Regele Charles III – Gene basarabe și mușatine (III)

Un popor care nu-și cunoaște istoria este ca un copil care nu-și cunoaște părinții. Nicolae Iorga

Așa cum am scris în articolul precedent, prințul Franz von Teck a acceptat invitația lui Eduard, prinț de Wales, de a face o vizită la Sandringham, în decembrie 1864. Datorită unei neînțelegeri, Franz a sosit în Anglia cu o săptămână mai devreme, neputând a fi găzduit la Sadringham House. Drept pentru care, gazda prințului von Teck va fi Eduard de Saxe Weimar (1823-1902), prinț german naturalizat britanic, care era nepot de soră a fostei regine consoartă, Adelaide (1792-1849; 1830-1837), prin căsătoria cu regele William al IV-lea (1765-1837; 1830-1837) al Regatului Unit și al Hanovrei. Regina Adelaide a fost soră cu o prințesă Ida de Saxe-Meiningen (1794-1852), mama prințului Eduard, iar William IV era fratele mai mare al prinților: Eduard, duce de Kent și Strathearn (1767-1820) și Adolphus, duce de Cambridge. Eduard de Kent a fost  tatăl reginei Victoria (1819-1901; 1837-1901), iar Adolphus, tatăl prințesei Mary Adelaide, viitoare soție a lui Franz/Francis von/of Teck.

În prima vizită, ce s-a întins pe câteva săptămâni, și în anul 1865, Der shone Uhlan a fost invitat și la o petrecere ce a avut loc în grădina Marlbourgh House, cât și la cursele de cai/Goodwood races. La Cowes, pe insula Wight, Franz a fost oaspetele prințului de Wales. În această perioadă, prințul von Teck și-a făcut o serie de prieteni, aristocrați englezi. Mai târziu, către sfârșitul anului 1865, Franz a venit a doua oară în Anglia, fiind primit la Sandringham House.

În decursul celor două vizite, prințul Franz von Teck nu a fost prezentat prințesei Mary Adelaide de Cambridge. Foarte probabil că pe timpul sejurilor din Anglia, Franz a fost ținut sub observație și analizat de către viitoarele rude regale și princiare britanice. În mod sigur, verdictul a fost pozitiv pentru purtătorul de gene basarabe și mușatine, fapt ce a făcut posibilă cea de a treia trecere peste Canalul Mânecii, ce a avut loc în primăvara anului 1866.

D. Filiera britanică

Prințul Francis de Teck revine în Anglia la data de 6 martie 1866; a doua zi este prezentat lui Mary Adelaide de Cambridge, la palatul St. James, fiind invitat la cină de către viitoarea soacră, Augusta, ducesă de Cambridge. Logodna celor doi are loc în luna aprilie, iar cununia religioasă la 12 iunie 1866, la Biserica Saint Anne/Sfânta Ana din Kew, Surrey. Alegerea biserici nu a fost întâmplătoare – aici își dormea somnul de veci tatăl miresei, prințul Addolphus Frederick, duce de Cambridge!

La miezul zilei de 12 iunie 1866, la a 12-a bătaie a orologiului din turn, Biserica era arhiplină! În dreapta altarului au luat loc regina Victoria împreună cu trei copii ai ei: prințul Arthur, duce de Konnaught și Strathearn (1850-1942), prințesa Helena (1846-1923) și prințesa Louise (1848-1939). Față în față cu regina, pe stânga altarului, au stat: mama miresii, ducesa de Cambridge, Augusta Wilhelmina Louisa; prințul și prințesa de Wales, Eduard și Alexandra; ducele de Edinburgh, Alfred (1844-1900), viitor tată al lui Mary/Missy de Edinburgh (1875-1938), viitoarea regină Maria a României (1914-1927); prințul moștenitor al Danemarcii, Christian Frédérik Vilhelm Carl (1843-1912), viitorul rege Frederick al VIII-lea, între anii 1906 și 1912; marele duce și marea ducesă de Mecklenburg-Strelitz, Frédérick William (1819-1904; 1860-1904) și Augusta de Cambridge (1822-1916; 1860-1904), sora miresii. Prințul Francis de Teck a venit însoțit de conții Gyorgy Appony (1808-1899), Franz Emil Lorenz Heeremann von Wimpffen (1797-1870) și baronul Vornbuter. Mireasa, Mary Adelaide, a fost adusă la altar de către fratele ei, prințul George, duce de Cambridge (1819-1904).

Ceremonia religioasă a fost oficiată de către arhiepiscopul de Canterbury, Charles Longley (1794-1868; 1862-1868), episcopul de Winchester, Charles Summer (1790-1874;1827-1869), vicarul de Kew și preotul paroh. După terminarea slujbei, în timpul ieșirii din biserică a tinerilor căsătoriți, organistul a interpretat  Oda Bucuriei de Ludwig van Bethoven (1770-1827) în loc de Marșul Nupțial scris de Felix Mendelssohn Bartoldy (1809-1847). Schimbarea a fost dorința expresă a reginei Victoria!

Căsătoria a avut loc cu două zile înaintea izbucnirii Războiului Austro-Prusac/ Războiul de Șapte Săptămâni/ Războiul German (14 iunie-23 august 1866); război pentru supremație în Confederația Germană. Este de menționat că, deși era în luna de miere și demisionar din armata austriacă, prințul Francis s-a reîntors la Viena, însoțit de soție, având de gând de a participa la Războiul Austro-Prusac. Cererea de reintegrare în armata imperială nu i-a fost avizată. După încheierea confruntărilor militare, soții Teck au revenit la Londra. Războiul a fost pierdut de Austria, drept urmare Imperiul austriac a cedat Italiei Veneția și o parte din Friuli; Confederația Germană a fost desființată și s-a creat Confederația Germană de Nord, dominată de Prusia, iar Franz Joseph a fost constrâns să creeze Austro-Ungaria, în anul 1867.

Cu toată diferențele de aspect fizic și de vârstă dintre Mary și Francis – prințesa era mai mare cu patru ani, Familia Teck s-a dovedit, în timp, a fi o familie fericită. Regina Victoria le-a acordat proaspeților căsătoriți un apartament în palatul regal Kesington și un altul la White Lodge, pe post de casă de vacanță. Lista civilă anuală, de 5000 de lire sterline, votată de către Parlament, s-a dovedit insuficientă pentru susținerea materială a familiei Teck, fiind necesar un ajutor financiar suplimentar de 4000 de lire sterline/ an din partea ducesei de Cambridge, Augusta, mama lui Mary Adelaide. O mare parte din această sumă, a cincea parte, era folosită de către prințesa/ducesa de Teck pentru opere caritabile. People Princess/Prințesa Poporului era îndrăgită de cei sărmani, care beneficiau de ajutoarele acordate cu mare generozitate; pe cei bolnavi, nu ezita să-i viziteze acasă. Ea a solicitat ajutorul verișoarei sale primare, regina Victoria, pentru creșterea indemnizației, dar a fost refuzată. Regina nu fusese de acord nici cu atribuirea apelativul de Royal Highness/Alteță Regală pentru Francis, pe care i-l solicitase verișoara ei; peste 20 de ani, cu ocazia Jubileului de Aur, 1837-1887, ducele de Teck va primi rangul de Highness/Alteță.

Figura 10. Mary Adelaide și copiii: Adolphus, Mary, Francis și Alexander

La mai puțin de un an de la căsătoria soților Teck, la 26 mai 1867, se naște Victoria Mary Augusta Louisa Olga Pauline Claudine Agnes de Teck, nepoată a Claudiei Rhedey, contesă de Kis-Rhede, viitoare regină a Regatului Unit, Irlandei și a Dominoanelor Britanice, cât și împărăteasă a Indiei, prin căsătoria cu regele-împărat George al V-lea (1865-1936; 1910-1936). În următorii șase ani se vor mai naște trei băieți ai familiei Teck: Adolphus (1868-1927), Francis (1870-1910) și Alexander (1874-1967) (Fig. 10).

Deși prințesa Mary Adelaide era nepoata regelui George al III-lea și verișoară primară cu regina Victoria, familia Teck era considerată de către aristocrația britanică drept o rudă săracă a Casei regale britanice. Prințul Francisc de Teck se simțea  un străin, dacă nu chiar un apatrid, chiar și după ce i se acordase rangul nobiliar de Duce de către regele Wilhelm I al Wurttenbergului, în anul 1871, dar fără nicio latifundie. Cu toate că Francis fusese ofițer austriac, timp de 13 ani (1853-1866) în armata britanică, în primii 16 ani i s-au acordat doar funcții onorifice. Astfel, a fost numit colonel a la suite/de onoare doar la regimente de voluntari, din care două de artilerie (Surrey -1867 și Londra -1883) și unul de pușcași (Midllesex -1876). Ducele de Teck, fost ofițer austriac și ofițer britanic onorific, a participat la Bătălia de la Tell-El-Kebir (13 septembrie 1882), bătălie decisivă în Războiul Anglo-Egiptean (iulie-septembrie 1882), în care egiptenii răsculați au fost învinși de către armata britanică. Drept apreciere a contribuției ducelui la victorie, i s-au acordat trei distincții: Egypt Medal/Medalia Egipt, de argint; Kedive Star/Steaua Kedive și Ordinul turcesc Osmanieh, prima clasă. La întoarcerea în Regatul Unit, Francis de Teck a fost încadrat în armata britanică cu gradul de colonel, iar în anul 1893 a fost avansat la gradul de general maior. Ducele a mai fost colonel onorific, din anul 1889, la regimentul de dragoni Regina Olga, Wurttenberg, iar în armata imperială germană va fi general locotenent, din 18 aprilie 1895.

