Deşi pare incredibil, cancerul va putea fi descoperit în stadiu incipient în doar şase minute cu ajutorul unui senzor care urmează să intre în faza testelor clinice. Pentru toţi oamenii din întreaga lume este o ştire extraordinară, dar pentru noi, românii, este şi mai importantă pentru că descoperirea aparţine unei femei din România. Raluca-Ioana van Staden, medaliată cu aur la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva, vorbeşte despre invenţia sa, despre stadiul în care se află realizarea practică a dispozitivului, dar şi despre statutul cercetătorului în societatea românească şi despre opţiunea sa de a reveni din străinătate pentru a munci în ţara părinţilor şi bunicilor săi. Senzorul pentru cancer va arăta ca un laptop şi va intra în teste clinice în luna noiembrie, cercetările fiind mai avansate în depistarea precoce a cancerului ovarian, de sân, gastro-intestinal şi de prostată.
– Cum v-a venit ideea acestui dispozitiv pentru detectarea precoce a cancerului ?
Am lucrat înainte la senzori şi dispozitive pentru depistarea rapidă a unor boli cum ar fi hepatita B, tuberculoza, HIV. La cancer, problema de rezolvat era ca depistarea bolii să fie făcută în stadiul în care se mai poate face ceva pentru pacient. Am lucrat până când am găsit un senzor care să poată depista biomarkeri la nivel de ng/ml şi pentru care matricea probei biologice să nu interfereze în analiză.
– Cum a început toată cercetarea? Aţi lucrat alături de soţul dumneavoastră ?
Căutam împreună senzorul al cărui răspuns să nu depindă de matricea sângelui, de mulţi ani. Am obţinut rezultate bune şi cu alţi senzori – la Universitatea din Pretoria – dar nu suficient de bune pentru a putea fi brevetate pentru fluide biologice.
– V-aţi dat seama de la început de impactul pe care îl va avea invenţia dumneavoastră ?
Am realizat că am în mână o “mină de aur” pe care trebuie să o descifrez foarte bine, astfel încât să poată fi de folos celor care vor avea nevoie de ea.
– Invenţia a fost recompensată cu Marele Premiu de la Geneva. V-aţi aşteptat la această distincţie ?
Invenţia a mai fost premiată la Salonul Internaţional de la Moscova cu medalie de aur şi cu Premiul Technopol Moscova. La Salonul de la Bruxelles a fost premiată cu medalie de aur cu felicitări din partea juriului şi premiul AGEPI. Salonul de la Geneva este însă cel mai greu şi cel mai mare din lume – juriul de clasă a fost format din medici oncologi – şi într-o astfel de competiţie nimeni nu îndrăzneşte să aspire la un anume premiu. După ce am fost premiaţi cu medalie AGEPI am fost foarte bucuroşi că avem un Premiu special şi medalia de aur cu felicitări din partea juriului. A fost o mare surpriză şi bucurie să păşesc pe covorul roşu – pentru a doua oară în aceeaşi festivitate de premiere – pentru a primi premiul OMPI.
– Cum vi s-a schimbat viaţa odată cu recunoaşterea internaţională ?
Imediat după câştigarea premiului a fost o perioadă foarte încărcată, în care, pe lângă activităţile de zi cu zi de cercetare şi administrative, a trebuit să răspund şi solicitărilor ziariştilor şi numeroaselor e-mailuri de la pacienţi şi de la români de pretutindeni. Am răspuns acestor solicitări cu mare plăcere.
– Am înţeles că dispozitivul va fi produs de o companie românească. Cum va arăta şi când va fi gata ?
Compania românească este MBTelecom şi este cea pe care o căutăm de foarte mult timp pentru a putea pune în practică cercetările noastre în domeniul analizei clinice. Dispozitivul va fi de mărimea unui laptop. Împreună cu MBTelecom sperăm să intre în testele clinice în luna noiembrie.
– Mai există ceva asemănător în lume? Un alt aparat care să depisteze cancerul atât de rapid ?
