Regele Charles al III-lea – Gene basarabe și mușatine (II)

“Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții.” Nicolae Iorga

Așa cum subliniam în prima parte a articolului nostru, Claudia Rhédey de Kis-Rhede este cea care va transmite zestrea genetică basarabă și mușatină, prin filiera germană, către Casa Regală Britanică. Claudia s-a născut în anul 1812 la Sângeorgiu de Pădure, Marele Principat al Transilvaniei, pe atunci în Imperiul Austriac, din unirea a două mari familii nobiliare maghiare transilvane, cu gene românești în genom. Tatăl ei a fost Ladislaus/László Rhedey, conte de Kis-Rhede cu rădăcini ce pornesc de la Samuel Aba (c1009-1044), al treilea rege al Ungariei între anii 1041 și 1044, căsătorit cu o soră a regelui Istvan/Ștefan cel Sfânt. Primul rege al Ungariei, Istvan/Ștefan, până la botezul creștin Vajk, era strănepot al prințului Zoltan/Zoli (c880/903-c950; c907-950) și al fiicei lui Menumorut, duce al Bihorului. Arpad (c845-c907; c895-c907) și Menumorut au fost stră-străbunicii lui Vajk. Familia Rhedey a fost una dintre cele 19 familii descendente din Samuel Aba, de origine kabară/khavară, ce a dat numeroase personalități, cum ar fi Ferencz Rhedey (c1610-1667), principele Transilvaniei în anii 1657 și 1658.

Ladislaus/Laszlo Rhedey avea gene basarabe și mușatine, care ajunseseră la el prin subfilierele Judith și Anna. Gene basarabo-mușatine avea, în genom, și mama Claudiei, baroneasa Agnes Inczedy de Nagy Varad/Oradea Mare (1788-1856), moștenite prin subfiliera Gabor.

Primii ani din viață, Claudia Rhedey i-a petrecut la castelul familiei din Sângeorgiu de Pădure în care s-a născut. Din câte se știe, pe locul actualului castel Rhedey a existat o mănăstire fortificată, pe ruinele căreia, la anul 1569, familia Kornis de Goncruszka ridică un conac, al cărui proprietar, începând cu anul 1627, va fi Janos Rhedey (1602-1658). Proprietatea este confirmată, la data de 16 ianuarie 1629, de către Gabor/Gabriel Bethlen (1580-1629), principe al Transilvaniei între anii 1613 și 1629. A doua confirmare de proprietate, pentru Janos Rhedey și soția sa, Margit Kornis de Goncruszka (c1605-1662), este întărită la anul 1648 de către principele transilvan Gyorgy/Gheorghe Rakoczi II (1621-1660; 1648-1657). Janos Rhedey era stră-stră-străbunic patern al Claudei Rhedey, iar Margit Kornis era vară de rangul II cu Gaspar II Kendeffy de Malomviz/Râu de Mori (vezi Filiera transilvană). Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, folosind materiale de construcție din conacul edificat de către familia Kornis, Zsigmond Rhedey (1727-1758), nepot de frate al lui Laszlo Rhedey, străbunic patern al Claudiei, împreună cu soția sa Kata/Katalin Wesselenyi, ridică un nou castel, care va ajunge în proprietatea fiului lor Ferencz Rhedey (1756-1772). Ferencz va muri foarte tânăr, la 16 ani, iar proprietatea trece la unchiul său, vărul primar al tatălui lui, Mihaly Rhedey (1720-1791) și, în cele din urmă, la Ladislaus/Laszlo Rhedey, tatăl Claudiei. Acesta împreună cu soția sa, Agnes Inczedy, între anii 1807-1809, au făcut noi lucrări de reconstrucție și renovare la castelul din Sângeorgiu de Pădure. În prezent, castelul este proprietatea statului român, care l-a cumpărat în anul 1935 de la comerciantul Rudolf Schuller. De administrarea clădirii se ocupă Primăria orașului.