Dar să revenim la Victoria Mary și la frații ei, care s-au născut și crescut la palatul Kensigton; au fost parteneri de joacă cu copiii prințului de Wales – Eduard, Albert-Victor și George, precum și ai ducelui de Edinburgh – Alfred (1844-1900), printre care și Mary-Missy/ Maria a României. Cei patru Teck erau  apreciați de rude și de opinia publică britanică, drept copii: “drăguți, inteligenți, bine educați și politicoși”. Astfel, ducesa de Cambridge, Maria Alexandrovna (1853-1920), personalitate puternică și greu de mulțumit, mama lui Missy și fostă mare ducesă a Rusiei, a scris într-o scrisoare trimisă prințesei Mary Adelaide: Copiii tăi sunt atât de drăguți și atât de bine crescuți, au luat ceaiul în camera mea și am purtat conversații lungi; au fost deosebit de interesați de descrierea iernii rusești și a trebuit să povestesc despre ea, în timp ce își beau ceaiul cu mare poftă. Acum se zbenguie cu copiii mei și fac un zgomot extraordinar. Vă mulțumesc că i-ați trimis; sunt atât de fermecători și atât de bine crescuti. Mary, Adolphus, Francis și Alexander de Teck erau veri de rangul III cu Maria Alexandrovna și țarul Alexandru al III-lea; străbunicul patern al copiilor Teck, Ludwig von Wurttenberg era frate cu țarina Maria Feodorovna, străbunica Mariei Alexandrovna și a lui Alexandru Alexandrovici.

Mary Adelaide, spre deosebire de alte mame din Casa regală sau aristocrația britanică, se ocupa foarte mult de educarea și creșterea copiilor, în special a lui May, unica ei fiică. Numele May i s-a dat Victoriei Mary după luna mai în care s-a născut; ea era foarte apropiată de mama ei, care o antrena în activitățile ei filantropice; se poate considera că la un moment dat îi era secretară. Mary vorbea fluent trei limbi: engleza, germana și franceza. În anul 1886, la 18 ani, a făcut primul pas la Curtea regală a Regatului Unit; ea era singura prințesă care nu descindea direct din regina Victoria, dar avea sânge regal de la mamă; drept pentru care era considerată o potențială soție pentru nepoții reginei.

Nici dacă s-ar fi fost consultat un oracol sinonim cu cel din Delphi, nu s-ar fi reușit să se prevadă că ea – Victoria Mary de Teck, ruda săracă a Casei regale britanice, va urca pe tronul Regatului Unit la începutul secolului XX. Ea a adus în Genomul descendenților: regi și regine, prinți și prințese ai/ale Marii Britanii,  gene basarabe și mușatine plecate de la Vlad Țepeș, completate colateral prin gene de același tip, moștenite prin urmașii lui Vlad Călugărul și ai lui Mihnea cel Rău, fratele vitreg, respectiv fiul cel mare al lui Țepeș Vodă (vezi Anexa I).

Lui May i-a fost dat să trăiască, ca logodnică, o tragedie similară cu cea prin care a trecut Dagmar de Danemarca (1847-1928), soră cu Alexandra de Danemarca (1844-1925), prințesă de Wales, viitoarea ei soacră. Astfel, primul logodnic al Victoriei Mary, Albert Victor, duce de Clarence și Avondale, cu care s-a logodit la 3 decembrie 1891, a murit după 6 săptămâni, la 14 ianuarie 1892, la reședința regală Sandringham House, din Norfolk. Albert Victor, născut în anul 1864, împlinise de câteva zile, la 8 ianuarie, 28 de ani. Decesul s-a datorat unei pneumonii secundare gripei pandemice: Asiatic flu/Russian flu (1889-1890), cu valuri succesive până în anul 1895. Se apreciază că în această pandemie, una dintre cele mai severe din istoria omenirii, au murit un milion de oameni, printre care: împărăteasa Augusta (1811-1890; 1871-1888), văduva împăratului german, Wilhelm I (1797-1888; 1871-1888), și cuscră cu regina Victoria; Amedeo I de Savoya (1845-1890), rege al Spaniei (1870-1873); prințul Bouduin de Belgia (1869-1891), văr primar cu regele Carol I al României (1839-1914; 1866-1914). Au trecut prin maladia pandemică și au supraviețuit: Papa Leon al XIII-lea (1810-1903; 1878-1903); împărăteasa-regină a Austro-Ungariei, Elisabeta (Sisi); țarul Rusiei, Alexandru al III-lea și țarina Maria Feodorovna/Dagmar; regele Wurtenbergului, Charles I, văr de rangul II cu tatăl Victoriei Mary de Teck, precum și consoarta sa Olga Nicolaevna (1822-1892; 1864-1891); viitorul rege al Regatului Unit, Eduard al VII-lea; regele Spaniei, Alfonso al XIII-lea (1886-1941; 1886-1931); Oscar II (1829-1907), rege al Suediei (1872-1907) și rege al Norvegiei (1872-1905).

La Sandringham House, în ianuarie 1892, se repeta nenorocirea care s-a abătut asupra prințesei Dagmar și a logodnicului ei, la Nisa, în anul 1865. Țareviciul Nicolae Alexandrovici (1843-1865) era fiul țarului rus Alexandru al II-lea și al țarinei Maria Alexandrovna/Marie von Hessen-Darmstadt (1824-1880; 1855-1880); el a murit, la 21 de ani, de meningită, posibil tuberculoasă. Pe patul de moarte, țareviciul “a ridicat mâna sa dreaptă și a luat mâna lui Sașa [Alexandru Alexandrovici] … și părea că întinde mâna stângă spre Dagmar”. Țareviciul Alexandru, viitorul țar Alexandru al III-lea, și prințesa Dagmar, viitoarea țarină Maria Feodorovna (1847-1928; 1881-1896), respectând dorința lui Nicolae Alexandrovici, s-au căsătorit la 9 noiembrie 1886, la Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg. Dagmar și Alexandra erau fiicele lui Christian al IX-lea, regele Danemarcei (1818-1906; 1863-1906), și surori cu: Frédérick al VIII-lea, viitor rege al Danemarcei; George I, rege al Grecilor (1845-1913; 1863-1913); Thyra, prințesa moștenitoare, consortă a Hanovrei (1853-1933) și prințul Valdemar (1858-1939), bunicul Anei de Bourbon Parma (1923-2016), soția regelui Mihai I al României (1921-2017; 1927-1930, 1940-1947). Christian al IX-lea era considerat socrul Europei, precum era poreclită soacra Europei regina Victoria, care îi era cuscră.

Regina Victoria, care o simpatiza foarte mult pe May, l-a rugat pe George, al doilea nepot al ei, să o ceară în căsătorie pe fosta logodnică a fratelui său. Ducele de York i-a cerut mâna Victoriei Mary, în luna mai a anului 1893. George a optat pentru luna mai în mod simbolic. Viitoarea sa soție s-a născut în luna mai a anului 1867, reflectat și în numele diminutiv May. Reamintim că Missy, verișoară primară cu George, era foarte aproape de a-i fi soție; regina Victoria a spus: George lost Missy, by waiting and waiting!

Figura 11. Mary și George în ziua căsătoriei, 6 iulie 1893

Căsătoria dintre Victoria Mary și George a avut loc la 6 iulie 1893, în Capela regală de la palatul St. James (Fig. 11). Părinții miresei, în special Ducele de Teck, au fost profund emoționați. Francis, cu ochii în lacrimi, după cum scrie regina Victoria în Memorii, a ținut-o de mână. Din păcate, ducele și ducesa de Teck nu au apucat ziua să o vadă prințesă de Wales – moștenitoare a tronului britanic – pe fiica lor Mary, ducesă de York. Ducele a murit la 21 ianuarie 1900 la White Lodge, la 62 de ani; a fost înmormântat la castelul Windsor, în Cripta regală, alături de soția sa, Mary Adelaide, care a trecut peste Styx în anul 1897, la 27 octombrie, în urma unei operații de urgență pentru o afecțiune acută, hernie recidivată strangulată.

După căsătorie, tinerilor li s-a acordat o casă modestă York Cottage, situată pe domeniul Sandringham. Acest Cottage, cu încăperi de mici dimensiuni, îi amintea prințului George de viața simplă de marinar pe care o dusese pe vasele Royal Navy/Marina Regală, stil de viață pe care l-a păstrat până la sfârșitul vieții. Aici, George și Mary au locuit timp de 32 de ani, până în anul 1925; tot aici s-au născut patru din copiii lor. Palatul Sandringham l-au preluat după moartea reginei mamă Alexandra. La Londra, reședință le-a fost palatul St. James, iar la Marlborough House s-au mutat după ce George a devenit prinț de Wales, în luna noiembrie a anului 1902.

Mary de Teck a născut cinci băieți: Eduard (n. 23 iunie 1894, White Lodge), Albert (n. 14 decembrie 1895, York Cottage), Henry (n. 31 martie 1900, York Cottage), George (n. 20 decembrie 1902, York Cottage) și John (n. 12 iulie 1905, York Cottage), și o fată – Mary (n. 25 aprilie 1897, York Cottage).

La 6 mai 1910 încetează din viață regele-împărat, Eduard al VII-lea; a trăit 68 de ani, 5 luni și 8 zile, și a domnit 9 ani, 3 luni și 28 de zile. Moartea regelui a pricinuit o mare suferință fiului moștenitor, George al V-lea: “Mi-am pierdut cel mai bun prieten și cel mai bun dintre toți tații. … Eu niciodată nu am avut un cuvânt nepotrivit cu el, în viața mea. Am inima zdrobită și copleșită de durere, dar Dumnezeu mă va ajuta în responsabilitățile mele și draga May mă va mângâia, așa cum a făcut-o întotdeauna. Dumnezeu să-mi dea putere și călăuzire în sarcina grea ce a căzut asupra mea”. Victoria Mary a fost întrebată, de către soțul regal, despre numele pe care dorește să-l poarte ca regină. Dintre Victoria și Mary, noua regină consoartă a optat pentru al doilea, Mary (Fig. 12), nume ce o va individualiza față de regina Victoria!

