Richard Satava este profesor de chirurgie generală şi unul dintre oamenii ce au adus o contribuţie majoră la dezvoltarea tehnologiei în domeniul chirurgical. În luna octombrie a vizitat România cu ocazia congresului internaţional SMIT 2009.
Interviu realizat de Dr. Olivia Sgarbură, Institutul de Boli Digestive şi Transplant Hepatic Fundeni
– Domnule profesor, am avut ocazia să vă ascult la Boston, dar iată că v-am cunoscut la Sinaia, cu ocazia congresului internațional al SMIT 2009 (Society for Medical Innovations and Technologies). Citind CV-ul dumneavoastră am fost impresionată, printre multe altele, de faptul că aţi facut să coexiste cariera medicală cu cea militară. Consideraţi că a fost un avantaj sau poate, dimpotrivă, un impediment ?
Cred ca a fost un mare avantaj. Unul dintre principalele motive este faptul că, în medicina militară, există fonduri mai importante pentru cercetare, pe lângă cele care provin de la National Institute of Health (NIH), care se preocupă în special de medicamente, trialuri clinice şi zona farmaceutică.
În medicina militară suntem preocupaţi îndeosebi de aspectele practice, inginereşti. Dacă n-ar fi fost medicina militară, nu ar fi existat chirurgia robotică sau realitatea virtuală, pentru că NIH nu ar fi investit în acest domeniu. Numai guvernul investeşte în ele prin intermediul medicinei militare. Alt aspect ce trebuie menţionat ar fi că nu există diferenţe între îngrijirile de sănătate de rutină, pe care le asigurăm civililor, şi cele pe care le oferim militarilor.
În afara câmpului de luptă, totul este la fel. Ceea ce putem oferi, în con-di-ţii extreme, soldatului aflat pe teritorii îndepărtate, unde nu are acces la îngrijiri de sănătate, sau celui aflat pe câmpul de luptă, constituie un subiect de interes pentru cercetarea militară. De aceea, numeroase inovaţii realizate de-a lungul timpului s-au născut în mediul militar. Acolo unde riscurile sunt extreme, putem încerca ceva nou. Altfel, chirurgia vasculară, neurotraumatologia sau agenţii hemostatici n-ar fi existat azi.
– Percepţia asupra unei cariere academice este uşor diferită în SUA faţă de Europa. Aparent, în SUA, mobilitatea este încurajată, faţă de Europa, unde mai totul se bazează pe o atitudine ceva mai conservatoare. Dumneavoastră aţi profesat peste tot în SUA, inclusiv ca profesor la Yale şi Washington University. Credeţi că acest dinamism este stimulativ pentru o carieră academică sau constituie un dezavantaj în crearea unei structuri stabile ?
Cred că răspunsurile la această întrebare nu se exclud reciproc. Avem suficientă populaţie şi suficiente universităţi încât să putem oferi ambele alternative. Datorită investiţiilor financiare ale guvernului am avut ocazia să finanţăm proiecte de cercetare pe care nu le vedem în alte ţări. Cu toate acestea, trebuie să recunosc că Uniunea Europeană a făcut un lucru extraordinar cu programul FP-7 şi aproape că egalează ceea ce facem în SUA. 90% din ceea ce se întâmplă în SUA este, în aceeaşi măsură, conservator, nimeni nu adoptă nimic până nu este dovedit, fără echivoc, a avea o bază ştiinţifică. Pe de altă parte, 10% din cercetare este antreprenorială şi cu risc înalt. Datorită acestui fapt şi datorită cantităţii mari de proiecte de cercetare, există mobilitate, dar ea este scoasă în evidenţă şi de presa care dorește să arate mereu ceea ce este nou.
– Aţi alocat o parte importantă a muncii dumneavoastră tehnologiilor. Ce vi s-a părut atractiv la acest domeniu, dincolo de ceea ce este evident ?
Sunt două aspecte extrem de atractive. În primul rând, poţi să le oferi oamenilor, individual, soluţii care fac diferenţa, doar inventând ceva nou. După 35 de ani de chirurgie convenţională, am început, în ultimii 15 ani, să fac ceva avansat, continuând în acelaşi timp să practic chirurgia. Drept urmare, am putut să remarc aceste diferenţe. Şi mai este şi un al doilea aspect. Când descoperi ceva ce e foarte, foarte nou, poţi să provoci o schimbare incredibilă la nivel populaţional. Dacă, peste 10 ani, inventez o nouă tehnologie, pot aduce schimbări în viaţa a milioane de oameni, mult mai mulţi decât aş fi putut ajuta practicând doar chirurgie.
Siguranţă versus risc
– Ați fost manager de programe şi director al multor programe de tehnologie medicală la Yale-NASA şi la Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA), Virginia. Care au fost provocările acestor funcţii ?
Funcţia de director de programe a fost ceva cu totul nou pentru mine.Până atunci făcusem practică clinică, trialuri clinice şi cercetare de laborator. Când ajungi director de programe trebuie să renunţi la aproape toate acestea. Ceea ce face un manager de programe este să primească bani de la guvern şi să găsească proiectul de cercetare adecvat în care să investească. Este un fel de capitalist. Trebuie să-i găsim pe cei mai buni şi să-i finanţăm.
