Profesionalismul medical a constituit o preocupare din cele mai vechi timpuri. Codul lui Hammurabi (1700 î.e.n) punea accentul pe trei elemente de actualitate și azi: cost (Legea 215), acces (Legile 217-218) și calitate (Legea 218). Jurământul lui Hipocrate a dominat profesionalismul medical până la sfârșitul sec. 20. În a doua jumătate a sec. 20 au apărut numeroase schimbări care au dus la transformarea medicinei într-o industrie, cu conse-cințe majore, pozitive și negative. Aspectele negative au constituit subiectul unor dezbateri privind comercializarea medicinei, precum și privind in-troducerea mecanismelor de pia-ță. Acestea au avut un impact asupra profesionalismului medical și au generat ample dezbateri îndeosebi în anii ’90, conducând la schimbări importante privind profesionalismul medical, pe care le voi prezenta mai amplu într‑un articol viitor. O sinteză a acestor schimbări este cuprinsă în “Carta profesionalismului medical din secolul 21” publicată inițial în “Annals of Internal Medicine” (2002) și “Lancet” (2002) și care a fost adoptată de majoritatea țărilor.
Carta cuprinde trei principii majore – prioritatea bunei stări a pacientului, autonomia pacientului, justi-ția socială – și zece responsabilități profesionale ale medicului. Prezentăm în continuare traducerea integrală a acesteia, în speranța că va fi adoptată și de organizațiile medicale din țara noastră, deoarece reprezintă o adaptare a jurământului lui Hipocrate la condițiile acestui secol.
Carta profesionalismului medical în secolul XXI
Preambul
Profesionalismul este temelia contractului dintre medicină şi societate. El implică plasarea intereselor pacienţilor înaintea celor ale medicului, stabilirea şi menţinerea unor standarde de competenţă şi integritate şi furnizarea de sfaturi în probleme de sănătate către societate. Principiile şi responsabilităţile profesionalismului medical trebuie să fie clar înţelese atât de profesioniști, cât şi de societate. Încrederea publică în medici este vitală pentru acest contract, depinzând atât de integritatea fiecărui medic, cât şi la nivel general, ca profesioniști.
În prezent, profesia medicală se confruntă cu o explozie de tehnologie, forţe de piaţă în schimbare, probleme în furnizarea îngrijirilor, bioterorism, globalizare. Ca urmare, medicilor le este tot mai greu să‑şi îndeplinească responsabilităţile faţă de pacienţi şi societate. În acest context, reafirmarea principiilor şi valorilor fundamentale şi universale ale profesionalismului medical devine tot mai importantă.
Profesia medicală în general este înglobată în diverse culturi şi tradiţii naţionale, dar membrii săi au acelaşi rol, de vindecător, încă din timpul lui Hipocrate. Într-adevăr, profesia medicală trebuie să se confrunte cu forţe politice, juridice şi de piaţă complexe. În plus, există variaţii mari în practica medicală, orice principii generale putându-se exprima în moduri complexe şi subtile. În ciuda acestor diferenţe, reies teme comune care formează baza acestei carte, sub forma a trei principii fundamentale şi un set de zece responsabilităţi profesionale.
Principii fundamentale
Principiul priorităţii bunăstării pacientului. Se bazează pe angajamentul slujirii interesului pacientului. Altruismul contribuie la încredere, care este fundamentală pentru relaţia medic-pacient. Forţele de piaţă, presiunile societale şi exigenţele administrative nu trebuie să compromită acest principiu.
Principiul autonomiei pacientului. Medicii trebuie să respecte autonomia pacientului. Să fie sinceri cu pacienţii şi să le permită să decidă în cunoştinţă de cauză în legătură cu tratamentul propriu. Hotărârile pe care le iau pacienţii în legătură cu îngrijirea lor sunt primordiale, atât timp cât nu contravin eticii şi nu înseamnă solicitarea unor îngrijiri neadecvate.