Figura 12. Regina Mary, în anul încoronării

Încoronarea regelui George al V-lea și a reginei consoarte Mary a avut loc în ziua de 22 iunie 1911, la Westmister Abbey. În luna iulie, cuplul regal a făcut o vizită în Irlanda, unde George al V-lea și consoarta Mary au fost bine primiți. Peste cinci luni , la 12 decembrie 1911, vor participa la Delhi Durbar, ce a avut loc în Coronation Park/Parcul Încoronării din Delhi. Împăratul George, purtând pe cap Coroana Imperială a Indiei, iar împărăteasa Mary tiara consacrată solemnității, au primit omagiul maharajahilor/prinților indieni; la eveniment au participat 10.000 de oficiali guvernamentali și alți demnitari, precum și o mulțime de 50.000 de oameni. Cu aceast prilej, regele-împărat a anunțat mutarea capitalei Indiei de la Calcutta la Delhi!

În timpul Primului Război Mondial, regina Mary a raționalizat activitățile zilnice de la palatul Buckingham, introducând un regim auster. Regina, având alături pe unica fiică, prințesa Victoria Alexandra Alice Mary (1897-1965), au vizitat răniții din spitale, au ajutat familiile combatanților, au trimis cadouri soldaților de pe front la marile sărbători etc. Având în vedere creșterea sentimentului antigerman al poporului britanic, apărut în timpul conflagrației mondiale, regele George al V-lea a luat decizia de a schimba numele german al dinastiei britanice din Saxe-Coburgh-Gotha în Windsor; redenumirea dinastiei a avut loc în anul 1917, la data de 17 iulie.  De la cucerirea normandă, din anul 1066, pe tronul englez/britanic s-au succedat regi și regine ce au aparținut de 10 Case dinastice/regale: normandă (1066-1154), angevivă (1154-1216), plantagenetă (1216-1399), lancasteriană (1399-1461), yorkeză (1461-1485), tudoriană (1485-1603), stuartă (1603-1649), interregnum (1649-1660), stuartă (1660-1714), hanovriană (1714-1901), Saxe-Coburgh-Gotha (1901-1917) și Windsor (1917-prezent). Exemplul regelui, de schimbare a  numelui de familie, cu rezonanță germană, a fost urmat în primul rând de către frații, aflați în viață, ai reginei Mary, prinții: Adolphus (1867-1927) și Alexander (1874-1957), care din de/of TecK au devenit de/of Cambridge, adoptând numele mamei, Mary Adelaide de/of Cambridge. Și-a schimbat numele, devansându-l pe rege cu trei zile, și prințul Louis de Battemberg (1854-1921), căsătorit cu prințesa Victoria Alberta de Hesse și Rhine/Rin (1863-1950), ce era fiica prințesei Alice (1843-1878) – purtătoare de genă a hemofiliei –, pe care a moștenit-o de la mama sa, regina Victoria. Louis, Prim lord al Amiralității Regatului Unit (1912-1914), și-a transformat numele german Battemberg în englezescul Mountbatten. Victoria Alberta și Louis Mountbatten au fost bunicii materni ai prințului Filip de Grecia și Danemarca (1921-2021), care le va prelua numele Mounttbaten. Philip Mountbatten, stră-strănepot al reginei Victoria, în noiembrie 1947 se va căsători cu stră-strănepoata reginei Victoria, prințesa moștenitoare Elisabeta, viitoarea regină Elisabeta a II-a (1926-2022), regina Marii Britanii și a Irlandei de Nord, timp de 70 de ani, 7 luni și 3 zile, de la 6 februarie 1952 până la 8 septembrie 2022. Filip/Philip și Elisabeta II erau rude, veri de rangul IV!

În toată căsnicia ei, purtând diverse titluri princiare și regale: ducesă de York (1893-1901), ducesă de Cornwall și York (1901) și regină consortă (1910-1936), Mary de Teck și-a făcut datoria față de soț și copii, cât și față de Casa regală, Regatul Unit și Imperiul britanic. May avea un profund simț al datoriei. Și-a îndeplinit toate îndatoririle ce-i reveneau, atât ca prințesă, cât și ca regină consoartă, în timp de pace și război.

Figura 13. Plăcile comemorative de la mormântul Claudiei Rhedey

Mary de Teck nu și-a uitat nici rădăcinile transilvane. Astfel, în Biserica Calvină de la Sângeorgiu de Pădure, deasupra mormântului bunicii sale, Claudia Rhedey, purtătoare de gene basarabe și mușatine, pe care le-a transmis spre Regatul Unit prin fiul Franz/Francis von/of Teck, se pot vedea două plăci comemorative din marmură neagră. Pe prima placă, plasată la anul 1905, se poate citi, în engleză și maghiară, următorul text, sculptat cu majuscule: “În memoria Claudinei contesă Rhedey contesă Hohenstein soția lui HRH Alexander Duce de Wurttenberg moartă 1841. Ridicată de către nepoata ei Victoria Mary prințesă de Wales”. Iar pe a doua placă stă sculptat, în engleză: “În 1935 prin generozitatea majestății sale Regina Mary a Angliei această biserică în care unii dintre strămoșii ei sunt înmormântați a fost recondiționată și restaurată.” (Fig. 13 – arhiva de fotografii: Prof. Mircea Rareș Țetcu, Cluj-Napoca)

Mai este însă de relevat rolul reginei în îngrijirea sănătății soțului regal, care avea o suferință pulmonară cronică, cu acutizări repetate. Regele era un mare fumător! La un moment dat, în 1928, după un episod de insuficiență respiratorie acută ce putea fi fatal pentru rege, medicul curant Farguhar Buzzard (1871-1945) a fost întrebat: Cine a salvat viața regelui? Doctorul a răspuns prompt: Regina!

În anii care au urmat, progresiv, starea sănătății lui George al V-lea s-a deteriorat; regele a devenit dependent de oxigen, periodic. Moartea surorii apropiată, Victoria (1868-1935), la 3 decembrie 1935, datorată unei hemoragii digestive superioare, l-a afectat profund pe rege, accentuându-i depresia și suferința pulmonară. Regele a murit cu cinci minute înaintea miezului nopții de 20/21 ianuarie 1936. Moartea sa a fost o moarte asistată – eutanasie. Doctorul, lord Bertrand Dawson Edward de Penn (1920-1945), a dorit ca Regele să moară în demnitate, iar familia regală să nu îndure chinul prelungit al monarhului. Vigil of the princes/Priveghiul prinților, purtători de gene basarabe și mușatine, regele – Edward al VIII-lea, ducele de York – Albert/George al VI-ea, ducele de Gloucester – Henry, ducele de Kent – George, a avut loc la Westminster Abbey în seara zilei de 27 ianuarie 1936, la catafalcul părintelui lor. A doua zi, regele George al V-lea a fost înmormântat în Cripta regală a Capelei St. George, de la castelul Windsor.

Mai puțin de un an a durat domnia regelui Eduard al VIII-lea (1894-1972), de la 21 ianuarie până la 11 decembrie 1936. Regele-împărat a demisionat pentru a se putea căsători cu americanca Wallis Simson (1896-1986), femeie de două ori divorțată. Regina Mary nu putea înțelege cum de fiul ei, Eduard, putea neglija îndatoririle regale, dând prioritate simțurilor personale. După abdicarea lui Eduard al VIII-lea, pe tronul britanic a urcat fratele mai mic, Albert, sub numele de George al VI-lea. Încoronarea sa și a reginei consoarte, Elizabeth Angela Marguerite Boves-Lyon (1900-2002), a avut loc la Westminster Abbey, la 12 mai 1937. Printre oaspeții străini, în Biserică, s-a aflat Marele Voievod de Alba Iulia, Mihai, reprezentant al regelui României, Carol al II-lea. La ceremonie, în premieră, încălcând tradiția, a participat și regina văduvă Mary, pentru a-și arăta sprijinul pentru noul rege. De fapt, prințul Albert a adoptat numele regal George al VI-lea pentru a restabili încrederea britanicilor în monarhie și în monarh, încredere de care se bucura tatăl său, George al V-lea. Încrederea, respectul, mergând până la adorarea regelui iubit s-au văzut, pregnant, în timpul Silver Jubilee/Jubileul de Argint (1910-1935). În modestia sa, regele George al V-lea a spus: “I cannot undersand it, after all I am a very ordinary sort of fellow./ Nu pot să înțeleg, la urma urmei sunt un tip foarte obișnuit”.

În anii care au urmat, 1937-1940, bunica Mary se ocupa cu dragoste de educarea celor două nepoate, purtătoare, precum ea, de gene basarabe și mușatine, prințesele regale: Elisabeta (n. 21 aprilie 1926) și Margareta (n. 21 august 1930), ducându-le să viziteze muzee și galerii de artă londoneze. Luna mai, luna  nașterii sale, s-a dovedit norocoasă pentru Mary/May de Teck, care a scăpat cu leziuni ușoare dintr-un accident major de mașină, în mai 1939.

