Regele Mihai și Regina Ana – gene românești (IV)

0

“Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții.” Nicolae Iorga

Regele Ferdinand și Regina Maria au avut șase copii – Carol, Elisabeta, Mărioara, Nicolae, Ileana și Mircea. În cele ce urmează detaliem destinul istoric al celei mai mari dintre fiice, Principesa Elisabeta.

IV.Principesa Elisabeta

La o a doua naștere, la 12 octombrie 1894, Principesa Maria aduce pe lume o fată, căreia i se va da numele de botez după numele Reginei Elisabeta. Principesa Elisabeta și-a petrecut copilăria la Sinaia; de educarea sa s-a ocupat personal regina. A urmat studii doar în particular, în timp s-a dovedit a fi o fire boemă, misterioasă, având relații reci cu frații și surorile sale. Era melomană, o bună pianistă, avea talent la desen și înclinații spre pictură. George Enescu i-a fost profesor de pian și vioară. Elisabeta era cea mai frumoasă dintre toate surorile sale, având o frumusețe clasică (Figura 31). Citea foarte mult, literatură universală și istorie, vorbea patru limbi străine.

După urcarea pe tron a părinților săi, Ferdinand și Maria, s-a mutat de la Sinaia la Cotroceni; după doi ani, prințesa a plecat în refugiu în Moldova împreună cu părinții, fratele și surorile sale. La Iași, s-a implicat zilnic în munca de îngrijire a răniților.

După război, Regina Maria era preocupată să găsească un soț potrivit pentru Elisabeta. Avea să se căsătorească cu George (1890-1947), Prinț și viitor Rege al Greciei (1922-1924, 1935-1947) (Figura 32). Este de reținut că Elisabeta a respins două cereri în căsătorie ale Prințului George, prima în anul 1911, iar a doua în prima parte a anului 1914. Se pare că al doilea refuz s-a datorat sfatului Reginei Elisabeta, cunoscută ca poetă sub numele de Carmen Sylva, care considera că prințul grec nu ar fi un soț pe măsura Elisabetei. A treia cerere a fost acceptată, la insistența Reginei Maria. Căsătoria religioasă a avut loc cu mare fast la Mitropolia din București, la 27 februarie 1921.

Iată cum a descris Regina Maria evenimentul: “Apoi am pornit spre Mitropolie. Am mers în prima trăsură, cu George. Patru cai rusești, jochei în roșu etc., mare entuziasm de-a lungul străzilor, publicul participând cu tot sufletul. Mireasa cu regele au urmat în a doua trăsură, mult mai frumoasă. Publicul adoră chiar și o căsătorie obișnuită, cu atât mai mult pe cea a frumoasei principese, pe care o consideră cu toții ca pe propriul lor copil!… Am condus-o pe Lisabeta în biserică, la icoanele sfinte, pe care le-a sărutat și am lăsat-o în mâinile lui Mignon [Mărioara] și ale lui Niky [“Niky Grecul” – Prințul Nicolae de Grecia și Danemarca (1872-1938)], care erau nași… Având cununa de căsătorie pe cap, Lisabeta arăta într-adevăr ca prințesa din legendă, cu o figură adevărat frumoasă. …amândoi erau calmi, dar publicul era foarte emoționat. Și eu eram calmă, dar mii de gânduri, regrete, speranțe, bucurii și dureri îmi treceau prin inimă! Ceremonia a fost lungă, deși era vorba să fie scurtată. Mitropolitul [Miron Cristea] este impunător și are o voce frumoasă când vorbește. Corul a fost bun.

Perechea princiară moștenitoare se îndreaptă spre Grecia la 7 martie 1921, pentru a participa la cununia lui Carol, fratele mai mare al Elisabetei, cu Elena a Greciei, sora Prințului moștenitor George (10 martie 1921). Elena și George erau veri de rangul II cu Elisabeta și Carol. Regina Sofia (1870-1932; 1913-1917 și 1920-1922) și Regina Maria erau verișoare primare și nepoate ale Reginei Victoria. Cele două vare deveniseră cuscre în iarna/ primăvara anului 1921. Regina Sofia era soră a Kaiserului german Wilhelm al II-lea, iar Regina Maria, verișoară primară. Vară primară era Regina Maria și cu soția lui “Niky Grecul”, Marea Ducesă Elena Vladimirnova – Ella (1882-1957), care era sora Marelui Duce Kiril Vladimirovich (1876-1938), Țar de facto al Rusiei (1924-1938), căsătorit cu Victoria-Mellita (1876-1936), sora reginei române.

