Prof. univ. dr. Daciana Brănișteanu, președintele PDI 2020: Pașii construcției unui eveniment medical elitist online

0

De nouă ani, Capitala Moldovei este gazda unui eveniment medical elitist, Primăvara Dermatologică Ieşeană, o manifestare ştiinţifică naţională cu participare internaţională, care reuneşte specialişti de renume, medici, farmaciști, asistenți medicali și de farmacie şi studenţi.

Iniţiativa evenimentului aparţine Prof. dr. Daciana Brănişteanu, UMF “Grigore T. Popa” Iaşi, şi este organizată de Asociaţia Dermatologilor din Moldova (ADEM), sub egida UMF Iași, a Colegiului Medicilor şi a Colegiului Farmaciştilor din Iaşi.

 

Cum a apărut Primăvara Dermatologică ieșeană?

A început în urmă cu nouă ani, dintr-o nevoie concretă. Erau câţiva ani de când medicina se orientase către ultraspecializare pe arii din ce în ce mai înguste – dermatopediatria, dermatooncologia, dermatochirurgia etc. Mai mult, existau manifestări de hiperhidroză, congrese de melanom malign… Cu toate beneficiile, devenea din ce în ce mai acută nevoia de abordare per ansamblu a bolnavului, precum și de integrare a informaţiei despre o boală între specialităţi. Am identificat-o datorită numeroaselor examene interclinice pe care le avea de suportat un bolnav la recomandarea medicului curant.

 

Care este elementul de noutate al ediției 2020?

A noua ediție a PDI a fost primul eveniment medical de o asemenea amploare la noi, conferință națională cu participare internațională la care am avut un număr record de înscrieri pe site, peste 2.500. Un record pentru România, care nu avea un istoric sau o experiență în organizarea evenimentelor medicale în spațiul virtual.

Am fost obligați să facem acest lucru pentru că pandemia ne-a întors viața complet pe dos.

Lumea medicală nu este neapărat una intens tehnologizată, cel puțin nu a fost până acum. A existat mereu un segment avangardist, care a publicat, a comunicat foarte mult și foarte bine în online, dar nu putem spune că a fost un fenomen de masă, nu a ajuns până la practician, până la medicul care s-a văzut dintr-o dată în imposibilitatea de a mai face o consultație fizică din cauza distanțării nu sociale, ci fizice.

La momentul respectiv – 14 martie 2020 – problema cu PDI 2020 mi se părea infimă în comparație cu amenințările din jur. Îmi amintesc că am vorbit despre infecția cu Covid 19 până când gura îmi devenea iască, iar buzele mi se uscau și totul în ideea că îmi doream ca toți cei din jur să înțeleagă magnitudinea unei probleme cu care generațiile noastre nu s-au mai confruntat. A existat o tendință de bagatelizare, de minimalizare a gravității bolii și a consecințelor infecției cu SARS Cov 2. Îmi amintesc că la televizor s-au auzit voci considerate deosebit de importante în medicina românească, spunând că purtarea măștii era o eroare, un gest exagerat și ca această infecție nu este mai gravă decât o răceală obișnuită. Am fost extrem de vehementă în protestele mele și cred că am avut o conduită corectă. Statul a avut un moment de neputință majoră, de mobilizare în achiziția echipamentelor de protecție care să apere nu doar viața medicală, ci și pe cea personală. În primele momente, a pălit suferința unui eveniment științific nefinalizat, viața având mereu prioritate.

Primul pas a fost să anunț decalarea evenimentului. Singura schimbare majoră a fost mutarea în online, singura soluție viabilă pentru a acoperi o astfel de participare la un eveniment major. În primăvară erau înscriși peste 1.000 de participanți și mulți dintre ei, peste 400, erau studenți. Soluția ar fi fost să renunț la participarea studenților, lucru pe care nu l-am agreat. PDI s-a constituit ca o școală medicală și pentru ei, iar renunțarea la studenți ar fi fost o amputare fantastică obiectivului principal al acestui eveniment, care este crearea unei noi școli de dermatologie în România.

Am avut avantajul muncii în online, pentru că în al doilea semestru cursurile cu studenții și stagiile de practică s-au derulat în fața ecranelor. Am avut timp să experimentăm, să învățăm, ne‑am tatonat propriile limite în fața calculatoarelor, am avut ocazia să urmărim îndeaproape și care sunt reacțiile celor cu care am intrat în dialog. Absența contactului fizic cu auditoriul trebuie să fie suplinită de un alt gen de mesaj. În online este important să fie mai puternic, mai precis.

 

Cum s-a derulat, concret, această ediție a PDI?

Participanții au primit date de logare pe platformă, unde au intrat într-o lume virtuală a unui joc 3D.