După începerea bombardamentelor asupra Londrei, regele George al VI-lea a insistat ca mama sa să părăsească Capitala, pe toată durata războiului. În această situație, regina Mary s-a mutat în casa nepoatei de frate, Adolphus, Mary Somerset, ducesă de Beaufort (1897-1987), la Badmington House, din Gloucestershire. În acești ani, Regina Mamă a contribuit la efortul de război: reciclarea materialelor neferoase și feroase, ridicarea moralului britanicilor prin vizitarea familiilor combatanților și a trupelor care plecau pe front. O mare lovitură a primit Mary de Teck în 1942 – moartea celui de-al patrulea fiu, George, duce de Kent, în urma prăbușirii unui avion militar în Scoția, la 25 august. După 450 de ani, un membru al familiei regale, respectiv ducele de Kent, este primul care moare într-o misiune militară.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, regina Mary a trăit și momente fericite în familia regală: căsătoria primei sale nepoate, Elisabeta, prințesă de Wales și ducesă de Edinburgh, cu prințul Philip, duce de Edinburgh, eveniment care a avut loc la 20 noiembrie 1947; nașterea primului ei strănepot, prințul Charles, la 14 noiembrie 1948, precum și nașterea primei sale strănepoate, prințesa Anne, la 15 august 1950. Reamintim că prințul Philip de Grecia și Danemarca, duce de Edinburgh, și prinț consort al Regatului Unit, era văr primar cu: prințesa Elena, soție a regelui Carol al II-lea al României (1893-1953; 1930-1940), și mama regelui Mihai I; precum era văr de rangul unu și cu George al II-lea (1890-1947), rege al Grecilor în două rânduri (1922-1927 și 1935-1947), căsătorit cu principesa Elisabeta de România (1894-1954), regină consoartă a Greciei (1922-1927). Cei doi soți, George și Elisabeta, au divorțat în 1935.

O a doua lovitură năprasnică o va primi Regina Mamă la 6 februarie 1952, când cel de-al doilea fiu, regele George al VI-lea, moare în somn, la Sandringham House, în urma unei tromboze coronariene. Regele fusese operat, în urmă cu șase luni, pentru un cancer pulmonar. Regele, precum tatăl său, era un mare fumător! Operația, pneumonectomie stângă, a fost efectuată de către celebrul chirurg Clement Price Thomas (1893-1973), fiind ajutat de chirurgii: Charles Edwin Drew (1916-1987) și Peter Jones (1917-1984), la palatul Buckingham, sala Bow, în 23 septembrie 1951. Intervenția chirurgicală a fost considerată un succes major, tumora fiind extirpată după criterii oncologice. Singura complicație postoperatorie a fost o răgușeală, cauzată de lezarea nervului recurent stâng, probabil invadat de către tumoră.

După moartea lui George al VI-lea, Regina Mamă, profund îndurerată, i-a mărturisit prințesei Marie Louise de Schleswig-Holstein (1872-1956), nepoată a reginei Victoria: “I have lost three sons through death, but I have never been privileged to be there to say a last forewell to them./Am pierdut trei fii din cauza morții, dar nu am avut niciodată privilegiul să fiu acolo pentru a le spune un ultim rămas bun”.

După urcarea pe tronul Regatului Unit a Elisabetei a II-a, regina Mary dorea ca încoronarea nepoatei sale să aibă loc la data programată, 2 iunie 1953, și nici într-un caz să nu fie amânată, chiar dacă ar fi survenit moartea bunicii regale.

Regina Mary a murit cu trei luni înaintea încoronării noii regine, la 24 martie 1953! Regina a murit în somn, la vârsta de 85 de ani, la Marlborough House. În zilele de 29 și 30 martie, 120.000 de britanici și-au luat rămas bun de la mult iubita lor Regină, care era depusă pe catafalc la Westminster Hall. A doua zi, pe 31 martie 1953, slujba religioasă de înmormântare – prohodul – a avut loc în Capela St. George, de la castelul Windsor. Regina Mary a fost prohodită de către arhiepiscopul de Canterbury, Geoffrey Francis Fischer (1887-1972; 1945-1961). La ceremonia funebră au luat parte: toți membrii familiei regale britanice, regina Iuliana (1909-2004; 1948-1980) și prințul consort Bernhard (1911-2004; 1948-1980) ai Țărilor de Jos, prințul moștenitor, viitor rege al Norvegiei, Olav al V-lea (1903-1991; 1957-1991), purtător de gene mușatine, precum și un numeros public, peste 1500 de participanți. După slujbă, regina Mary a fost depusă în mormânt, în Cripta regală, alături de soțul ei, regele George al V-lea. Tot aici, la Capela St. George, își dormeau somnul de veci părinții reginei Mary: Francis și Mary Adelaide, duce și ducesă de Teck. În aceeași zi, spre seară, la Londra, în Catedrala Sfântul Paul, a avut loc un serviciu religios în memoria reginei Mary; au participat 4500 de oameni.

Despre regina Mary, Henry Channon (1897-1958) a scris în jurnalul său, publicat în 1967: “… mai presus decât politica, magnifică, plină de umor, de fapt aproape sublimă, deși rece și rigidă. Dar ce regină mare!”. Orice adăugire este de prisos!

Încoronarea reginei Elisabeta a II-a a avut loc în ziua și la data prestabilită, marți, 2 iunie 1953, la Westminster Abbey. A fost a patra încoronare și ultima din secolul al XX-lea, după încoronarea regelui Eduard al VII-lea și a reginei Alexandra, (sâmbătă, 9 august 1902); după încoronarea regelui George al V-lea și a reginei Mary, (joi, 22 iunie 1911) și încoronarea regelui George al VI-lea și a reginei Elisabeth (miercuri, 12 mai 1937). Până în ziua de astăzi, la Westminster Abbey, începând cu ziua de sâmbătă, 6 ianuarie 1066, când a avut loc încoronarea regelui Harold al II-lea (c1022-1066), au fost încoronați 41 de regi/regine și 30 de regine consoarte, după cum urmează: 24 de regi/regine și 22 de regine consoarte ai/ale Angliei (1066-1603); precum și 17 regi/regine și 8 regine consoarte ai/ale Angliei, Irlandei și Scoției (1603-1707), ai/ale Marii Britanii și Irlandei (1707-1801) și ai/ale Regatului Unit (1801-prezent).

Regina Elisabeta a II-a a fost încoronată de către arhiepiscopul de Canterbury, Geofferey Francis Fischer; la încoronare a asistat și prințul  Charles, care avea vârsta de 4 ani, 6 luni și 19 zile!

Încoronarea a fost televizată în direct de către BBC Television Service, deși Winston Churchill (1877-1965), a doua oară premier al guvernului britanic (26 octombrie 1951 – 5 aprilie 1955), nu era de acord. A fost prima transmisiune prin televiziune a încoronări unei regine/rege britanic. Încoronarea a fost urmărită în direct în Marea Britanie, Franța, Belgia, Germania Federală, Danemarca și Olanda. Evenimentul regal britanic a însemnat nașterea Euroviziunii.

O premieră fusese și discursul transmis radiofonic de către BBC, în ziua de Crăciun a anului 1932, la ora 03:00 post meridian, de către regele George al V-lea. Din anul 1932, cu excepția Crăciunului anului 1936, când regele Eduard al VIII-lea era demisionar, s-au transmis 89 de mesaje de Crăciun ale regilor: George al V-lea, George al VI-lea și regina Elisabeta a II-a. Regele Charles al III-lea va rosti cel de-al 90-lea Mesaj regal de Crăciun!

Tot o premieră va fi pentru Casa regală britanică școlarizarea prințului Charles în sistemul public de învățământ. Astfel, la 7 noiembrie 1956 Prințul Charles a mers la Hill House School, din Londra. La Hampshire, districtul South Easth Anglia, între anii 1958-1962, a frecventat Cheam Preparatory School, iar la Gordonstoun, școală cu regim sever din Scoția, a început cursurile în anul 1962. Școala scoțiană, din districtul Moray, a urmat-o și tatăl său Philip, duce de Cambridge. Două semestre, în anul 1966, a studiat și în Australia, statul Victoria, la Greelong Gramar School. Prințul Charles a fost primul membru al Curții regale britanice care nu a îmbrăcat uniforma militară după terminarea studiilor medii, ci doar după absolvirea Universității din Cambridge. La Trinity College/Colegiul Sfânta Treime, a studiat arheologie, antropologie și istorie, iar la University College of Wales/Colegiul Universitar al Țării Galilor, a urmat cursuri de istorie și de învățare a limbii galeze. La 23 iunie 1978, prințul Charles a obținut diploma de licență în arte/baccalaureus in artibus (BA), fiind primul prinț moștenitor al Regatului Unit care a primit o diplomă universitară. Diploma BA a fost ridicată la rangul de MA (Master in Arts) la 2 august 1975.

Ca militar, prințul Charles a servit în Royal Air Force, dar predominant în Royal Navy, precum tatăl său, prințul Philip, duce de Edinburgh, bunicul – George al VI-lea, străbunicii: George al V-lea și George I, regele Grecilor! După absolvirea unui curs la Britania Royal Naval College/Colegiul Regal Naval Britania – Dormunth, prințul Charles s-a îmbarcat pe distrugătorul HMS Norfolk, pe o perioadă de doi ani, 1971-1972, iar între anii 1972-1973 și în anul 1974 a servit pe fregatele HMS Minerva, respectiv HMS Jupiter. Prințul Charles a fost și pilot de elicopter, aparținând de 845 Naval Air Squadron/Escadrila Aeriană Navală 845, ce avea baza de operare pe portavionul HMS Hermes. Charles a renunțat de a mai pilota în 1994. Mai subliniem că prințul moștenitor a fost și comandant al HMS Bronington, vas vânător de mine, cât și colonel șef al unui regiment de parașutiști.