Principesa moștenitoare s-a integrat cu mare dificultate în Casa Regală greacă, cât și în înalta societate, necunoscând limba țării. A avut o relație rezervată cu soacra sa, Regina Sofia, cât și cu alți membri ai familiei regale, care nu se sfiau să converseze în limba greacă în prezența Elisabetei. O relație amiabilă Elisabeta a avut doar cu socrul său, Regele Constantin I (1868-1923; 1913-1917 și 1920-1922) și cu sora acestuia, Prințesa Maria de Grecia și Danemarca (1876-1940), în acea perioadă văduvă. Soțul ei, marele Duce George Mihailovici, nepot al Țarului Nicolae I (1796-1855; 1825-1855) și al Țarinei Alexandra Feodorovna (Charlotte de Prusia) (1798-1860; 1825-1855), a fost condamnat la moarte și executat la data de 29 ianuarie 1919, în fortăreața Petru și Pavel din Petrograd, alături de fratele său Nicolae Mihailovici și verii săi Marii Duci Pavel Alexandrovici (1860-1919), frate cu mama Reginei Maria, și Dmitrie Constantinovici (1860-1919), frate cu Olga Constantinova (1851-1926), Regina consortă a grecilor (1867-1913), și unchi după mamă al socrului Elisabetei și Carol al II-lea.

Marele Duce Dmitrie Pavlovici (1891-1942), fiul lui Pavel Alexandrovici și a Marei Ducese Alexandra Giorgievna (1870-1891), născută Prințesă de Grecia și Danemarca, fiică a Regelui George I, era văr primar cu Regina Maria și Regele Constantin I. Dmitrie a făcut parte, împreună cu Felix Yusupov (1887-1967), din complotul pus la cale pentru asasinarea lui Grigori Rasputin (1869-1916). Având în vedere că Dmitrie făcea parte din casa imperială rusă, prin naștere, iar Felix prin căsătoria cu Prințesa Irina (1895-1970), nepoată de soră a Țarului Nicolae al II-lea (1868-1918; 1894-1918), pedepsirea lor a fost simbolică; Dmitrie a fost trimis pe frontul din Persia, iar lui Felix i s-a stabilit domiciliu forțat la o moșie a sa din Ucraina. Mama Irinei, Marea Ducesă Xenia Alexandrovna (1875-1960), era verișoară primară cu Regina Maria, iar frumoasa Irina Alexandrovna Yusupova era vară de rangul II cu Elisabeta și Carol, precum și cu Nicolae, Mărioara și Ileana de România.

Din păcate, Prințesa moștenitoare Elisabeta a suferit o pierdere de sarcină după ce l-a însoțit pe Prințul moștenitor în Anatolia, la Smirna (Izmir) în timpul războiului greco-turc (1919-1922). George era colonel, ulterior general, în corpul expediționar grec care debarcase în Asia Mică, la 15 mai 1919. Prințesa Elisabeta s-a îmbolnăvit după aceea de febră tifoidă, motiv pentru care mama ei s-a deplasat la Atena în primăvara anului 1922, pentru a o îngriji. În toamna aceluiași an, Prințesa Elisabeta participă la Alba Iulia la Serbările Încoronării – Regele Ferdinand și Regina Maria sunt încoronați monarhi ai României Mari.

În acest timp, în Grecia, în urma înfrângerii catastrofale a armatei grecești, se produce o revoluție câștigată de partida antimonarhică. Regele Constantin I este obligat să abdice a doua oară și să plece în exil, fiind considerat vinovat de dezastrul militar din Anatolia. La 27 septembrie 1922, fiul său este proclamat Rege al grecilor sub numele de George al II-lea. Elisabeta, acum regină, se întoarce la Atena la 20 octombrie 1922.