Avantajul enorm al mediului online este faptul că fiecare participant are propriul său canal de comunicare cu restul participanților, cu organizatorii și cu industria farmaceutică. Un alt avantaj al mediului online este că toate conferințele și simpozioanele vor fi stocate pe platforma evenimentului, timp de o lună. Participanții au posibilitatea revederii sau conectării la PDI oricând vor dori.

 

Ce ne puteți spune despre cei peste 85 de lectori naționali și internaționali?

Au fost și lectori foarte curajoși care au acceptat imediat, dar și persoane mai reticente, și aici mă refer la unii seniori. Ne-am bucurat să avem alături lectori care, fiind la distanță mare de Iași, nu ar fi reușit să ajungă fizic. Ca o paranteză, dintre cei peste o mie de participanți înscriși până la momentul apariției pandemiei, doar unul singur s-a retras când a aflat că nu va avea avea loc conform planurilor inițiale. În rest, s-a dublat numărul participanților în online.

Trebuie spus că participarea la un eveniment online atât de complex cum este PDI nu este deloc ușoară, sunt zeci de ore de prelegeri și cursuri de urmărit și atunci vom prefera varianta participării fizice, când va fi posibil.

 

Ați amintit, la un moment dat, de motivația care ne duce mai departe. Care să fie în cazul Dvs?

Tot ceea ce înseamnă viață profesională am construit cărămidă cu cărămidă și nu a fost ușor, nimic nu mi-a venit pe tavă. Fiind copil de cadre didactice am avut mereu sentimentul responsabilității față de materia cenușie încredințată de Cel de Sus și care trebuie folosită la justa ei valoare. Pe mine nu m-a obligat nimeni să mă fac medic, a fost dorința mea. Construind greu un lucru trebuie să-ți alimentezi curajul și dorința de a merge mai departe, pentru că fiecare etapă a presupus sacrificii fantastice atât în viața personală, cât și în viața profesională.

Am avut șansa, pe care puțini au avut-o, în anii 1996-1997, de a beneficia de o supraspecializare AFSA într-unul dintre cele mari mari centre de dermatologie, la Lyon. A fost și un moment de răscruce, pentru că mi s-a propus să rămân și să lucrez într-o clinică universitară din Lyon, alături de soțul meu. Eram acolo și cu primul meu copil. Pare o ofertă de nerefuzat inclusiv în zilele noastre, darămite acum aproape 30 de ani, când noi nu aveam mai nimic în România. Poate nu întâmplător faptul că părinții mei sunt profesori de istorie și mereu vorbeau despre datoria pe care o are fiecare om de a face un lucru constructiv pentru țară m-a determinat să revin. Îmi amintesc că i-am trimis mamei o scrisoare, pe care a păstrat-o, de un patriotism impresionant la acea vreme, pentru un tânăr în primii ani după Revoluție. Pentru mine cuvintele mari nu arată ca un balon de săpun, fără consistență, ci le aliniez în viața mea de zi cu zi.

Am făcut această paranteză ca să arăt că toate aceste lucruri au însemnat cărămizi în construcția mea ca și viitor cadru didactic și medic, pietre de încercare. Atunci când construiești temeinic, pas cu pas, fără să existe goluri interioare, ai o bază solidă și îți permiți să te lansezi în salturi mari. Din afară pot părea ca o aruncare în gol, dar eu știam că nu sunt singură. Este cineva acolo Sus care te veghează și ai mereu alături oameni care te ajută, gândesc ca tine. Ce mă motivează? Această ediție online a fost o reușită și dacă din nou PDI va putea constitui un model, un exemplu pentru celelalte evenimente științifice, de a demonstra că se poate chiar și într-o astfel de situație imprevizibilă cum a fost anul 2020 pentru lumea medicală, cu toții vom fi recunoscători că am adus un plus de valoare școlii naționale de dermatologie.

 

Cum ați trăit începuturile pandemiei?

Agonie și extaz, nu am o altfel de expresie. La început, am fost acuzați noi, cei din lumea medicală, de lașitate, de minciună, de către aceiași care ulterior ne-au spus că suntem eroi. Această atitudine duală încă mai persistă pe alocuri. Această emoție extrem de puternică a fost generată, pe de o parte, de frustrarea de a nu fi greșit înțeleși, de neputința de a schimba niște lucruri concrete, care nu depindeau de fiecare medic în parte. Ulterior, când am devenit peste noapte eroi, am dus povara acestei admirații pentru că, de ce să nu recunoaștem, noi nu am ales profesia de medic ca să fim eroi, ci ca să slujim sănătatea semenilor noștri. Acest statut de eroi a împovărat foarte mult lumea medicală. Dincolo de aceste aspecte legate de activitatea noastră practică, nu ne-a întrebat nimeni dacă știm să consultăm în online, dar nevoia de a nu se pierde bolnavi, de a nu dărâma planurile terapeutice construite cu pacienții ne-a mobilizat. M-a impresionat și umanitatea unora dintre ei. Nu voi uita niciodată reacția unei paciente cu lupus eritematos sistemic care, când a aflat că eu am rămas fără măști și mănuși, a făcut un pachețel și mi le-a adus.