Câțiva ani, în adolescență, Claudia Rhedey a locuit la Cluj, unde familia deținea un palat ce poate fi și azi admirat, în Piața Unirii. Pe unul din zidurile Palatului Rhedey este încastrat un blazon sculptat în piatră, pe care este scris: BULCSESDI / SARA / EPITETTE / ANNO 1698 (Fig. 4). Cine a fost Sara Bulcsesdi, alias Stanca Buicescu? Stanca era nepoata de fiu, Preda Buicescu, (? -1656), a lui Diicu Buicescu (? -1659), a cărui mamă, Mara, era vară sau nepoată a Domnitorului Matei Basarab (1580-1654; 1632-1654). Diicu a fost adoptat de către Voievodul muntean și Doamna Elena/Elina Năsturel (1598-1653), și desemnat drept moștenitor al tronului Valahiei. După moartea lui Matei Basarab (19 aprilie 1654), boierii l-au preferat drept Domn pe Constantin Șerban (? -1682; 1654-1658), fiu al lui Radu Șerban (? -1620), Domnitor al Munteniei în două rânduri, august 1602 – decembrie 1610 și iunie – septembrie 1611. Constantin Șerban, ctitor al Bisericii Mitropoliei din București, împreună cu Doamna Bălașa, soața sa, a mai fost Domn și în Moldova, de două ori (noiembrie 1659 și ianuarie-februarie 1661).

Soția lui Preda Buicescu a fost Anna Szalanczy, a cărui prim soț fusese Istvan/Ștefan Josika (? -1696), strănepot al lui Istvan/Ștefan de Branyicska/Brănișca (? -1598), de origine română, cancelar al Transilvaniei (1594-1598), decapitat la 11 septembrie 1598, din ordinul principelui Sigismund Bathori (1572-1613), în fața porților orașului Satu Mare. Din prima căsătorie, Anna a avut trei băieți: Imre Josika (? -1726), Daniel Josika (? -1704) și Istvan Josika, iar din a doua a avut o fată, Stanca Buicescu (1655-1708), și un băiat, Diicu Buicescu. A doua soție a lui Imre Josika, frate vitreg al Stancăi, a fost Cristina Rațiu/Krisztina Racz, purtătoare de gene basarabe și mușatine, care era fiică a lui Petru II Rațiu/Peter II Racz, nepot al Zamfirei Logofăt/Logofett Norocea și al lui Petru I Rațiu, căzut în Bătălia de la Șelimbăr (28 octombrie 1599). Zamfira, la rândul ei, era nepoată a Domnitorului Valahiei, Mircea Ciobanul, și a Doamnei Chiajna, fiica lui Petru Rareș (vezi Filiera valahă și Filiera transilvană). Katalin/Krisztina Kun, fată din prima căsătorie a Cristinei Rațiu cu Miclos Kun de Oszdula/Ojdula, soră vitregă a lui Mozes și Jozsef de Branyicsa/Brănișca, a fost soția lui Gaspar III Kendeffy de Malomviz/Râu de Mori (vezi Filiera transilvană). Puțini români știu că Josika Miklos (1794-1865), părintele romanului istoric maghiar, era de origine română, și că avea în genom gene basarabe și mușatine, preluate prin generații succesive de la străbunica sa, Cristina Rațiu/Krisztina Racz, căsătorită Josika. Numele de familie Josika are rădăcina în numele românesc Iojică! Locul de baștină al familiei Josika/Iojică era la Brănișca, localitate situată la nord de Mureș, între Mintia și Ilia.

Stanca/Sara s-a căsătorit prima oară cu Istvan Haller de Hallerko (1657-1710); nu au avut copii. Cu al doilea soț, Szekely Laszlo de Borosjeno/Ineu (1644-1692), ișpan al comitatului Cluj din anul 1680 și primar al Clujului din 1684, Sara a avut șase copii: Szuszana (1678-c1684), Adam (1679-1730), Jozef (1681- ?), Anna (1683- ?), Szuszana (1684- ?), Mozes (1687-1712), Sara (1687- ?) și David (1688- ?). Stanca nu a uitat cutuma românească de a atribui numele unui copil mort următorului născut. Astfel, prima născută Szuszana a murit la vârsta de 6 ani, în anul 1684; numele ei a fost preluat de a treia fată a Sarei, născută în același an. De asemenea, Sara, care a îmbrățișat religia reformată, a devenit o puternică susținătoare a Bisericii Calvine din Transilvania, făcându-i numeroase milostenii/danii, cum făceau strămoșii și rudele ei apropiate de peste Carpați către Biserica Ortodoxă.