Există în lume mai multe centre de cercetare care lucrează intens la aparate care să depisteze cancerul cât mai repede din sânge, majoritatea fiind bazate pe măsurarea biomarkerilor specifici diferitelor tipuri de cancer. Niciunul nu a trecut încă de testele clinice.
Toate folosesc sângele cel puţin filtrat, inclusiv la nivel de membrane de electrod. Noi suntem cu un pas înaintea lor, pentru că folosim sângele şi saliva ca atare, fără să le prelucrăm înainte de analiză.
– La ce alte proiecte mai lucraţi? Vreţi să extindeţi utilizarea acestui dispozitiv sau pregătiţi ceva nou ?
În primul rând vrem să extindem utilizarea acestui senzor la alte tipuri de cancer. Avem deja alţi senzori în studiu care pot fi folosiţi pentru determinarea biomarkerilor din sânge şi salivă. Avem multe proiecte noi legate de analiza alimentară, de mediu, farmaceutică.
– Cum de aţi renunţat la străinătate şi aţi revenit în România ?
Niciodată nu am fost convinsă că mă voi stabili definitiv în Africa de Sud. Aveam un laborator dotat cu tot ce-mi trebuia pentru cercetare, un grup internaţional de 15 studenţi: asistenţi, masteranzi, doctoranzi, postdoctoranzi, mă bucuram de recunoaşterea rezultatelor de către Universitate şi Fundaţia de cercetare, din punct de vedere profesional eram un om realizat. Dar nu asta este totul! Mai importante decât toate aceste lucruri sunt locul unde m-am născut, părinţii, bunicii.
Îmi doream ca toate rezultatele mele să fie asociate cu ţara unde m-am format profesional. Îmi doream să pot forma studenţii români aşa cum am făcut-o cu cei din grupul de cercetare din Pretoria.
– Ce a însemnat experienţa muncii în Africa de Sud, ce aţi învăţat din această experienţă ?
A fost pentru prima oară când am lucrat într-o echipă multidisciplinară – aceasta a fost o experienţă unică. Am învăţat că nu este obligaţia statului sau a universităţii să ne asigure condiţiile pentru o cercetare de vârf, ci noi, cercetătorii, trebuie să o facem câştigând granturi, publicând lucrări în reviste cât mai bine cotate, cărţi, făcând parteneriate cu industria şi cu mediul privat.
– Cercetarea românească este de multă vreme o cenuşăreasă, lipsită de bani şi investiţii, şi se consideră că nu aduce valoare adăugată. Ce credeţi că ar trebui făcut pentru revigorarea cercetării româneşti, ce lipseşte ?
În ţara noastră sunt foarte mulţi cercetători de valoare. Din păcate, dintre aceştia, mulţi şi-au pierdut încrederea că se mai poate face ceva din diferite motive: pierderea finanţării unor proiecte, subfinanțarea altora, imposibilitatea angajării de tineri cercetători, imposibilitatea participării la conferinţe internaţionale şi – nu în ultimul rând, şi tot din lipsa fondurilor – imposibilitatea punerii în practică a propriilor invenţii.
Avem însă multe laboratoare de cercetare dotate cu aparatură modernă şi oameni cu idei geniale.
Punând în practică brevetele muncite cu trudă de aceşti oameni valoroşi, oare n-am putea clădi industria românească? Tinerii cercetători pot veni ca bursieri în centrele sau institutele de cercetare urmând să fie integraţi în colectivele de cercetare; sunt destule fundaţii care pot oferi astfel de burse. Trebuie să formăm în România echipe internaţionale de cercetare prin atragere de doctoranzi, tineri cercetători şi cercetători cu experienţă din străinătate.
Nu suntem cu nimic mai prejos faţă de colegii noştri din alte ţări unde obişnuim să facem stagii de cercetare, pentru a organiza astfel de stagii şi în România. Finanţarea proiectelor de cercetare în derulare şi deschiderea de noi competiţii la nivel naţional sunt esenţiale.
– Ce sfat aţi da tinerilor cercetători ?