Ca prinț de Wales, Charles a fost un adevărat ambasador al Regatului Unit și al mamei sale, regina Elisabeta a II-a. În consecință, a participat la nenumărate misiuni oficiale în foarte multe țări din Commonwealth dar și din afara acestuia, peste 400, printre care amintim: Malta, Australia, Noua Zeelandă, Canada, Franța, Germania de Vest, India, Nepal, Norvegia, Belgia, Elveția, Olanda, Venezuela, Egipt, Italia, Statele Unite, Portugalia, Thailanda, Kuweit, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Hong Kong, Japonia, Cehia, România, Bulgaria, Argentina, cât și altele.

Prințul Charles, în decursul timpului, a desfășurat o puternică activitate filantropică, fiind inițiatorul a numeroase acțiuni caritabile. Astfel, în anul 1976 a înființat Princes Trust, urmat de oficializarea a încă 16 organizații de caritate, acestea unindu-se în Princes’s Charites, a căror patron, în prezent, este regele Charles al III-lea, care mai patronează încă 400 de organizații caritabile.

Înainte de decembrie 1989, prințul Charles și-a exprimat îngrijorarea asupra soartei satelor și bisericilor din România supuse riscului din demolare, cât și asupra respectării drepturilor omului în țara noastră; drept urmare, a înființat la Londra fundația Mihai Eminescu Trust, în luna octombrie. Începând cu anul 1998, prințul Charles a efectuat numeroase vizite private și oficiale în România; predominant în Transilvania, dar și în Muntenia, Oltenia, Moldova, Bucovina, Dobrogea și București. În anul 2002, luni 6 mai, la ora 18:18 GMT, postul de radio BBC a transmis în eter: Prințul de Wales este un susținător puternic al problemelor de mediu și a colindat prin nord-vestul Transilvaniei, revăzând un grup de sate pe care speră să le regenereze. … Este interesat de mediul rural românesc încă din anii 1980, când sub stăpânirea dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu, satele românești au fost distruse pentru a muta fermierii [țăranii] în blocuri din orașe.

Din anul 1998, Prințul Charles a revenit anual în România, în unii ani și de două ori, fiind încă de la început fascinat de frumusețile țării noastre. Prințul Charles a trecut de la vorbe la fapte, sprijinind material, prin fundațiile sale, salvarea patrimoniului istoric național: conservarea și restaurarea de biserici, castele, case țărănești. Satele Viscri și Valea Zălanului din Transilvania, și nu numai ele, sunt cele mai grăitoare exemple. Prințul a sprijinit material și fundația FARA, de la Suceava, fondată de către Jane Nicholson, în anul 1991.

Fundația FARA, patronată de către prințul Charles, ajută persoanele cu dizabilități, cât și pe cele defavorizate: copii, adolescenți, adulți, pentru a fi reintegrați în societate. Alte proiecte susținute de către prințul de Wales constau în promovarea meseriilor tradiționale de zidar, pietrar, iar pentru femei de cusătoreasă, brodăreasă etc. Toate acestea, cât și altele, nu ar fi fost posibile în absența unui ajutor financiar consistent oferit cu generozitate, în cei peste 25 de ani, de când prințul Mecena a venit în România. Țară pe care a îndrăgit-o și de care a fost fascinat din primul moment, după cum a declarat Alteța Sa Regală!

“Am ajuns să apreciez și să cunosc atât de multe despre România, moștenirea ei istorică excepțională și neîntrecuta ei biodiversitate, întinsele ei păduri mixte și încântătoarele ei priveliști. Am vizitat multe locuri, dar sunt multe altele pe care vreau să le explorez. România este o țară uimitor de diversă, de la Delta Dunării, cea mai mare și sălbatică zonă umedă a Europei, la pădurile, izvoarele și mânăstirile Bucovinei, Moldovei și Maramureșului, colinele Apusenilor sau întinderile nelocuite ale Harghitei, colecțiile neprețuite din muzeele Bucureștiului sau frumusețea sălbatică a defileului Porțile de Fier, castelele, munții și satele săsești ale Transilvaniei sau văile retrase ale Banatului și Crișanei. Moștenirea istorică a României se-ntinde în trecut până la fortărețele dacilor și cetățile grecești Histria și Argamum. … România ocupă un loc deosebit în inima mea. Îl număr printre strămoșii mei pe Vlad Țepeș, ceea ce ar putea explica de ce, în fiecare vizită, o parte din mine se simte acasă”.

Universitatea din București, la 31 mai 2014, precum și Universitatea din Cluj-Napoca, la 29 mai 2017, i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa, iar patru ani mai târziu, la 27 martie 2017, i-a fost acordat Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce de către președintele României, Klaus Werner Johannis, “în semn de înaltă recunoaștere și apreciere pentru prietenia constantă arătată țării noastre, pentru contribuția deosebită avută la dezvoltarea relațiilor dintre România și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pe multiple planuri, pentru înțelegerea și interesul profund manifestate față de istoria, cultura și tradițiile românești!”

Ultima vizită oficială a prințului Charles în România a avut loc în mai 2022. După întâlnirea de la Cotroceni cu președintele Johannis, Alteța Sa Regală Charles, împreună cu Principesa Margareta, Custode al Coroanei României, au vizitat o tabără de refugiați ucraineni de lângă București. Altețele lor Regale, purtători de gene românești, sunt rude, văr și vară de rangul IV, pe filiera genealogică engleză, iar pe filiera grecească, principesa Margareta este nepoată de văr a lui Charles, care era văr de ranguI II cu regele Mihai!

La 6 septembrie 2022, la castelul Balmoral din Scoția, regina Elisabeta a II-a a primit-o pe Liz Truss (n. 26 iulie 1975), noul premier britanic, cu ocazia investiturii. A doua zi, regina urma să participe la primirea jurământului depus de către guvernul Truss; întâlnirea a fost abolită, din motive medicale ale suveranei. Palatul Buckingham a publicat, la 8 septembrie, următoarea declarație oficială: În urma unei evaluări suplimentare, în această dimineață, medicii reginei sunt îngrijorați de sănătatea Majestății Sale, și i-au recomandat să rămână sub supraveghere medicală. Nu după mult timp, la ora 15 și 10 minute BST (British Summer Time/Ora de Vară Britanică), regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord a murit, la vârsta de 96 de ani, avându-i alături pe doi dintre cei patru copii – prințul Charles și prințesa Anne.  Elisabeta a II-a a fost primul monarh care a murit în Scoția, de la moartea regelui scoțian James IV/Iacob IV (1512-1542; 1513-1542). Regina Elisabeta a II-a a domnit 70 de ani și 214 zile, având cea mai lungă domnie din Anglia/Marea Britanie și a doua din istorie, după Ludovic al XIV-lea (1638-1715), rege al Franței (1643-1715), care a domnit 72 de ani și 110 zile!

După anunțarea publică a decesului Reginei, purtătoare de gene basarabe și mușatine, la ora 18,30, s-au pus în mișcare trei operațiuni speciale: Operațiunea London Bridge/Podul Londrei, Operațiunea Unicorn și Operațiunea Spring Tide/Maree de Primăvară. Primele două se refereau la funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a, iar a treia la proclamarea prințului moștenitor Charles drept noul Rege, urmată de încoronare în 2023. Toate cele trei operațiuni erau programate pe zile, după un plan prestabilit. Planul a fost retrodatat cu o zi. Astfel, ziua morții reginei – D day/ziua Z – s-a stabilit a fi ziua de 9 septembrie 2022. Operațiunea Unicorn a fost prima declanșată, dat fiind faptul că regina a murit în Scoția. În Z+2 (11 septembrie), sicriul cu trupul neînsuflețit al reginei Elisabeta a II-a a fost dus de la castelul Balmoral la palatul Holyrood, reședința regală din Edinburgh, și depus în sala tronului. A doua zi, Z+3 (12 septembrie), a avut loc o procesiune pe Royal Mile/Mila Regală, prin centrul vechi al orașului, de la palatul regal, până la Catedrala St. Giles. Aici, pe sicriu a fost așezată Coroana regală a Scoției și s-a ținut o slujbă religioasă. Seara a avut loc priveghiul prinților, la care a participat și prințesa Anne. Istoric, prințesa era prima femeie participantă la un asemenea eveniment. Prin fața sicriului reginei, în cursul zilei și nopții, 12/13 septembrie, au trecut 33.000 de oameni. La 13 septembrie, Z+4, sicriul reginei a fost transportat pe cale aeriană de către RAF (Royal Air Force) de la Edinburgh la Londra, fiind depus la palatul Buckingham, în sala Bow. În următoarea zi, Z+5, sicriul cu rămășițele pământești ale reginei Elisabeta II-a fost dus pe un afet de tun tras de cai de la palatul Buckingham la Westminster Hall. Aici, a avut loc o slujbă religioasă oficiată de către arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby (n. 1956), și decanul de Westminster, David Michael Hoyle (n. 1957). Pe sicriul acoperit cu Stindardul reginei erau așezate o Coroană din flori și frunze culese din grădinile palatelor Balmoral și Windsor, Orbul Suveranului/Globul Cruciger, Sceptrul Suveranului cu Cruce și Coroana Imperială de Stat. La Westminster Hall, sicriul reginei Elisabeta a II-a a stat pe catafalc din seara zilei Z+5 până în dimineața zilei Z+10, de miercuri, 14 septembrie, ora 17:00, până luni, 19 septembrie, ora 6:30. Se apreciază că în aceste zile și nopți prin fața catafalcului reginei Elisabeta a II-a au trecut 250.000 de oameni. În Z+7, vineri, 16 septembrie, seara, au avut loc priveghiul regelui Charles al III-lea și al fraților săi, iar a doua zi, pe 17 septembrie, priveghiul celor 8 nepoți ai reginei. În Z+9, duminică, 18 septembrie 2022, ora 20, s-a păstrat un moment de reculegere de două minute pentru regina Elisabeta a II-a pe întreg teritoriul Marii Britanii.