După moartea soțului, în anul 1692, Stanca/Sara a reconstruit Szekelyhaz/Casa Szekely din Cluj, viitorul Palat Rhedey, încastrând în zid blazonul ei. Blazon pe care, pe lângă înscris, apar în relief un leu și un cap încoronat. Leul, ridicat pe picioarele din spate, ține cu labele din față o floare treflată, ce pare a fi o cruce stilizată. Iar coroana de pe capul cu fața tocită de vreme are conturul coroanelor Domnitorilor, Doamnelor și Domnițelor din Valahia, patria Stancăi. Să nu uităm că în aprilie 1654, Diicu Buicescu a fost la un pas de a ajunge Domn al Valahiei, iar nepoata sa, Stanca, ar fi putut ajunge Domniță valahă, dacă tatăl ei nu s-ar fi bejenit în Transilvania. În blazon credem că este criptată originea românească a Sarei Bulcsesdi și religia strămoșilor, religia ortodoxă, pe care nu este exclus să o fi practicat pe ascuns.

Peste ani, prin căsătoria primului fiu, Adam Szekely de Borosjeno, cu Kata/Katalin Rhedey (1700-1729), care era vară de rangul II cu Laszlo Rhedey (1684-1722), purtător de gene basarabe și mușatine, pe subfiliera Anna, palatul din Cluj ajunge în patrimoniul familiei Rhedey. Astfel, primul născut al lui Laszlo Rhedey, Janos Rhedey (1713-1768), neavând copii, lasă prin testament Palatul Rhedey, 1760, fratelui mai mic Mihaly Rhedey (1720-1791), care avea patru fii, printre care și pe Ladislaus/Laszlo, tatăl Claudiei Rhedey. Noul proprietar, bunic al Claudiei, face ample lucrări de reparații și noi construcții, în stil baroc, la palatul primit moștenire de la fratele mai mare, între anii 1775 și 1779. Drept recunoștință față de fratele Janos, Mihaly fixează în zidul palatului reconstruit o lespede de piatră pe care sunt sculptate două majuscule, R J, inițiale ale numelui Rhedey Janos. Deasupra acestora este o coroană cu nouă perle, simbol al rangului de conte. Lespedea s-a păstrat până în zilele noastre (Fig. 5).

C. Filiera germană

La doar 18 ani, Claudia, o femeie foarte frumoasă, îl cunoaște la un bal vienez pe Alexander von Württenberg (1804-1885), care se îndrăgostește fulgerător de ea (Fig. 6). Alexander a fost singurul fiu al lui Ludwig/Louis von Württenberg (1756-1817), fratele mai mic al regelui Frederick I (1754-1816; 1797-1816) al Württenbergului și al principesei Henriette de Nassau-Weilburg (1780-1857), o strănepoată a regelui George al II-lea (1683-1760; 1727-1760) al Marii Britanii. Tatăl lui Alexander mai era frate cu Sophie Dorothea de Wurttenberg (1759-1828), viitoare țarină consortă a Rusiei, sub numele de Maria Feodorovna (1796-1801), prin căsătoria cu Pavel I (1754-1801; 1796-1801). Drept urmare, prințul Alexander a fost văr primar cu un rege și doi țari: Wilhelm I de Wurttenberg (1781-1864; 1816-1864), respectiv Alexandru I (1777-1825; 1801-1825) și Nicolae I (1796-1855; 1825-1855). Sora lui Alexander, Pauline Therese von Wurttenberg (1800-1873), prin căsătoria cu vărul lor primar – regele Wilhelm I, ajunge regină consortă (1816-1864).

Cei doi îndrăgostiți, Alexander și Claudia, decid să se căsătorească, dar acest lucru se va întâmpla abia peste cinci ani, în 1835, datorită opoziției ambelor familii, și doar după moartea tatălui Claudiei. Alexander, fiind pe linia dinastică de succesiune a regatului Württenberg, își pierde titlurile prin această căsătorie, ce este declarată morganatică. Claudia, la scurt timp după căsătorie, a primit titlul de contesă de Hohenstein, titlu acordat de împăratul Austriei, Ferdinand I (1793-1875; 1835-1848).