 

Mă întreb cum este omul Daciana Brănișteanu din spatele acestor trăiri.

Eu sunt un om foarte credincios. Am plecat de la un ateu, iar acum sunt un creștin convins, chiar dacă nu sunt neapărat nedezlipită din biserici. Pentru mine, existența umană se reduce la a împlini planul lui Dumnezeu în viața fiecăruia. Eu am decis ca în această viață să lupt de partea binelui, sub orice formă s-ar prezenta. Sunt într‑o poziție privilegiată, cu o familie frumoasă, cu o profesie pe care o iubesc. Nu pot spune că este ușoară, ar însemna să mint. Vreau să păstrez dimensiunile realității din toate punctele de vedere și pot spune, ca și cadru didactic, dar și ca medic, că satisfacțiile sunt pe măsura dificultății acestor profesii.

 

Ați simțit mâna lui Dumnezeu vreodată?

După ce am devenit un creștin convins mi-am dat seama că mâna lui Dumnezeu a fost de la început deasupra mea. El a vegheat știind că în mine este foarte multă încăpățânare, iar eu, când m-am revoltat de una singură împotriva lumii, am ajuns să-mi clatin multe planuri ale vieții. Dumnezeu m-a ajutat să renasc precum pasărea Phoenix din cenușă, dar s-a născut un alt om, care și-a deschis altfel ochii spre lume, care a avut un alt înțeles asupra vieții și semnificației ei. Nu pot vorbi numai la trecut, pentru că eu consider că procesul acesta de șlefuire în a înțelege adâncimea vieții și misterele ei nu se termină niciodată.

Fiecare are un rol foarte bine definit într-o construcție universală în echilibru. Când unul dintre noi nu-și împlinește misiunea, dezechilibrăm armonia Universului.

 

Nu ne putem permite să vorbim la trecut despre Covid 19

Pandemia a reprezentat o provocare și la nivel personal…

În perioada de început a pandemiei fiica mea, studentă la Medicină în anul V la Iași, a plecat în Franța, printr-o bursă Erasmus. Pandemia a prins-o în Nancy, în epicentrul infecției Covid din Franța. Am trăit experiența familiilor care au membri plecați în diaspora și care sunt prinși în spații care pot deveni nesigure. Știu ce înseamnă să-ți dorești să-ți vină acasă copilul și să-i spui, dacă ești un om rațional, să rămână acolo unde este, să respecte normele impuse. Am trăit emoțiile unei mame, dublate de cele ale unui medic, al cărui copil a fost contact cu medic Covid 19 pozitiv și simptomatic. Știu ce înseamnă să aștepți zile în șir ca să afli dacă s-au instalat simptomele infecției pentru că, la vremea respectivă, Franța nu testa contacții. Spitalele erau pline, medicii erau debordați de cazuri. În Franța, lucrurile au fost mult mai grave ca la noi, iar eu priveam ca printr-un ecran imens cum se derulau, fără să pot face nimic. Când mi‑am sunat fiica și i-am spus că ar fi bine să își facă unele rezerve de mănuși, măști, alimente, mi-a reproșat că sunt exagerată, că denaturez faptele, că îi induc o stare de panică. Am înțeles că a fost refuzul omului care considera că trăiește într-o țară mai civilizată, unde informațiile sunt mai curate și mai apropiate de realitate.

Nu s-a terminat perioada de încercare, nu ne putem permite să vorbim la trecut despre ea. Încă se impune o atitudine rațională, de responsabilitate civică față de cei de lângă noi. Dacă știi că provii dintr-un mediu unde infecția este la cote foarte mari, încearcă să fii prudent, să-ți reprimi niște nevoi egoiste în favoarea binelui celui de lângă tine. Iar aproapele, așa cum s-a văzut din partea noastră medicală, a fost chiar familia.

 

Ediția 2020 a avut drept co-președinți pe Prof. dr. Daciana Brănişteanu, Prof. dr. Simona Roxana Georgescu (UMF “Carol Davila”). Preşedinţi de onoare sunt nume consacrate ale lumii medicale – Prof. Andrew Nicolaides, Prof. Torello Lotti (Italia), Dr. Niazi Khursow (SUA), Prof. Călin Giurcăneanu (Președintele SRD) și Prof. Lăcrămioara Şerban (UMF “Gr. T. Popa” Iaşi).

About Author

Maria Poinescu

Leave A Reply