În dimineața zilei de 19 septembrie, Z+10, sicriul reginei a fost transportat de la Westminster Hall la Westminster Abbey, cu Royal Nave State Funeral Gun Carriage/Carul Funerar de Stat al Marinei Regale. Carul funerar a fost construit în anul 1896, la dorința reginei Victoria, și a purtat, în trecerea timpului, sicriele reginei Victoria (2 februarie 1901), ale regilor Eduard al VII-lea (20 mai 1910), George al V-lea (28 ianuarie 1936), George al VI-lea (15 februarie 1952), precum și al lui Sir Winston Churchill (30 ianuarie 1965) și al lui Lord Louis Mountbatten (5 septembrie 1979). La Westminster Abbey, serviciul religios a fost condus de către decanul de Westminster, iar predica și laudatio au fost rostite de către arhiepiscopul de Canterbury. Un moment de reculegere de două minute, intonarea Imnului Național, urmat de bagpipe laminte/bocetul cimpoiului – Sleepe, dear, sleep/Dormi, dragă, dormi au marcat sfârșitul ceremoniei funebre. La ceremonie, pe lângă familia regală britanică și demnitari ai Regatului Unit, au participat reprezentanți din 168 de țări, 193 de state membre ale ONU, două state observatoare ONU, 18 monarhi, 55 de președinți – între care și președintele României, Klaus Werner Johannis – și 25 de prim-miniștri. Dintre cei 18 monarhi participanți, o regină, patru regi și un mare duce au în Genom gene românești, mușatine: Margareta a II-a a Danemarcei, Harald al V-lea al Norvegiei, Carl al XVI-lea al Suediei, Felipe al VI-lea al Spaniei, Philippe al Belgiei și Henri de Luxemburg.

După terminarea slujbei de la Westminster Abbey, care a fost prima prohodire, în acest lăcaș de cult, după prohodul regelui George al II-lea (1683-1760; 1727-1760), la 11 noiembrie 1760, sicriul reginei Elisabeta a II-a a fost repus pe Carul Funerar și a străbătut Londra, tras de 142 de marinari, până la Wellington Arch/Arcul Wellington. Cortegiul funerar era format din 3.000 de militari, rege, familia regală, familia regală extinsă și alte oficialități britanice și străine. Participanții la procesiune au mers în pasul funerar (76 de pași pe minut). Procesiunea era urmărită de un milion de oameni! Pe toată durata procesiunii s-au cântat marșuri funebre, și din minut în minut s-a tras o salvă de tun de către o baterie plasată în Hyde Park, și a bătut clopotul Big Ben, toxinul. După trecerea pe sub Arcul Wellington, sicriul reginei a fost transbordat într-o mașină funerară pentru a fi dus la Capela St. George de la castelul Windsor. Aici, pe Albert Road și Long Walk, regina Elisabeta a II-a a parcurs ultimul drum însoțită de 1000 de militari, primind un ultim rămas bun din partea a 97.000 de oameni, aliniați pe marginea traseului. La ultimul serviciu religios, oficiat în Capela St. George de către decanul de Windsor, David Conner, au participat 800 de invitați din Regatul Unit, regi din străinătate, guvernatori și premieri din Commonwealth, alături de regele Charles al III-lea și de membri ai Casei regale britanice.

După slujbă, Coroana Suveranului/ Coroana Imperială de Stat, Orbul Suveranului și Sceptrul Suveranului au fost luate de pe sicriu de bijutierul Coroanei și puse pe altar de decanul de Windsor. Apoi, regele a acoperit sicriul mamei sale cu Stindardul reginei, iar Lord Great Chamberlain/Lordul Mare Șamberlan David Colmondeley (n. 27 iunie 1960) și-a rupt bastonul și l-a pus pe sicriu, semnificând sfârșitul simbolic al serviciul său. Pe măsură ce sicriul era coborât în criptă, decanul de Windsor, episcopul David John Conner (n. 6 aprilie 1947) și Garter King of Arms/Ofițerul Principal de Arme, genealogistul David Vines White (n. 27 octombrie 1961), rosteau, succesiv, un psalm, laudatio și titlurile Majestății Sale; apoi cimpoierul suveranului a cântat un lament/bocet, iar arhiepiscopul de Canterbury a rostit binecuvântarea ultimă. Intonarea Imnului Național a încheiat funeraliile de stat ale Elisabetei a II-a (21 aprilie 1926 – 8 septembrie 2022), regină a Marii Britanii și a Irlandei de Nord (6 februarie 1952 – 8 septembrie 2022)!

Elisabeta II-a fost înmormântată în King George VI Memorial Chapel/Capela Memorială Regele George VI alături de soțul ei Philip, duce de Edinburgh, părinții – regele George al VI-lea și regina Elisabeta – și urna cu cenușa prințesei Margareta, sora sa!

Organizatorul funeraliilor reginei Elisabeta a II-a și al Jubileului de Platină este un general britanic de origine română, prințul Christopher (Chris) J-N Ghica, purtător de gene mușatine. Tatăl său, generalul John-Nicholas Ghica (1928-2003), a fost fiul Valentinei Bibescu (1903-1976) și al lui Dimitrie N. Ghica-Comănești (1904-1989), care era văr de rangul II cu profesorul de boli infecțioase Matei Balș (1905-1989), purtător de gene mușatine. Străbunicii paterni ai generalului Chris Ghica au fost prințul George Valentin Bibescu (1880-1941) și prințesa Martha Bibescu, născută Lahovary (1886-1973). Prințul Chris Ghica face parte din ramura moldavă a ghiculeștilor; un  strămoș, în linie directă, și un unchi colateral au fost Domnitori ai Moldovei: Grigore III Ghica (1724-1777; 1764-1767 și 1774-1777), respectiv Grigore V Ghica (1807-1857; 1849-1853 și 1854-1856). Grigore III a domnit și în Valahia, între 17 octombrie 1768 și 5 noiembrie 1769; pe tronul valah a mai stat un alt strămoș, bunicul străbunicului patern al generalului britanic, Gheorghe Bibescu (1804-1873; 1842-1848).

Operațiunea Spring Tide/Maree de Primăvară a fost declanșată imediat după decesul reginei Elisabeta a II-a, 9 septembrie, ora 15:10. Prințul moștenitor a fost declarat Rege, sub numele de Charles al III-lea/Carol al III-lea, purtător de gene basarabe și mușatine. Proclamația de ascensiune la tron, oficial, a fost adoptată în ziua de sâmbătă, 10 septembrie, ora 10, de către Privy Council/ Consiliul Privat, întrunit la palatul St. James. Proclamația a fost citită de către grefierul Consiliului, Richard Brock, având următorul conținut: Întrucât i-a plăcut lui Dumnezeu Atotputernic să cheme la Mila Sa răposata noastră Suverană Doamna Regina Elisabeta a Doua de Binecuvântată și Glorioasă Amintire, prin a cărei Deces Coroana Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord este în mod exclusiv și de drept cuvenită Prințului Charles Philip Arthur George: prin urmare, Noi, Lorzii Spirituali și Temporali al acestui Tărâm și Membrii Camerei Comunelor, împreună cu alți Membri ai Consiliului Privat al regretatei Sale Majestăți și reprezentanți ai Tărâmurilor și Teritoriilor, Consilieri și Cetățenii Londrei și alții, facem acum prin aceasta, cu un singur glas și Consimțământul Limbii și Inimii, publicăm și proclamăm că Prințul Charles Philip Arthur George este acum, prin Moartea regretatului nostru Suveran de Fericită Amintire, devine singurul nostru Domnitor legal și de drept, Lord Charles al Treilea, prin grația lui Dumnezeu al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și al celorlalte Tărâmuri și Teritorii ale sale, Rege, Șef al Commonwealth-ului, Apărător al Credinței, căruia îi recunoaștem toată Credința și Ascultarea cu umilă Afecțiune; rugându-l pe Dumnezeu, prin care Regii și Reginele, să binecuvânteze Majestatea Sa cu ani lungi și fericiți pentru a domni peste noi. Dată la Palatul Sfântul Iacob în această zi de zece septembrie a anului Domnului Nostru două mii douăzeci și doi. Dumnezeu să-l salveze pe rege!

Proclamația de ascensiune la tron a fost semnată de către: regina consoartă Camilla (n. 1947), prințul de Wales William (n. 1982), arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby, Lordul cancelar Bardon Lewis (n. 1971), arhiepiscopul de York Stephen Cottrel (n. 1958), contele mareșal Edward Fitzalan-Howard (n. 1973) și premierul Liz Truss (n. 1975).

Regele Charles al III-lea a luat parte la a doua secțiune a Consiliului, întâlnindu-se doar cu consilierii privați. Regele a ținut un discurs emoționant despre mama sa, Elisabeta a II-a, apoi a prestat un jurământ pentru respectarea independenței Bisericii Scoției. Ședința Consiliului a fost televizată în direct și transmisă online pe internet, ambele fiind premiere. La ora 11:00 s-au tras 21 de salve de tun la Turnul Londrei, castelul Cardiff din Țara Galilor, castelul Edinburgh din Scoția, castelul Cornet din Guensey, Gibraltar și bazele Marinei Regale.