Din această căsătorie din dragoste au rezultat trei copii: Claudine Henriette (1836-1894), Franz Alexander (1837-1900) și Amalia Josephine (1838-1893). Conform regulilor căsătoriei morganatice, cei trei copii au moștenit doar titlurile mamei (conți de Hohenstein). Ei erau veri de rangul II, după tată, cu: Charles I (1823-1891), rege al Wurttenbergului (1864-1891) și Alexandru al II-lea (1818-1881), țar al Rusiei (1855-1881). De-abia în anul 1863, Claudine și Franz primesc din partea regelui Wilhelm I de Wurttenberg titlul de prinți de Teck. Iar Amalia devine prințesă opt ani mai târziu, la 16 decembrie 1871; titlul îi este conferit de către regele Charles I de Wurttenberg. Franz primește, tot în anul 1871, titlul de duce de Teck, fiind considerat întemeietorul Casei de Teck. Acest titlu este inspirat de numele unei fortărețe situată în apropiere de Stuttgart, pe muntele Teckberg.

Claudia moare prematur în anul 1841, la numai 29 de ani, însărcinată cu cel de-al patrulea copil. Circumstanțele morții sale nu sunt clare. O primă variantă sugerează că în drum spre Graz, unde era încartiruit soțul său, a suferit un accident cu trăsura. Aceasta s-a răsturnat la Pettau (azi Ptuj, în Slovenia), iar Claudia a ales să-și continue drumul călare, în ciuda leziunilor pe care le suferise. La cateva zile de la accident, contesa a murit la Graz, în urma infecției provocată de avortul posttraumatic.

O a doua variantă spune că accidentul s-a produs prin căderea de pe un cal nărăvaș și lovirea accidentală de către un escadron în galop, din  trupele de manevră ale soțului său. În urma avortului pricinuit, contesa a murit câteva zile mai târziu. Conform Matricolelor Bisericii din Graz, cauza morții a fost infecția.

Devastat de durere, Alexander a condus călare cortegiul care a purtat corpul soției spre Transilvania, ultima dorință a contesei fiind de a fi îngropată în locurile natale, în cripta familiei Rhedey din biserica de la Sângeorgiu de Pădure. Biserica a fost construită, în stil gotic, spre sfârșitul secolului al XIII-lea și început de secol XIV. Lăcașul de cult a fost romano-catolic până la sfârșitul secolului al XVI-lea. O scurtă perioadă biserica a aparținut cultului unitarian. Aici, în anul 1618, a avut loc primul sinod al Bisericii Unitariene, biserică ce s-a născut în Transilvania; primul ei păstor a fost David Ferenc (1510-1579). Din anul 1640, biserica este de rit calvin. Între anii 1730 și 1760 au avut loc mari lucrări de restructurare și renovare, sprijinite financiar de către contele Zsigmond Rhedey și soția sa, Wesselenyi Kata; ei au ridicat și actualul castel Rhedey. Contele Zsigmond era nepot de frate al lui Laszlo și văr primar cu Mihaly, străbunic și bunic, paterni, ai Claudiei Rhedey.

Soțul Claudiei nu s-a mai recăsătorit. Legenda spune că Alexander von Wurttenberg a îmbălsămat inima soției și a purtat-o cu el peste tot. A suferit de o instabilitate psihică ciclică până la moarte, pe 4 iulie 1885.

Recent, o specialistă în istoria artei din Austria, Dr. Patricia Peschel, a descoperit un tablou al prințesei pictat de către Johann Nepomuk Ender (1793-1854), celebru realizator de portrete în epocă. Inițial s-a bănuit că este portretul prințesei Pauline de Württenberg, dar Dr. Petschel a constatat că este vorba de Claudia (Fig. 7). De altfel, în arhive s-a descoperit o notare de mână de la o licitație din 1905-1910: “bunica mea paternă“, scrisă de Mary de Teck. Tabloul, recondiționat, poate fi văzut în castelul Kirchheim, la 40 km de Stuttgart.

