam spaniolă bine, a fost o adevărată trăire. El este un poliglot și am avut o conversație exotică în franceză, engleză și spaniolă, cum ne veneau cuvintele. După cum au fost trăiri și de alt gen. Am avut momente emoționante în știință. Viața noastră depinde uneori de cum merge curba unui instrument – urcă sau scade. Acestea sunt trăirile omului de știință.
Regretați că nu ați trăit în străinătate ? Credeți că ați fi avut mai multe oportunități ?
Da, mult mai multe! Mi se întâmplă și acum să trimit la o revistă de vârf o lucrare impecabilă și pe care nu o refuză, nu o trimit la referat, ci mi-o trimit înapoi politicos spunând că nu e de profilul revistei, deși este, doar pentru că nu scrie Universitatea Harvard, ci Spitalul Fundeni.
Am avut oferte foarte tentante în SUA, dar dacă ar fi fost să aleg, aș fi ales America de Sud. Eu mă simt bine aici. Mă simt bine, surprinzător, chiar și în lumea medicală unde, după cum știm cu toții, invidia medicorum pessima.
Ce vă face să vă simțiți bine lucrând în România ?
Eu nu sunt susținut și totuși pot să fac cercetare. Un alt paradox Comoroșan. În România există aparatură de vârf, adusă în anii buni, când au fost bani. Dacă ești interesat, ai acces la această aparatură. Când s-a constatat că ideile mele sunt valoroase și de viitor, lumea a început să fie interesată și să am cele mai neașteptate colaborări. Lucrez pe Platforma Măgurele, unde colegul meu de la Academie, acad. Zamfir mi-a pus la dispoziție un birou la Institutul de Fizică Atomică, cu colectivul prof. dr. Ioan Stamatin și dr. Silviu Poloșan, cu prof. Ileana Fărcășanu, șefa Catedrei de chimie organică din Politehnică, cu laboratoarele Institutului Oncologic, iar la Spitalul Fundeni cu colectivul prof. Irinel Popescu.
Am obținut efecte surprinzătoare, utilizând iradieri cu densități fotonice mari, protecția împotriva radiațiilor ultraviolete, și acțiunea antioxidantă a câmpului electromagnetic. Până acum înghițeam tablete pentru protecția față de radicalii liberi, începând cu banala vitamină C. Este pentru prima oară când s-a demonstrat acțiunea antioxidantă a câmpului electromagnetic. Este evident că o asemenea miză poate atrage interesul.
Ce părere aveți despre felul în care se face cercetare în România în prezent ?
Principala mea rezervă se referă la sistemul de contracte de cercetare. Critic acest sistem, dar nu știu ce aș putea pune în loc. Contractele de cercetare îl fac pe cercetător să aleagă o temă minoră, dar care știe că va fi finanțată, își pierde o grămadă de timp scriind contractul, apoi scriind rapoartele, și nu-i mai rămâne timp pentru a gândi și a scrie o lucrare semnificativă. Cercetarea a devenit instituționalizată, o adevărată industrie, dar dacă nu te adaptezi mori. Știți cum și-a publicat Einstein faimoasa ecuație? A scris-o pe tablă. Astăzi, primul lucru este să te duci la patente să-l înregistrezi. Apoi te gândești – nu-l trimit la revistă că mi-l respinge sau mi-l fură. Știința a devenit foarte competitivă și a pierdut acel romantism. Eu am rămas un romantic, un aiurit căruia realitatea îi dă în fiecare dimineață picioare în fund.
Vom vedea curând aplicații practice ale experimentului dvs. cu lumina verde ?
Da, vom avea în România, dar nu de la mine. Oamenii care fac lucruri noi nu se preocupă de aplicabilitatea lor.
Eu mai am două drumuri importante, mult mai mari, pe care de-abia le-am început. Pentru mine, proiectul se cheamă vis. Am învățat că fiecare om trebuie să aibă două vise – unul de rezervă, în cazul în care primul dă greș.
Nu poți găsi lucruri noi dacă le cauți printre lucrurile vechi. Eu caut pe frontiere, acolo unde e necunoscutul. Una dintre direcții este să găsesc o nouă proprietate a fotonului. Consider că proprietățile fizice ale fotonului nu sunt suficiente ca să îmi explice comportarea lui. Probabil are una complet nouă, ascunsă și necunoscută. Pe aceea o caut! A doua este legată de celula stem, care va rezolva într-o zi marile probleme ale medicinii. Mă preocupă posibilitatea monitorizării diferențierii celulare cu ajutorul câmpurilor fundamentale ale fizicii.
Lucrați cu cercetători tineri. V-ați creat un discipol ?
Am doar doi doctoranzi și colaboratorii profesorului Irinel Popescu. Sunt tipul alergătorului de cursă lungă – singur. Tipul clasic al cercetătorului.
Considerați că tinerii cercetători nu s-ar ridica la nivelul pe care l-ați impune dvs ?
Nu au cum. Ei sunt înnebuniți de supraviețuire și de multele sarcini administrative și birocratice caracteristice sistemului actual.
Aplicarea radiațiilor cu lumină verde va reprezenta un posibil tratament împotriva cancerului ?
Cred că densitățile mari de fotoni vor putea fi utilizate în curățarea tumorilor de radicalii liberi, dar nu în tratamentul efectiv al tumorii. Se știe că în tumori și în maladiile virale, în multe maladii de piele, radicalii liberi sunt foarte nocivi și fotonii verzi îi pot anihila. Cu siguranță că acest drum e profitabil și se va face. În ultima vreme am început să mă preocup și de latura medicală a cercetărilor mele. <<<
Unul dintre proiecte este să găsesc o nouă proprietate a fotonului. Consider că proprietățile fizice ale fotonului nu sunt suficiente ca să îmi explice comportarea lui. Probabil are una complet nouă, ascunsă și necunoscută. Pe aceea o caut! Al doilea proiect este legat de celula stem, care va rezolva într-o zi marile probleme ale medicinei.
l absolvent al Facultăţii de Medicină, Bucureşti, România (1952), doctor în biochimie (1956), doctor în chimie-fizică
l domenii de cercetare: biologie moleculară (structura şi funcţia acizilor nucleici extraşi din ţesuturi maligne), biologie teoretică (reprezentarea sistemelor biologice prin formule matematice pentru a le studia structura şi funcţia), descoperirea unui nou fenomen de interacţiune între lumină şi diverse structuri chimice
l în anii ‘90 a lucrat pentru Diapulse Corporation of America, dezvoltând Instrumentul diapuls, cu utilizare extinsă în medicină, cercetând efectele terapiei la nivel subcelular.
l a lucrat în departamentul de cercetare al grupului cosmetic Estée Lauder în New York, rezultatul fiind fabricarea unei creme de protecţie UV.
l a dezvoltat o nou tip de discurs literar, denumit metamorfă, concept prezentat în 1992 în cadrul Congresului de Critică şi Cultură din Argentina, precum şi un model matematic al filosofiei. A publicat volume de filosofie, eseistică şi ficţ