Cuplul regal George și Elisabeta nu poate controla situația politică tulbure din Grecia (Figura 33). Are loc “Procesul celor Șase”, în realitate opt “țapi ispășitori”, găsiți vinovați de înaltă trădare. Șase dintre ei au fost executați: Dimitrios Gounaris (1867-1922) – fost prim-ministru (25 februarie-10 august 1915; 26 martie 1921-3 mai 1922); Georgios Hatzianestis (1863-1922) – comandant al Armatei Asiei Mici (19 mai-24 august 1922), Nikolaos Stratos (1872-1922) – fost prim-ministru (3-9 mai 1922), Petros Protopapadakis (1854-1922) – fost prim-ministru (9 mai-28 august 1922), Nicolaos Theotokis (1878-1922) și Georgios Baltatzis (1868-1922) – foști miniștri. Actul de acuzare a fost scris de către Georgios Papandreou (1888-1965), fondator al “dinastiei” de politicieni Papandreou; de trei ori premier al Greciei (26 aprilie 1944-3 ianuarie 1945; 8 noiembrie-30 decembrie 1963; 19 februarie 1964-15 iulie 1965). Sentința a fost executată la 15 noiembrie 1922. Cei de mai sus, acuzați de înaltă trădare și executați în noiembrie 1922, au fost reabilitați, in corpore, de către Curtea Supremă a Greciei, după 88 de ani, la 20 octombrie 2010.

În același proces a mai fost condamnat la moarte Prințul Andrei (1882-1944), frate al Regelui Constantin și unchi al Regelui George al II-lea, și tată al Prințului Filip de Grecia și Danemarca, care s-a născut la 10 iunie 1921, în Corfu (Villa Mon Repos, “Odihna mea”), viitor Duce de Edinburgh și soț al Elisabetei a II-a, Regină a Regatului Unit. Sentința de condamnare la moarte nu a fost executată, la intervenția britanicilor. A fost preschimbată la 20 noiembrie 1922 la condamnare pe viață în afara granițelor Greciei (exil) și ștergerea din Registrul Ofițerilor Greci. Prințul Andrei a plecat din Grecia la bordul navei britanice “Calipso”, care a făcut o escală în Insula Corfu pentru a se îmbarca și familia princiară. După o scurtă oprire în Italia, familia s-a stabilit la Paris, având reședința într-o casă pusă la dispoziție de Maria Bonaparte (1882-1962), soția fratelui George, Prinț de Danemarca și Grecia (1869-1957). Maria era strănepoată a lui Lucien Bonaparte (1775-1840), Prinț de Camino (1814-1840) și Prinț de Musignano (1824-1840), frate mai mic a lui Napoleon Bonaparte. Statuia “Principesa X”, operă a lui Constantin Brâncuși (1876-1957), este o reprezentare modernistă a Mariei Bonaparte.

După tentativa de lovitură de stat monarhistă eșuată (octombrie 1923), Regele George al II-lea, Regina Elisabeta și Prințul Paul (1901-1964; Rege al Greciei, 1947-1964) vin în România în luna decembrie. Climatul antimonarhist din Grecia a dus la detronarea Regelui George II și la instaurarea Celei de-a Doua Republici, la 25 martie 1924, în urma unui referendum național. O aripă a Palatului Cotroceni este acordată de Regele Ferdinand drept reședință pentru fiica sa și ginerele său, Elisabeta și George.

Relațiile dintre cei doi soți se deteriorează pe zi ce trece, mai ales după stabilirea fostului rege grec în Anglia. Elisabeta, în perioada Regenței, a păstrat o legătură strânsă cu fratele Carol, aflat în exil; practic îl informa prin scrisori despre situația din Țară. După Restaurație, relațiile dintre Carol și Elisabeta s-au menținut în aceeași notă cordială; Elisabeta a fost singura din Casa Regală Română care a acceptat relația fratelui său cu Elena Lupescu.