În arhiva orașului Stuttgart s-a descoperit și jurnalul zilnic de însemnări al prințesei, din perioada 1833-1839. O copie a acestuia a fost adusă la Sângeorgiu de Pădure cu ocazia deschiderii muzeului dedicat Claudiei Rhedey, septembrie 2019, în prezența ambasadorilor Marii Britanii și Ungariei, Andrew Noble, respectiv Zakonyi Botond, reprezentantului Landului Wurttemberg, Klaus Peter Kluger, și Csibi Attila Zoltan, primar al localității. Muzeul se află în castelul Rhedey, castel ce a fost recondiționat cu sprijinul Ministerului Culturii din România în anul 2015.

“Avem o legătură cu România, cu această familie aristocrată maghiară, dar avem legături şi cu Vlad Ţepeş, Prinţul Charles a spus că este înrudit cu această figură importantă a istoriei României (…) Sunt mândru să fiu într-un loc care exprimă cultura engleză, un loc din care se trag regi şi regine ai Marii Britanii“, a declarat ambasadorul Marii Britanii în România.

Dar să revenim la cei trei copii ai lui Alexander von Wurttenberg: Claudine Henriette, Franz Paul Carl Ludwig Alexander și Amalia Josepphine Henriette Agnes Suzanne, copiii orfani de mamă din fragedă copilărie!

Claudine Henriette, primul copil al Claudiei Rhedey și al lui Alexander von Wurttenberg, s-a născut la 11 februarie 1836. Copilăria și tinerețea le-a petrecut la Viena. La 1 decembrie 1863, la vârsta de 27 de ani, regele Wilhelm I al Wurttenbergului îi acordă rangul nobiliar de prințesă, iar fratelui său mai mic, Franz, pe cel de prinț de Teck.

Claudine nu s-a căsătorit niciodată! Era pasionată de grădinărit, motiv pentru care a cumpărat o cabană/chatel cu grădină, Schweizerhaus/Casa elvețiană, în apropierea castelului Reinthal, unde locuia sora sa mai mică, Amalia. Castelul era situat în apropierea orașului Graz, fiind reședința cumnatului, Paul, conte von Hugel, ofițer austriac.

La invitația fratelui, căsătorit în Anglia, Claudine îi va face o vizită la sfârșitul anului 1869. A fost găzduită la castelul Windsor. Între anii 1883 și 1885, ani de dificultăți financiare pentru familie, ducele și ducesa de Teck, împreună cu copiii, printre care și Mary, viitoare regină consortă a Regatului Unit, vor petrece o perioadă mai lungă de timp în Austria.

Claudine, contractând o boală infecțioasă – difteria, moare la 18 noiembrie 1894; mormântul ei se află alături de al surorii sale Amalia la cimitirul St. Peter–Stardtfriedhof din Graz.

Amalia Jozephine, sora cea mică a Claudinei și a lui Franz, s-a născut la 12 noiembrie 1838. A rămas orfană de mamă la vârsta de 3 ani. Franz avea 4 ani, iar Claudine 5 ani. Amalia, împreună cu tatăl, Alexander von Wurttenberg, fratele și sora ei, au locuit la Viena. La 25 de ani, Amalia s-a căsătorit cu contele Paul von Hugel (1835-1897), ofițer în armata imperială austriacă. După căsătorie, soții von Hugel au părăsit Viena, mutându-se la castelul Reinhalt, reședința de familie a contelui din apropierea orașului Graz.

La vârsta de 33 de ani Amalia a primit rangul nobiliar de prințesă von Teck, la 16 decembrie 1871, din partea vărului de rangul II, Charles II (1823-1891), regele Wurttenbergului (1864-1891). În anul următor, prințesa Amalia naște un băiat, Paul Julius (1872-1912), care la maturitate s-a căsătorit cu Ana Pauline Homolasch (1880- ?). Paul și Ana au avut o fată, Henriette Maximiliene Pauline (1897-1912), și un băiat, Ferdinand Paul (1901- ?). Părinții copiilor au divorțat în anul 1911. Cei doi copii von Hugel aveau gene basarabe și mușatine în genom, moștenite pe linie paternă de la bunica Amalia, prințesă von Teck.

După o grea suferință, din cauza unui cancer, prințesa Amalia moare la 20 iulie 1893, la vârsta de 55 de ani. A fost înmormântată la Graz, în cimitirul St. Peter–Stardtfriedhof.