Proclamația de ascensiune la tron a regelui Charles al III-lea a fost citită în aceeași zi de sâmbătă, 10 septembrie, sau în următoarele zile: Scoția (10 septembrie); Țara Galilor (10 septembrie); Irlanda de Nord (10 septembrie); Canada și majoritatea provinciilor (10 septembrie), ulterior Ontario (12 septembrie), Insula Prințului Eduard și Mantitoba (12 septembrie), Alberta (15 septembrie), iar în Quebec nu a fost citită, s-a dat un comunicat de presă; Australia și majoritatea statelor (11 septembrie), ulterior Victoria (12 septembrie); Noua Zeelandă (11 septembrie); Teritoriile Britanice de Peste Mări (11 septembrie), Tărâmurile Coroanei Britanice: Guernsey, Insula Man, Jersey (11 septembrie); Jamaica (13 septembrie); Antigua și Barbuda (10 septembrie); Bahamas (11 septembrie), Grenada (12 septembrie); Insulele Solomon (12 septembrie); Papua Noua Guinee (13 septembrie); Sfântul Vincent și Grenadinele, Proclamația a fost semnată de guvernator, nu a fost citită.

În zilele de luni, 12, marți, 13 și vineri, 16 septembrie 2022, regele Charles al III-lea și regina consoartă Camilla au întreprins un turneu oficial, tradițional, în Scoția, Irlanda de Nord, respectiv Țara Galilor, pentru a se întâlni cu locuitorii celor trei provincii istorice care, împreună cu Anglia, formează Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Operațiunea Spring Tide/Maree de Primăvară se va finaliza prin încoronarea regelui Charles al III-lea în ziua de sâmbătă, 6 mai 2023, la Westminster Abbey. În fapt, numele de cod al întronizării, stabilit de câțiva ani, este Operațiunea Golden Orb/Globul Cruciger de Aur, și a fost repetat cel puțin o dată pe an, participând reprezentanți ai guvernului britanic, bisericii anglicane și personalul de la reședința londoneză a prințului Charles, Clarence House. La încoronarea regelui Charles al III-lea și a reginei consoarte Camilla vor participa aproximativ 2000 de persoane din Regatul Unit și Commonwealth, dar și invitați din alte țări: președinți, regi, regine, premieri. Participanții vor fi de patru ori mai puțini decât cei de la încoronarea reginei Elisabeta a II-a, din 2 iunie 1953.

Figura 14. Regalia britanică: Coroana Sfântului Eduard, Orbul/Globul Cruciger, Sceptrul cu Cruce, Sceptrul cu Porumbel și Inelul

Încoronarea va fi oficiată de Biserica Angliei, repetându-se, probabil, ceremonialele de încoronare precedente, din anii 1937 și 1953, ale regelui George al VI-lea și reginei Elisabeta a II-a. Astfel, regele Charles al III-lea, după recunoașterea suveranității sale, cerută publicului de arhiepiscopul de Canterbury, și după prestarea, cât și semnarea jurământului, se va așeza pe Scaunul de Încoronare al Sfântului Eduard/Eduard Confesorul (c1003-1066), penultimul rege anglo-saxon al Angliei (1042-1066). În baza Scaunului Încoronării a stat, timp de 700 de ani (1296-1996), Piatra Destinului/Stone of Scone, pe care stăteau vechii regi scoțieni la încoronare; piatra a fost pradă de război pentru regele englez Eduard I/Longshanks/Picoare Lungi (1239-1307; 1272-1307), care a adus piatra la Londra, de la Scone Abbey, în anul 1296, construind un Scaun special pentru încoronarea regilor englezi. În anul 1996, Piatra Destinului a fost retrocedată Scoției; va fi readusă la Westminster Abbey de la castelul Edinburgh, pentru încoronarea lui Charles III, ulterior va fi reînapoiată. După așezarea suveranului pe Scaunul ce încorporează Piatra Destinului va urma: ungerea cu Sfântul Mir; înveșmântarea cu robele încoronării: Colobium Sindonis/Tunica Interior și Supertunica; atingerea călcâielor cu pintenii de aur; punerea brățărilor; înveșmâtarea cu Roba Regală; prezentarea celor trei Săbii de Stat: Sabia Curtana/Bunăvoinței/Iertării, Sabia Justiției Spirituale și Sabia Justiției Temporale; înmânarea Orbului/Globului Cruciger (simbol al lui Hristos, stăpânul Lumii), depus ulterior pe altar; punerea Inelului pe degetul inelar drept (simbol al virtuților regale); înmânarea celor două sceptre: Sceptrul cu Cruce (simbol al puterii temporale) și Sceptrul cu Porumbel (simbol al puterii spirituale); încoronarea cu Coroana de Aur a Sfântului Eduard – asistența urează God Save the King (Fig. 14); mutarea regelui, având pe cap Coroana, Sceptrul cu Cruce în mâna dreaptă și Sceptrul cu Porumbel în mâna stângă, de pe Scaunul Încoronării pe Tronul Regatului Unit – Întronizarea; presterea omagiului de fidelitate față de rege de către arhepiscopul de Canterbury și episcopii prezenți, un duce pentru duci, un marchiz pentru marchizi, un conte/earl pentru conți/earls, un viconte pentru viconți și un baron pentru baroni.

După prestarea omagiul față de regele Charles III, va urma încoronarea reginei consoarte Camilla. Pentru încoronare vor fi folosite Coroana de Platină, Sceptrul cu Cruce și Ivory Rode/Cravașa de Fildeș, pe care le-a purtat regina consoartă Elisabeta/regina Mamă la încoronarea din 12 mai 1937.

Va urma Sfânta Împărtășanie a regelui și a reginei; retragerea în Capela Sfântului Eduard, unde va avea loc: schimbarea robelor încoronării cu Roba de Purpură, preluarea pe cap a Coroanei Imperiale de Stat, a Orbului/Globul Cruciger în mâna stângă și a Sceptrului cu Cruce în mâna dreaptă. Regina va purta Coroana pe cap, Sceptrul cu Cruce în mâna dreaptă și Cravașa de Fildeș în mâna stângă.

La ieșirea din Westminster Abbey, regele Charles al III-lea și regina Camilla vor urca în Gold State Coach, caleașca pentru încoronarea regilor Marii Britanii, trasă de opt cai; vor saluta oamenii înșiruiți pe traseul spre Palatul Buckingham, iar din balconul palatului pe cei adunați în fața reședinței regale!

În final reiterăm: noul rege britanic Charles al III-lea al Marii Britanii și Irlandei de Nord are în Genomul său gene basarabe și mușatine, scoborâte spre el pe o filieră genealogică principală pornită de la Vlad Țepeș Draculea, prin fiul Vlad Draculya. Dar și prin două filiere secundare, plecată prima prin fiul cel mare  Draculea, al lui Țepeș Vodă, Mihnea cel Rău; secunda secundară are originea în Vlad Călugăru Vodă, fratele vitreg al lui Dracula Vodă. Filierele genealogice secundare, în decursul timpului, au întărit genealogic filiera principală (vezi Anexa I). Regele Charles al III-lea este a 18-a generație, de la Vlad Țepeș, pe filiera principală și subsecventele, două subfiliere genealogice, Gabor și Judith, respectiv a 20-a generație pe subfiliera Anna. Iar pe filiera secundară Vlad Călugărul, Charles III face parte din a 19-a generație; pe filiera Mihnea cel Rău, regele se situează în a 17-a generație pe subfilierele Gabor și Judith, respectiv în a 19-a pe subfiliera Anna. Gene românești pe care Charles III le-a transmis urmașilor săi, iar ei la rândul lor le vor transmite, pe mai departe, din urmaș în urmaș!

***

În urma căsătoriei dintre Franz/Francisc von/of Teck și Mary Adelaide of Cambridge, s-au născut o fată și patru băieți: Mary/May, Adolphus, Francis și Alexander. Aceștia au transmis moștenirea genetică basarabă și mușatină preluată de la tatăl lor, în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, după cum urmează:

Regina Mary de Teck (1887-1953) & Regele George al V-lea (1865-1936) au avut 6 copii: Eduard VIII, Albert/George VI, Mary, Henry, George și John; 9 nepoți/oate: Elisabeta II, Margareta, George Henry, Gerald David, William, Richard, Eduard, Alexandra și Michael; 21 strănepoți/oate: Charles III, Anne, Andrew, Edward, David, James, Jeremy, Henry Ulick, Martin David, Alexander Patrick Gregers Richard, Davina, Rose, William, Richard, George, Helen, Nicholas, James, Marina Victoria, Frederick și Gabriela Marina ; 44 de stră-strănepoți/oate: William, prinț de Wales, Harry, Peter Phlips, Zora, Beatrice, Eugene, Louise, James, Emily, Benjamin George, Alexander Edgar, Eduard David, Sophie, Rowan Nash, Tanit, Tewa Zyane Robert George, Thomas Robert, Elen Mary, Amy Rose, Talluah Grace, Maximilian John Gerald, Alexandru Josuha, Georgina Elizabeth, Xan, Senna Kowhai, Tane Mahuta, Lyla, Rufus, Eduard, Marina, Amelia, Columbus George, Cassius Eduard, Eloise Olivia, Estela Olga, Albert Louis, Leopold Ernest, Louis Arthur, Flora Alexandra, Alexander Charles, Zenouska May, Christian Alexander, Maud Elisabeth și Isabela Alexandra May; 12 stră-stră-strănepoți/oate: George de Walles, Charlotte, Louis, Archie, Lilibet, Anne Katheline, Isla Elsabeth, Mia Grace, Lena Elisabeth, Lucas Philip, Sienna Elisabeth și  August Philip.

I. Regele Eduard al VIII-lea/Duce de Windsor (1894-1972) & Wales Simson (1896-1986) nu au avut copii

II. Regele George al VI-lea (1895-1952) & Elizabeth Bowles-Lyon (1900-2002 au avut două fete: Elizabeth și Margareth.

1. Regina Elizabeth a II-a (1926-2022) & Philip, duce de Edinburgh (1921-2021) au avut patru copii: Charles, Anne, Andrew și Edward.