Să încerce să înveţe cât mai mult de la cercetătorii cu experienţă. Să fie consecvenţi în ceea ce fac. Dacă J.F. Kennedy a câştigat alegerile prezidenţiale clamând “Întreabă-te nu ce poate face America pentru tine, ci ce poţi face tu pentru ea!”, sunt sigură că ei pot câştiga un loc de frunte în cercetarea românească propunându-şi să lase un lucru util omenirii şi societăţii în urma lor.
– Viaţa personală se îmbină foarte bine cu cea profesională. Tatăl dvs. este profesor de chimie, lucraţi alături de soţul dumneavoastră, Jacobus Frederick van Staden. Aveţi şi un master în compoziţie muzicală. Ce rol joacă muzica? Cum se împacă chimia cu muzica ?
Muzica şi chimia se completează reciproc. Muzica este cea care mă ridică spiritual, care mă înalţă şi care îmi dă puterea, mai ales când sunt obosită şi am ceva de terminat, să merg mai departe. Atât în chimie cât şi în muzică arta domină: în chimie este o artă să găseşti o soluţie simplă unei probleme complexe. În ambele, pentru atingerea performanţei este nevoie de multă muncă, răbdare, de voinţa de a merge până la capăt, de necesitatea de a repeta acelaşi lucru de sute de ori pentru a tinde spre perfecţiune. Am învăţat foarte multe lucruri din muzică – lucruri care mi-au servit la elaborarea unor principii trainice de lucru în laborator.
Suținere în Parlamentul European
Europarlamentarul Petru Luhan a organizat în cadrul Parlamentului European, în luna iunie, conferinţa cu tema “Combaterea cancerului – o prioritate a UE”, având-o ca invitată specială pe Raluca van Staden, care a avut astfel ocazia să prezinte oficialilor senzorul care depistează cancerul. Va urma, până la sfârşitul anului, o altă conferinţă, de această dată în cadrul Parlamentului României. “Este esenţial să ne mişcăm repede, mai repede decât o face cancerul. În prezent, cu peste 3 milioane de noi cazuri şi 1,7 milioane de decese pe an, cancerul constituie a doua cea mai frecventă cauză de deces în Europa. Din nefericire, statisticile arată că numărul pacienţilor diagnosticaţi cu cancer se va dubla în următorii 20 de ani. Aproape 40% dintre bolnavi au însă mari şanse de supravieţuire dacă boala este detectată din timp. Invenţia d-nei van Staden reuşeşte să detecteze în doar 6 minute dacă pacientul va fi afectat sau nu de cancer. Sperăm ca senzorul să intre cât mai curând în dotarea spitalelor româneşti. Am asigurat-o pe d-na van Staden de întreg sprijinul meu, pentru ca invenţia să ajungă rapid în folosul celor suferinzi. Pe de altă parte, Comisia Europeană trebuie să facă mai mult pentru a elimina diferenţele mari legate de accesul la tratamentele de care beneficiază bolnavii de cancer din statele membre. Egalitatea înseamnă şi şanse egale de supravieţuire în faţa unei astfel de boli. În cadrul Parlamentului European îi voi mobiliza pe colegii mei din alte state membre să ceara Comisiei Europene elaborarea de programe concrete pentru combaterea cancerului”, a declarat Petru Luhan.
Raluca-Ioana van Staden
S-a născut pe 16 iulie 1969 la Câmpulung, Argeş. A absolvit Facultatea de Chimie din Bucureşti în 1992 şi Conservatorul, Specializarea pian şi pedagogie muzicală, în 1996. Şi-a început activitatea ca preparator şi apoi asistent la Facultatea de Chimie. După doctorat a optat pentru o bursă postdoctorală în Pretoria (Africa de Sud), condusă de Jacobus Frederick van Staden, care i-a devenit soţ. După câţiva ani petrecuţi în Africa de Sud, timp în care a urcat treptat treptele carierei universitare devenind profesor asociat, s-a reîntors în România în 2006, punând bazele, unui laborator propriu de cercetare, PATLAB, împreună cu soţul său.
Cristina Toader