Fiul Claudiei, Franz Paul Karl Ludwig Alexander, s-a născut la 28 august 1837 la Osijek, Croația, în aceea vreme parte a imperiului austriac. Contele Franz von Hohenstein a studiat la Academia Imperială Austriacă de Inginerie, iar apoi s-a alăturat armatei imperiale austriece, ca tânăr locotenent, în 1853. În anul 1858 era căpitan de husari, calitate în care a servit în Războiul Austro-Sardinian/Franco-Austriac/Al Doilea Război Italian de Independență, război ce a durat două luni, două săptămâni și două zile (26 aprilie-12 iulie 1859). În Bătălia de la Solferino (24 iunie 1859), în fruntea trupelor combatante s-au aflat doi împărați și un rege: Napoleon al III-lea (1808-1873; 1852-1870), Franz Joseph (1830-1916; 1848-1916) și Victor Emanuel al II-lea (1820-1878; 1849-1861, Sardinia; 1861-1878, Italia). Prin Pacea de la Villafranca (11 iulie 1859), urmată de Tratatul de la Zurich (10 noiembrie 1859), Austria a pierdut Lombardia, exceptând Mantua și Legnano, în favoarea Franței, provincie pe care Franța a cedat-o Sardiniei, primind în schimb Nisa și Savoia. Contele Franz von Hohenstein s-a distins pe câmpul de luptă de la Solferino, fiind decorat cu Medalia de Aur pentru merite deosebite.

Contele von Hohenstein, deși devenise prinț von Teck din anul 1863, era considerat un prinț sărac. În Wurttenberg, fiind născut morganatic, nu avea niciun drept de succesiune la tron, drept pentru care șansa de a se căsători cu o prințesă regală, în Europa, era improbabilă, cu toate că era simpatizat și protejat de către împărăteasa Austriei, Elisabeta/Sisi (1837-1898; 1854-1898). Împărăteasa, purtătoare de gene mușatine, fliera moldo-polono-lituaniano-germană, l-a luat cu ea, în 1860, în primul sejur petrecut în insula Madeira (29 noiembrie 1860 – 28 aprilie 1861). Împărăteasa se trata pentru o tuse prelungită, simptom al unei tuberculoze pulmonare. Sisi a locuit la Quinta Vigia; aici a fost vizitată de regele Portugaliei, Louis I (1838-1889; 1861-1889), unchiul după mamă – infanta Antonia de Portugalia -, al regelui Ferdinand I al României (1865-1927; 1914-1927). Louis I și sora sa Infanta Antonia aveau în genom gene mușatine, pe filiera moldo-polono-franceză; gene moștenite și de Ferdinand I!

Soarta i-a surâs prințului von Teck în anul 1864, cu ocazia vizitei la Hanovra a perechii princiare de Wales, Eduard VII și Alexandra, viitor cuplu regal al Regatului Unit (1901-1910). Prințul von Teck se afla la Curtea regelui George al V-lea al Hanovrei (1819-1878; 1851-1866) și a reginei Maria von Sachsen-Altentburg (1818-1907; 1851-1866). În acea perioadă Franz von Teck era considerat cel mai frumos bărbat, Der schone Uhlan/Ulan, de la Curtea imperială austriacă (Fig. 8). După ce i-a fost prezentat, Prințul de Wales l-a invitat pe Der schone Uhlan să vină în vizită în Anglia. Invitația avea un scop precis, de a fi propus, în vederea unei căsătorii, prințesei Mary Adelaide de Cambridge (1833-1897), vară primară cu regina-împărăteasa Victoria (1819-1901; 1837-1901), mama prințului de Wales și soacra prințesei consoartă, Alexandra de Danemarca. În mod sigur, la acea vreme, moștenitorii tronului britanic nu au gândit că peste 27 de ani, Franz von Teck va fi cuscrul lor, iar unica fată a lui și a lui Mary Adelaide le va deveni noră, în 1893, iar după alți 17 ani regină consortă a Regatului Unit, la 6 mai 1910.

