Aprinsă cum e lupta politică, a înflăcărat totul în jur. Pe rețelele sociale se bat părțile de nu mai știi care cine ce e și cu ține ține. Iar cei care critică, critică numai într‑o direcție. E parte din regula jocului să implici sentimente, suflet, să le spunem “emoții”, pentru că lumea “gândește” și de fapt ia decizii la nivel emoțional. Studii savante analizează cum și ce gândim, unde întindem mâna prima dată după un produs pe raft la supermarket și ce culoare trebuie să aibă site-ul ca să aibă cele mai multe accesări și să te lovească profund, la nivel emoțional.
Dar dincolo de cuceririle recente ale psihologiei și marketingului, inclusiv politic, e acel “cine nu e cu noi e împotriva noastră!”, lozincă stalinistă care a dus la monstruozități inimaginabile; de fapt, o subtilă manipulare colectivă.
De unde imperiozitatea de a decide cu cine ții, de parcă e obligatoriu să iei o poziție ca și cum ai fi înrolat în partid?! Iar cei care își susțin părerile au o determinare demnă de o cauză mai bună decât cea politică. De fapt nu e vorba de argumente, ci de emoții, pentru că unde e emoție nu mai ai nevoie de argumente.
Iar presa, care ar trebui să fie câinele de pază al societății, capul cel mai limpede dintre toate, e de fapt un câine flămând care s-a înrolat pentru jumătate de os. Mai rău e că nici nu declară pe față că linge mâna stăpânului, se declară independentă. Însă mușcă încontinuu numai dintr-o singură parte, făcându-se că nu vede nimic rău în ograda proprie. Nu mă deranjează dacă e asumată, dar să își spună simplu – presa de partidul XXX.
Iar când cineva, orice partid, își face un site pe care îl numește “de știri” e clar că urmează să și le scrie singur. Chiar redenumit “de informații și opinii”, tot aia e.
Radicalizarea emoțională te transformă, te manipulează, te face să renunți la o mare parte din tine. Te limitează, te subjugă. E un mare pericol. De care se pare că nu ne dăm seama, când ne lăsăm târâți de valuri de ură direcționate într-o zonă sau alta pe oceanele online și media.
Radicali și radicale, deradicalizați-vă!
Pentru că mintea noastră de acasă e până la urmă cea mai liberă pe care o avem.