DARPA, spre exemplu, este o organizaţie unică în lume pentru că decizia se bazează doar pe ceea ce doreşte managerul de programe. Se face o analiză duală, dar decizia finală este apanajul directorului. Sunt manageri cărora li se permite să ia oricât de mulţi bani e nevoie şi să investească într-un proiect în care cred, dar trebuie să lucreze cu oamenii până se realizează proiectul. În mod normal, atât în Europa cât şi în SUA, deciziile se iau de către comisii.
Dar dacă este vorba de un proiect de mare risc, o comisie nu va face pasul de a şi-l asuma, în timp ce un singur individ poate risca orice vrea el. Aşadar, cea mai mare parte a instituţiilor realizează proiecte cu risc mic, ce nu pun în pericol nici banii, nici pacienţii, dar care produc doar o schimbare. Pentru modificări de anvergură, trebuie să-ţi asumi riscuri pe măsură. După zeci de ani petrecuţi în mijlocul pacienţilor, asigurân- du-mă că aceştia nu trec prin nici un risc, a trebuit să deprind acest nou fel de a aborda viaţa: să uit de siguranţă şi să inventez ceva nou, cu orice preţ.
Să crezi
în propriile idei !
– De-a lungul carierei dumneavoastră aţi lucrat cu nenumăraţi oameni. Cum vă alegeţi colaboratorii şi ce calităţi căutaţi la oamenii cu care lucraţi ?
Din punct de vedere al managerului de programe, mă orientez după originalitate, impactul proiectului de cercetare şi imaginea ştiinţifică. De asemenea, trebuie să te uiţi la oameni şi să-i evaluezi în funcţie de două coordonate. Pe de‑o parte, cât de buni au fost în activitatea de cercetare în trecut, dacă au mai lucrat în proiecte ambiţioase de cercetare.
Nu-mi pasă dacă au reuşit sau au eşuat, e important să aibă experienţă. Pe de alta parte, trebuie să te uiţi în ochii lor, să vezi dacă ei cred în ei înşişi sau în propriile lor idei. Există persoane care nu cred în ideile lor, dar banii îi vor, oricum. Din punct de vedere al cercetătorului sau al clinicianului, trebuie să apreciezi calitatea celor pe care îi ai lângă tine: dacă nu fac ceea ce trebuie, nu mai lucrezi cu ei, dacă fac o muncă de calitate, continui să lucrezi cu ei şi să-i promovezi.
– Sunteţi, de asemenea, membru în numeroase comitete educaţionale. Cum vedeţi dumneavoastră procesul educaţional în chirurgie ?
Educaţia, ca multe alte deziderate trece, în prezent, printr-o revoluţie. În primul rând, din punct de vedere tactic, există două perspective. Pe de-o parte, didactica tradiţională cu prelegeri şi testări dă rezultate. Acum, încercăm să măsurăm continuu parametri care sunt importanţi pentru medici: capacitatea lor de comunicare cu alţi oameni, cât de buni sunt profesional, cât sunt de capabili să lucreze în echipă, dacă iau decizii care sunt morale şi etice. Nu am mai avut oportunitatea asta până acum. Putem să măsurăm o groază de parametri noi.
Nu mai depindem de un mentor care evaluează, subiectiv, un medic tânăr. Pe de altă parte, acum avem posibilitatea să facem simulări de laborator. Până acum, chirurgia se învăţa în sala de operaţie, în timp ce toate industriile, mai puţin medicina, făceau cursuri de laborator şi simulări: industria aviatică, militară, textilă etc. Acum putem să „antrenăm” şi noi doctorii la simulatoare până ating un nivel-prag de experienţă şi abia apoi să opereze pe oameni. Mutăm curba de învăţare din sala de operație în laborator. Este o revoluţie extrem de importantă.
– SUA cunoaşte, în prezent, reale reforme ale sistemului de sănătate. Ce părere aveţi despre noul plan pentru sănătate ?
În SUA au inventat foarte multe tehnologii în medicină, care se aplică în practica zilnică. De pildă, un implant ocular costă peste 10 000 de dolari, în India 40 de dolari. Noi vrem o rată de reuşită de 100%, India se multumeşte cu 95%. Noi facem mai mult decât trebuie ca să asigurăm acest 100%. Diferenţa de 5% reuşite este responsabilă de 95% dintre costuri. India consideră că 95% e mai bine decât deloc, în timp ce noi nu ne dorim să scădem nivelul de la perfect la aproape perfect şi să ajungem la 40 dolari. Reforma în sănătate va fi discutată încă mult timp de-acum încolo, pentru că sunt şi lucruri bune, dar şi mai puţin bune.
E nevoie de experţi, care să aibă nu numai experienţă politică, ci şi experienţă clinică.