Mary Adelaide era fiica prințului de Cambridge, Adolphus (1774-1830), vicerege al Hanovrei (1816-1837), și al șaptelea fiu al regelui George al III-lea al Marii Britanii (1738-1820; 1760-1820). Mama lui Mary a fost prințesa Augusta de Hesse-Kasel (1797-1889). Mary, zisă și Fat Mary/Grasa Mary, trecuse de vârsta de 30 de ani fără a se mărita, fiind în risc de a deveni o fată bătrână (Fig. 9), cu toate că a avut trei pretendenți princiari și unul regal. Mary de Cambridge nu dorea să părăsească Anglia după căsătorie, principal motiv de refuz pentru pețitorii germani: Frédéric I (1826-1907), mare duce de Baden (1858-1907); Wilhelm (1806-1884), duce de Brunswick (1830-1884) și George II (1826-1914), duce de Saxe-Meiningen (1866-1914). Același refuz ferm l-a primit și Victor Emanuel al II-lea, ultimul rege sard și primul rege al Italiei.

La începutul iernii 1864/1865, Franz von Teck va pleca în Marea Britanie, într-o primă vizită, pentru a onora invitația prințului moștenitor, viitor rege și împărat Eduard al VII-lea (1841-1910; 1901-1910). O a doua vizită în Anglia o va face Franz în toamna anului 1865. După a treia vizită, din primăvara anului următor, Filierele transilvană și germană se vor continua în Regatul Unit, prin căsătoria cu Mary de Cambridge, rezultând Filiera britanică, în care Franz von Teck devine Francis of Teck, dând naștere Casei de Teck, cu un rol foarte important în viitorul monarhiei britanice!

(continuare în numărul următor)

Bibliografie SELECTIVĂ:

1. Matei Cazacu – Dracula – De l’empaleur Vlad III a l’empereur des vampirs. Ed. Tallandier, Paris, 2004, 2020.
2. Hasan Mihai Florin – Aspects of the hungarin-wallachian matrimonial relations of the forteenth and fifteenth centeries, 2012, Acta Musei Napocensis, 49/2
3. Rezachevici Constantin -Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova- Editura Enciclopedică, 2001
4. Andreescu Ștefan -Vlad Țepeș Dracula. Între legendă și adevăr istoric- Editura Enciclopedică, 2015
5. Lupescu Radu -Matyas Hunyadi from the family Origin to the Treshold of Power- Acta Musei Napocensis, 49/2, 2011
6. Chis AL: Cele 28 de palate ale orasului de pe Somesul Mic. Magazin Istoric 3/2020, pg. 27-32)
7. Horst S: Gräfin Claudine Rhédey: tragisches Ende einer großen Liebe. https://www.baronissima.de/baronissima-blog/graefin-rhedey-und-ihre-tragische-liebe/
8. Chis AL: Mostenirea Contesei Claudine Rhedey. Cuvantul Liber, 22 august 2020 https://www.cuvantul-liber.ro/353559/mostenirea-contesei-claudine-rhedey/
9. Nagy Ivan -Magyorszag  Csaladai- The families of Hungary  https://www.arcanum.com/hu/online-kiadvanyok/Nagyivan-nagy-ivan-magyarorszag-csaladai-1/
10. Ioan-Aurel Pop – Hunedoreştii. O familie europeană, Editura Școala Ardeleană, 2022
11. Țigău Lucian Dragoș -Familia nobililor Josika (Iojică) în secolele XVI-XVII, http://banatica.ro/media/dltf
12. Baring-Gould Sabine -The Land of Teck and his neighbourgood, London, New York (1911) (varianta electronica – www.archive.org)
13. *** Claudia Rhedey -htps://www. hu Wkipedia.org
14. *** Povestea Claudiei Rhedey, stra-stra-strabunica Reginei Elisabeta a II-a, poate fi descoperita la castelul din Sangeorgiu  de Padure. https://www.agerpress.ro/cultura/2019/09/20
15. *** Eine junge Schönheit zieht an die Teck. Kirchheim: Staatliche Schlösser und Gärten ersteigern ein Porrträt der Gräfin Claudine Rhedey EßlingerZeitung 21.07.2017. https://www.esslinger-zeitung.de
16. ***Francis, Duke of Teck – https://en.m.wikipedia.org
17. *** Diicu Buicescu, http://en.m.wikipedia.org
18. ***https://www.Geni.com