Pierderea de masă osoasă și musculară afectează un număr mare de persoane, având impact asupra calității vieții, au afirmat specialiștii prezenți la Conferința ”Sarcopenia și fragilitatea vârstnicului – Declinul funcțional musculo-scheletic”.
„Noi ne ocupăm de aproape 20 de ani de osteoporoză, iar cercetătorii care au studiat fracturile osteoporotice și riscul de fracturi, în ciuda faptului că au fost foarte multe descoperiri și îmbunătățiri în ceea ce privește diagnosticul și identificarea pacientului cu risc de fractură, nu au reușit să treacă de un prag. Am reușit să identificăm mai puțin de jumătate dintre pacienții care au suferit o fractura de șold, mai puțin de 50% dintre ei au avut osteoporoză, conform densității minerale osoase… Acum am deschis practic un nou capitol în explorarea acestei noi dimensiuni, ceea ce putem să denumim sarcopenia, sau sindrom de fragilitate, sau sindrom de dismobilitate, sau sindrom de risc de fractură, sunt foarte mulți termini medicali, dar ideea este că trebuie să pornim și în această direcție, a reducerii riscului de căderi, pentru a preveni fracturile osteoporotice mult mai eficient decât am reușit până acum”, a declarat Șef lucr. Dr. Gasparik Andrea Ildiko, președintele Asociației Pentru Prevenirea Osteoporozei din România (ASPOR), coorodnator științific și inițiator al evenimentului.
Importanța nutriției și a exercițiului fizic, a stilului de viață sănătos, a fost adusă în dezbatere de Prof. Univ. Dr. Nicolae Hâncu: „la această manifestare științifică, pentru prima data se discută în lumea diabetologilor despre sarcopenie, despre obezitate sarcopenică și mai ales despre fragilitate… Fragilitatea este o componentă a diabetului zaharat de tip II, va trebui să ne intereseze foarte mult, pentru că fragilitate înseamnă în primul rând incapacitate funcțională sau disfuncție. Trebuie să știm că există acest lucru și va trebui ca pe viitor să funcționeze în lista noastră de diagnostic la o persoană pe care o avem în față. Pentru că dacă ai diagnostic, atunci putem și trata. N-ai diagnostic, n-ai ce trata… Sub toate aspectele ei nutriția este implicată în fragilitate și sarcopenie. Starea nutrițională a vârstnicului sau a adultului de vârsta a treia, nu este consecința unor evenimente recente, ci este consecința unei stări nutriționale, a unei nutriții bune sau mai puțin bune din perioada copilăriei, din perioada adultă”.
Prof. Univ. Dr. Hâncu a mai punctat că exercițiul fizic este a doua mare componentă a stilului de viață care influențează osteosarcopenia, obezitatea sarcopenică și fragilitatea, recomandând mersul pe jos, extrem de benefic. „Cred că manifestarea de azi este un semnal, este o alertare multidisciplinară asupra unei tematici care există și există pentru că segmentul vârstnic a crescut foarte mult numeric și elementele de fragilitate și obezitate sarcopenică apar chiar la tineri, arată un studiu foarte recent. Și atunci, trebuie să ne schimbăm și să nu mai spunem că este o patologie a vârstnicului, ci o patologie, eventual, manifestată mai mult la vârstnic, dar care începe din tinerețe”, a completat Președintele de Onoare al Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.
Îmbătrânirea naturală a fost asociată cu o pierdere de 1 % a masei musculare de la vârsta de 30 de ani, o pierdere ce devine accentuată însă după 70 de ani, arată specialiștii. Astfel, potrivit cifrelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății, numărul persoanelor sarcopenice în 2016 a fost de 10.869.527, cifră ce va crește cu peste 72% până în anul 2045.