Principiul dreptăţii sociale. Profesia medicală trebuie să promoveze dreptatea în sistem, inclusiv distribuţia echitabilă a resurselor de îngrijire. Medicii ar trebui să lucreze activ pentru a elimina discriminarea în îngrijirea sănătăţii, fie că se bazează pe rasă, gen, statut socio-economic, etnicitate, religie sau orice altă categorie socială.
Responsabilităţi profesionale
Competenţa. Medicii trebuie să se angajeze la învăţarea continuă şi să fie responsabili de menținerea cunoştinţelor medicale şi clinice şi a competenţelor de lucru în echipă, necesare pentru a furniza îngrijiri de calitate. În general, corpul medical trebuie să se asigure că toţi membrii săi sunt competenţi şi că au la dispoziţie mecanismele adecvate pentru a îndeplini acest obiectiv.
Sinceritatea față de pacienţi. Medicii trebuie să se asigure că pacienţii sunt informaţi în totalitate şi cu sinceritate înainte de a-şi da consimţământul pentru tratament şi după ce s-a efectuat tratamentul. Această cerinţă nu înseamnă că pacienţii trebuie să fie implicaţi în fiecare hotărâre măruntă legată de îngrijirea lor; mai degrabă, trebuie să li se permită să hotărască asupra tipului de tratament. Medicii trebuie, de asemenea, să recunoască faptul că uneori se produc erori medicale care dăunează pacienţilor. Ori de câte ori pacienţii sunt vătămaţi ca urmare a îngrijirilor medicale, ei trebuie informaţi imediat, fiindcă altfel încrederea pacientului şi a societăţii sunt grav compromise. Raportarea şi analiza erorilor medicale formează baza pentru strategii adecvate de prevenire şi îmbunătăţire a serviciilor şi pentru despăgubiri adecvate faţă de părţile vătămate.
Confidenţialitatea. Pentru a câştiga încrederea pacienţilor este nevoie de măsuri de asigurare a confidenţialităţii. Angajamentul este valabil şi pentru discuţiile cu persoanele care acţionează în numele pacientului atunci când nu este în măsură să îşi dea consimţământul. Respectarea angajamentului la confidenţialitate este acum mai presantă ca niciodată, având în vedere larga răspândire a utilizării sistemelor informatice pentru înregistrarea datelor pacienţilor şi disponibilitatea tot mai mare a informaţiilor genetice. Totuşi, medicii recunosc că angajamentul lor pentru confidenţialitate lasă uneori întâietate interesului public (de exemplu, când pacienţii pun pe altcineva în pericol).
Păstrarea unei relaţii adecvate cu pacienţii. Având în vedere inerenta vulnerabilitate şi dependenţă a pacienţilor, anumite relaţii între medici şi pacienţi trebuie evitate. Îndeosebi, medicii nu trebuie să exploateze niciodată pacienţii pentru a obţine favoruri sexuale, câştiguri financiare personale sau alte scopuri private.
Îmbunătăţirea calităţii îngrijirii. Medicii trebuie să fie dedicaţi îmbunătăţirii continue a calităţii îngrijirilor. Angajamentul implică nu doar menţinerea competenţelor clinice, ci şi colaborarea cu alţi profesionişti pentru a reduce erorile medicale, a spori siguranţa pacienţilor, a reduce suprautilizarea resurselor medicale şi a optimiza rezultatele îngrijirilor. Medicii trebuie să participe activ la elaborarea unor indicatori mai buni ai calităţii îngrijirilor şi la folosirea acestora pentru a evalua în mod curent performanţa tuturor persoanelor, instituţiilor şi sistemelor responsabile de furnizarea îngrijirilor medicale. Medicii, individual și la nivel de organizație profesională, trebuie să-şi asume răspunderea pentru crearea şi implementarea mecanismelor pentru îmbunătăţirea continuă a calităţii îngrijirilor.
Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica, luna Iulie – August 2011.