Avem nevoie de o schimbare, dar nu cred că forma ei actuală va aduce suficiente beneficii financiare cu o calitate acceptabilă. Totuşi e plăcut că există o nouă direcţie, însă e nevoie şi de opinii noi din partea experţilor în domeniu.
– Am lăsat dinadins la final o întrebare care le-ar oferi o idee asupra spectaculoasei dumneavoastră conferinţe şi celor ce nu au avut ocazia să o asculte în direct. Cum este medicina, respectiv chirurgia viitorului ?
Chirurgia se schimbă aşa cum s‑a schimbat medicina în ultimii 400-500 de ani. Astăzi se face multă chirurgie deschisă, mai puţină laparoscopică, şi mai puţină robotică şi aproape deloc NOTES. În viitor, în zece ani, spre exemplu, vom vedea foarte puţină chirurgie deschisă, multă laparoscopică şi robotică, dar şi mai multă radiologie intervenţională sau cyberknife. Noi, chirurgii, trebuie să fim deschişi la schimbare şi să fim chiar noi cei care realizează intervenţii prin noile tehnici.
Să învăţăm din lecţia chirurgiei vasculare, care, astăzi, se bazează pe inserţia de stenturi, dar care depinde de radiologul intervenţionist. Peste 20 de ani, nu vor mai exista chirurgi de transplant, ci vor opera chirurgii generalişti sau urologii, pentru că organele vor proveni din celule stem ale pacientului şi nu va mai trebui să prevenim respingerea. Alte noi tehnologii vor eradica procedurile vechi: autoanestezia inspirată din hibernarea animalelor, spre exemplu, va înlocui anestezia de astăzi. În viitor, ne vom orienta şi spre hiperspecializare: de la efectuarea de către un chirurg a 20 de tipuri de operaţii la una singura, dar realizată perfect.
Sesiune de Realitate Virtuală şi Tehnologie Robotică
A 21-a conferinţă internaţională a Societăţii pentru Inovaţie şi Tehnologie Medicală (SMIT) a fost găzduită la Sinaia. Dr. Călin Tiu, în calitate de preşedinte al conferinţei, a “reuşit” o organizare spectaculoasă, reunind în incinta Cazinoului Sinaia multe nume de elită din ţară şi din lume, atât medici de chirurgie generală, ginecologie, urologie, chirurgie vasculară, cât şi specialişti din industria de tehnologie medicală.
Prof. dr. Irinel Popescu a fost preşedintele Comitetului Ştiinţific. Sir Alfred Cuschieri a deschis conferinţa cu o prelegere despre progresul nanotehnologiei. Sesiunile de Realitate Virtuală, Tehnologie Robotică şi Endoscopie Operatorie au stârnit interesul audienţei, așa cum atelierul de NOTES a adunat numeroşi medici, dornici să stăpânească acest nou abord. Printre invitaţi s-au mai numărat: prof. dr. Richard Satava, prof. dr. Eiji Kanehira, prof. dr. Alberto Arezzo, prof. dr. John Boggess, prof. dr. Constantin Ciuce, conf. dr. Cătălin Vasilescu, dr. Victor Tomulescu, dr. Adrian Lobonţiu, dr. Cătălin Copăescu. Ultimul eveniment ştiinţific al SMIT a avut loc la Viena, iar cele care l-au precedat s-au desfăşurat în tărâmuri de excepție ale lumii cum ar fi Trondheim, Tel‑Aviv, Barcelona şi Shanghai.
Despre prof. Richard Satava
Este din 2002 profesor de chirurgie generală la University of Washington în Seattle şi din 1996 la Universitatea Militară de Ştiinţe Medicale, Bethesda, Maryland. Între 1997-2002 a deţinut poziţia de profesor şi la Universitatea Yale. De asemenea, a ocupat funcţii de director de programe în Tehnologie Biomedicală Avansată la Agenţia de Proiecte de Cercetare Avansate în Apărare (DARPA), Arlington, Virginia, de consilier special de tehnologii medicale avansate, Comandamentul de Cercetare şi Material Medical al Armatei SUA, Ft. Detrick, Maryland, de director la Centrul Comercial Spaţial pentru Tehnologie şi Informatică Medicală Yale-NASA. Deţine peste 10 decoraţii militare, este membru şi membru de onoare în peste 30 de societăţi ştiinţifice, a publicat 200 de articole în jurnale ştiinţifice internaţionale şi a prezentat peste 400 de conferinţe pe teme de tehnologii medicale şi chirurgie avansată.
Science et Vie consacră spaţii largi roboţilor
Tehnologiile de vârf intră în preocupările celor mai celebre publicaţii din lume. Revista franţuzească Science et Vie dedică chiar un număr special (nr. 247 din octombrie 2009) inteligenţei artificiale, sub titlul “Secolul roboţilor”. În cadrul acestui număr special, jurnaliştii francezi fac un tur complet în jurul sus-citatei tehnologii, începând cu roboţii de casă şi pînă la cei care operează în sălile de chirurgie. “Roboţii sunt pretutindeni şi nu putem să-I ignorăm”, spun ziariştii de la Science et Vie.
