Vorbim mult despre boli, și nu zic că nu e normal să le studiem – de câte feluri sunt, cum se manifestă, la cine, când, cum și de ce. Dar sănătatea, Sănătatea de câte feluri e? Nu cumva nu o mai vedem de multitudinea bolilor?! Nu cumva uităm să o trăim, să o recunoaștem, să o experimentăm așa cum este, mereu relativă, niciodată perfectă, ca tot ce este legat de om și de ceea ce e omenesc?!
Nu cumva uităm să ne bucurăm de Sănătate, privind mulțimea droburilor de sare pe care le-am pus pe sobă și la care ne uităm cu frică și pe care le numim riscuri?! Nu cumva uităm să ne bucurăm că am mâncat o prăjitură cu familia, de frică ca nu cumva să ne iasă mâine glicemia crescută, ceea ce e, până la urmă, foarte normal și nepericulos pentru cineva care nu are diabet?!
Știu adulți care și-au cumpărat aplicații sofisticate pentru somn în condițiile în care dorm deja ca niște bebeluși. Alții care și-au luat scheme complicate pe telefon pentru apă, alții care își notează după fiecare masă ce și cât au mâncat. Tineri care nu știu ce suplimente să mai ia de frică să nu ajungă să se confrunte cu bătrânețea și cu problemele ei, care o țin în diete și regimuri deși arată foarte bine. Dar vor să fie și mai subțiri, sau și mai cu mușchi. Omul nu mai acceptă decât perfecțiunea, și dacă nu e, gata, e de rău, a pierdut tot.
Nu zic să nu ne îngrijim, nu zic să nu prevenim, dar aș zice că în primul rând trebuie să ne bucurăm de sănătate, așa relativă cum e, și de Viață, câte zile ne sunt lăsate pe pământ. Ajungem să nu mai vedem Pădurea, să nu îi mai respirăm aerul proaspăt, să nu îi mai auzim susurul, pentru că umblăm prin hățișuri de analize și investigații și tot căutăm să găsim ceva.
Sănătatea e și așa – relativă, imperfectă, mai multă sau mai puțină, pentru moment. Să nu uităm să ne bucurăm de ea cât e, atâta timp cât putem să ne bucurăm de Viață.