1.-1 Regele Charles al III-lea (n. 1948) & Diana Spencer (1961-1997) au avut doi băieți: William și Harry; cu a doua soție, Camilla (n. 1947), regină consoartă, regele nu are copii.

1.-1a William, prinț de Wales (n. 1982) & Catherine Middleton (n. 1982) au trei copii: George (n. 2013), Charlotte (n. 2015) și Louis (n. 2019).

1.-1b Harry, duce de Sussex (n. 1984) & Megan Markle (n. 1981) au doi copii:  Archie Mounbatten-Windsor (n.2019) și Lilibet Mountbatten-Windsor (n. 2021).

1.-2 Prințesa Anne (n. 1950) & Mark Philips (n. 1948), divorț 1992, au avut doi copii: Peter Philips (n. 1977) și Zora (n. 1981); cu al doilea soț, Timothy Laurence (n. 1955), Anne nu are copii; Peter Phlips & Artumm Kelly (n. 2008) au doi copii: Anne Kathlen (n. 2010) și Isla Elisabeth (n. 2012). Zora & Mike Tindal au trei copii: Mia Grace (n. 2014), Lena Elisabeth (n. 2018) și Lucas Philip (n. 2021)

1.-3 Prințul Andrew, duce de York (n. 1960) & Sara Ferguson (n. 1959) au două fete: Beatrice (n. 1988) și Eugene (n. 1990). Beatrice & Eduardo Mapelli Mazzi au o fată: Sienna Elizabeth (n. 2021). Eugenie & Jack Boocksban (n.1986) au un băiat: August Philip (n. 2021).

1.-4 Prințul Edward, conte de Wessex și Forfor (n. 1964) & Sophie Rhys-Jones (n. 1965) au doi copii: Louise Mounbatten-Windsor (n. 2003) și James Mounbatten-Winsdor (n. 2007).

2. Prințesa Margareta, contesă de Snowden (1930-2002) & Anthony Amstrong-Jones (1930-2017), divorț 1978, nu au avut copii.

III. Prințesa Mary (1897-1965) & Henry Lascelles (1882-1947) au avut doi băieți: George Henry (1923-2011) și Gerald David (1924-1998). George Henry Lascelles & Marion Stein (1926-2014) au avut trei băieți: David (n. 1950), James (n. 1953) și Jeremy (n. 1955). Gerald David Lascelles & Angela Dawding (1919-2007) au avut un băiat, Henry Ulick (n: 1953); cu a doua soție, Elizabeth Collingwood (1924-2006), au avut pe Martin David (n: 1962). David Lascelles & Margaret Rosalind Messenger (n. 1948) au avut patru copii: Emily (n. 1975), Benjamin George (n. 1978), Alexander Edgar (n. 1980) și Eduard David (n. 1982). James Lascelles & Frederica Ann Duhrssen (n. 1954) au avut doi copii, divorț 1985: Sophie (n. 1973) și Rowan Nash (n. 1977); & Lori Susan Lee (n. 1954) au avut doi copii, divorț 1985: Tanit (n. 1981) și Tewa Zyane Robert George (n. 1985); & Joy Elias-Rilwan (n.1954) nu au copii. Jeremy Lascelles & Julie Baylis (n. 1957) au avut trei copii: Thomas Robert  (n. 1982), Elen Mary (n. 1984) și Amy Rose (n. !986); & Catherine Isobel Bell (n. 1972) au avut o fată: Talluah Grace (n. 2005). Henry Urlich Lascelles & Alexandra Morton (n. 1953) au avut un fiu, Maximilian John Gerald (n. 1991), divorț 1999; & Fiona Wilmont nu au avut copii. Martin David Lascelles & Charmaine Eccleston (n. 1962) au avut un băiat: Alexander Joshua (n. 2002); & fiică nelegitimă Georgina Elizabeth (n. 1988) cu Carol Anne Douet (n. 1962), cântăreață.

IV. Prințul Henry, duce de Gloucester (1900-1935) & Alice Montagu Douglas Scott (1901-2004) au avut doi băieți: William (1941-1972), porfirie congenitală, nu a fost căsătorit, a murit în urma unui accident de avion și Richard (n. 1944). Richard & Brigitte van Deurs Hermriksen (n. 1946) au trei copii: Alexander Patrick Georges Richard Windsor (n. 1974), Davina Windsor (n. 1977) și Rose Windsor (n.1980). Alexander Patrick & Claire Booth au avut un copil, Xan Windsor (n. 2007). Davina Windsor & Gary Christie Lewis (n. 1970) au avut o fată și un băiat: Senna Kowhai (n. 2010) și Tane Mahuta (n. 2012), divorț 2018. Rose Windsor & George Gilman au avut o fată și un băiat: Lyla (n. 2010) și Rufus (n. 2012).

V. Prințul George, duce de Kent (1902-1942) & Marina de Grecia și Danemarca (1906-1968) au avut trei copii: Eduard Windsor (n. 1935), Alexandra Windsor (n. 1936) și Michael Windsor (n. 1942); moartea ducelui a fost violentă, catastrofă aviatică. Eduard & Katherine Worsley (n. 1933) au avut trei copii: George Windsor (n. 1962), Helen Windsor (n. 1964) și Nicholas Windsor (n. 1970). Alexandra & Angus Ogilvy (1928-2004) au avut doi copii: James (n.1964) și Marina Victoria (n. 1966). Michael & Marie Christine von Reibnitz (n. 1945) au avut doi copii: Frederick (n. 1979) și Gabriela Marina (n. 1981). George Windsor & Sylvana Tomaseli au avut trei copii: Eduard (n. 1988), Marina (n. 1992) și Amelia (n. 1995). Helen Windsor & Timoty Taylor (n. 1963) au avut doi băieți și două fete: Columbus George Donald (n. 1994), Cassius Eduard (n. 1996), Eloise Olivia (n. 2003) și Estella Olga Elisabeta (n. 2004). Nicholas Windsor & Paola Doimi de Lupis de Frankopan (n. 1969) au avut trei băieți: Albert Luis Philip Eduard (n. 2007), Leopold Ernest August Guelph (n. 2009) și Louis Arthur Nicholas Felix (n. 2014). James Ogilvy & Julia Rawlinson au avut doi copii: Flora Alexandra (n. 1994) și Alexander Charles (n. 1996). Marina Victoria Ogilvy & Paul Julian Mowatt (n. 1962) au avut un băiat și o fată: Zenouska May (n. 1990) și Christian Alexander (n. 1993). Frederick Windsor & Sophie Winkleman (n. 1980) au avut două fete: Maud Elisabeth Daphne Marina (n. 2013) și Isabela Alexandra May (n. 2016). Gabriela Marina Kingston & Thomas Kingston nu au copii.

VI. Prințul John (1905-1919), bolnav de epilepsie și astm bronșic, a murit la 13 ani.

Doi din trei frați ai reginei Mary/May de Teck, Adolphus și Alexander, s-au căsătorit și au avut urmași/șe:

1.Adolphus de Teck/Cambridge (1868-1927) & Margaret Evelyn de Teck/Cambridge (1873-1929) au avut patru copii: George Francis (1895-1981), Mary Victoria Constance (1897-1987), Helena Frances Augusta (1899-1969) și Frédérick Charles (1907-1940); George Francis & Dorothy Hastings (1899-1988) au avut doi copii: Mary Ilona (1924-1999) și Charles Francis (n. 1961).

2.Francis de Teck (1970-1910) nu a fost căsătorit, a murit la vârsta de 40 de ani, cauza morții: pleurezie purulentă postpneumonie-drenaj chirurgical.

3.Alexander de Teck/Cambridge (1874-1957) & Alice de Albany (1883-198) au avut o fată și doi băieți: May Helena (1906-1994), Rupert de Teck/Cambridge (1907-1928) și Maurice de Teck (29 martie – 14 septembrie 1910). May Helena & Henry Abel Smith (1900-1993) au avut trei copii: Anne Mary (n.1932), Richard Francis (1933-2004) și Elizabeth Alice (n.1936). Rupert era hemofilic, nu fost căsătorit, a murit prin hemoragie cerebrală posttraumatică, accident de mașină; hemofilia a moștenit-o de la mamă, care era fiica Prințului Leopold, duce de Albany (1853-1884), hemofilic, fiul cel mic al reginei Victoria; Maurice a trăit 16 zile, foarte probabil a avut hemofilie.

Biblografie Selectivă

1. Matei Cazacu, Dracula – De l’empaleur Vlad III a l’empereur des vampirs. Ed. Tallandier, Paris, 2004, 2020.

2. Horst S, Gräfin Claudine Rhédey: tragisches Ende einer großen Liebe. https://www.baronissima.de/baronissima-blog/graefin-rhedey-und-ihre-tragische-liebe/
3. Nagy Ivan, Magyorszag Csaladai, The families of Hungary  https://www.arcanum.com/hu/online-kiadvanyok/Nagyivan-nagy-ivan-magyarorszag-csaladai-1/
4. Baring-Gould Sabine, The Land of Teck and his neighbourgood, London, New York (1911) (varianta electronica – archive.org)
5. *** Claudia Rhedey -htps://www. hu Wkipedia.org
6. ***Francis, Duke of Teck – https://www.en.m.wikipedia.org
7. ***Princess Mary Adelaide of Cambridge – http://www.en.wikipedia.org
8. ***Kings and Queens of England & Britain – Historic UK – https://www.historic-UK.com
9. *** Mary of Teck – http://www.en.wikipedia.org
10. *** Elizabeth II – http://www.en.wikipedia.org
11. *** Charles III – http://www.en.wikipedia.org
12. ***https://www.Geni.com