În semn de prețuire a surorii sale, Regele Carol II a construit pentru ea Palatul Elisabeta de la Șosea; construcția s-a realizat din venituri de pe Domeniile Coroanei în anii 1936-1937. Cu un an înainte, în 1936, Elisabeta a achiziționat Castelul de la Banloc, din venituri proprii. Banloc a devenit reședință pentru fosta Regină a Greciei – în anul 1935 Elisabeta divorța de soțul său. George, în urma unui referendum, a recâștigat tronul Greciei la 25 noiembrie 1935. Atât Elisabeta, cât și George al II-lea nu s-au recăsătorit; în anul 1947 titlul de Rege al Grecilor va fi moștenit de către Paul I, fratele mai mic al lui George.

În timpul regimului antonescian, Elisabeta s-a retras din viața publică. După 23 august 1944 a permis Regelui Mihai să se mute în Palatul Elisabeta, Palatul Regal din Calea Victoriei fiind parțial în reparații după bombardamentul din 24 august al aviației germane.

Elisabeta și sora sa Ileana, după opinia unora, au cochetat cu comuniștii – cele două erau poreclite “mătușele roșii ale Regelui Mihai”. “…Oribile sunt atitudinile Elisabetei și ale Ilenei. Amândouă se pupă-n bot cu mai-marii zilei, prima organizând la Banloc o vânătoare pentru Tito și Groza, rușine!”, scrie fratele lor Carol al II-lea în jurnalul său.

Atât Elisabeta, cât și Ileana au părăsit Țara la început de ianuarie 1948, plecând cu un alt tren, nu cu cel al Regelui Mihai și al Reginei Mamă Elena, cumnata pe care o antipatiza Elisabeta.

Un timp fosta regină a Greciei locuiește la Zurich, după care se stabilește pe Coasta de Azur, la Cannes, în Vila Rose Alba, unde moare la 14 noiembrie 1956.

Mormântul Principesei Elisabeta a României, fostă Regină a Greciei, se află în necropola de la Hedinger Kirche din Sigmaringen. Din păcate, Elisabeta nu a avut copii că­ro­ra să le transmită genele românești, mușa­tine, moștenite pe linie paternă de la Regele Ferdinand I. În articolele următoare vom scrie despre Prințesa Mărioara, Prințul Nicolae, Prințesa Ileana și Prințul Mircea. De asemenea, vom releva legăturile de rudenie ale prinților și prințeselor române cu casele regale și princiare din Europa.

Bibliografie SELECTIVĂ:

  • Linenberg Paul, “Regele Carol I al României”, Ed. Humanitas, 2006
  • Scurtu Ioan, “Istoria Românilor în timpul celor patru regi – CAROL I”, Ed. Enciclopedică, 2011
  • Badea-Paun Gabriel, “Carmen Sylva (1843-1916). Uimitoarea regină Elisabeta a României”, Ed. Humanitas, 2007
  • Scurtu Ioan, “Istoria Românilor în timpul celor patru regi – FERDINAND I”, Ed. Enciclopedică, 2011
  • Scurtu Ioan, “Istoria Românilor în timpul celor patru regi – CAROL al II-lea”, Ed. Enciclopedică, 2011
  • Ion Dorin Narcis, “Carol al II-lea al României, un rege controversat”, vol 1-5, Muzeul Național PELEȘ, 2020
  • Gould Lee Arthur, “Regina-Mamă Elena a României, Ed. Humanitas, 2005
  • Wolbe Eugen, “Ferdinand I ÎNTEMIETORUL ROMÂNIEI MARI”, Ed. Humanitas, 2006
  • Gauthier Guy, “Missy, Regina României”, Ed. Humanitas, 2006
  • Regina Maria a României, “Însemnări Zilnice”, vol. III, IV, Ed. Humanitas, 2006
  • Duca I. G., “Memorii”, Ed. Machiavelli, 1992 – 1994
  • Argetoianu Constantin, “Pentru cei de mâine: Amintiri din vremea celor de ieri”, vol. 1-11, Ed. Machiavelli, 1997-1998
  • ***Elisabeth of Romania, https://en.wikipedia.org
  • ***George II of Greece, https://en.wikipedia.org

About Author

Teodor Horvat Alexandru Nicodin Alin Burlacu

Leave A Reply