Rodica Tănăsescu, preşedinta Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), consideră benefică introducerea asigurărilor private în sănătate, dar cu o plasă de siguranţă: definirea clară a pachetului de bază şi menţinerea serviciilor sociale sub control parlamentar sau al Ministerului Sănătăţii (MS). “În acest fel avem o oarecare siguranţă că nu vor exista colapsuri majore şi populaţia nu va rămâne la un moment dat fără servicii esenţiale”, spune preşedinta SNMF. Cât priveşte noua lege ce stă să se nască, consideră că există riscul ca aceasta să nu rezulte în urma unor consultări reale, ci numai “bifate”. Cert este însă că deşi autorităţile – CNAS şi MS – au dat asigurări publice legate de creşterea bugetului asistenţei primare cu 15%, Normele din 2012 nu reflectă respectarea acestui angajament.
În contextul ultimelor evoluţii, cu amânarea cu şase luni a noii legii a sănătăţii, care apreciaţi că vor fi provocările perioadei următoare?
Există mai multe variante posibile legate de legea sănătăţii. Cea pesimistă ar fi ca după o perioadă de acalmie să apară altă variantă, fără consultări reale, ci numai “bifate”, o lege care ar fi Legea Bolii, a asiguratorilor, a ANCIS-ului, a oricui, dar nu a sănătăţii. Varianta optimistă ar fi cea în care, în sfârşit, s-ar dori o lege coerentă, realizată cu specialiştii fiecărui domeniu, care să asigure serviciile de bază, dar şi dezvoltarea serviciilor medicale din România.
Ce vă doriţi de la noua lege a sănătăţii, care ar fi elementele principale pe care consideraţi că trebuie să le respecte în domeniul medicinei de familie?
Cred că legea ar trebui să respecte, în domeniul medicinei de familie, specificul specialităţii de medicină de familie, principiul independenţei profesiei şi libertatea actului medical în folosul pacienţilor. Ar mai trebui ca medicina de familie, parte esenţială a asistenţei medicale primare, să aibă şansa stabilităţii legislative şi de finanţare, care să permită un management coerent şi investiţii pe termen mediu şi lung. Ar fi strict necesar să avem contracte negociate, iar legislaţia şi programele care ne privesc să fie concepute împreună cu organizaţiile profesionale şi patronale care ne reprezintă.
Puteţi exemplifica cu initiaţive/prevederi concrete pe care vi le doriţi de la noua lege a sănătăţii şi pe care intenţionaţi să le propuneţi sau susţineţi?
Considerăm că asigurările sociale de sănătate, cele care asigură nevoile esenţiale de servicii medicale ale populaţiei, ar trebui să rămână sub controlul strict al Parlamentului sau măcar al MS, iar asiguratorii să gestioneze exclusiv asigurările private, voluntare, suplimentare de sănătate. În acest fel avem o oarecare siguranţă că nu vor exista colapsuri majore, populaţia nu va rămâne la un moment dat fără servicii esenţiale, iar asiguratorii privaţi ar fi forţaţi să convingă pacienţii că beneficiile asigurărilor suplimentare sunt cu adevărat importante şi să îi determine astfel încât să se asigure suplimentar. Evident, deductibilitatea asigurărilor voluntare este strict necesară!
Care este opinia dvs. vizavi de o prevedere din legea al cărui proiect l-am văzut la acest început de an, înfiinţarea unor echipe de asistenţă multidisciplinară locală. Cum priviţi această reglementare, care sunt avantajele şi/sau limitările acesteia?
Este numai un amestec nepermis între medicina de familie şi asistenţa comunitară şi între activitatea unui cabinet privat – cum este cabinetul de medicină de familie – şi comunitatea locală sau Direcţiile de Sănătate Publică. Medicina de familie are propria curriculă, se ocupă de problemele medicale, de menţinerea sănătăţii pacienţilor săi. Asistenţa comunitară oferă servicii comunităţii, servicii integrate cu rezolvarea problemelor sociale. Evident, cabinetul de medicină de familie poate avea contracte cu comunităţile locale pentru anumite activităţi (medicina şcolară acolo unde nu există, realizarea unor activităţi de consiliere, educaţie, etc), dar asistenţa comunitară este o activitate distinctă, plătită de la bugetul statului, al comunităţii locale şi realizată de asistentul comunitar, asistentul social, etc. Avantajele ar putea fi legate de responsabilizarea comunităţilor locale asupra problemelor socio-medicale ale populaţiei pe care o “păstoresc”. Poate deschide şi calea unor colaborări contractuale benefice. Coordonarea de către DSP ar fi însă nepotrivită, această instituţie necunoscând cu amănunţime specificul zonei şi nici nevoile reale ale populaţiei respective.
Cum vedeţi implicarea autorităţilor locale în medicina primară, cum aţi dori să evolueze?
Şi până acum autorităţile locale au avut posibilitatea legală de a se implica, de a favoriza accesul la servicii medicale al populaţiei fiecărei localităţi. Dar în 99% dintre cazuri nu au făcut-o. În lege scria, şi în varianta retrasă scria tot aşa, că toate comunităţile locale „pot” facilita, „pot” ajuta… Şi de obicei nu s-au străduit să „poată”. Cu atât mai meritoriu pentru cei care au făcut ceva în sprijinul sănătăţii localnicilor. Există comunităţi locale, puţine ce-i drept, care au ajutat pentru înfiinţarea unor Centre de Permanenţă, pentru refacerea unor clădiri ale cabinetelor etc. Din păcate, fără atribuţii clare şi precis scrise în lege, şansele de viitor rămân fragile.
În contextul apariţiei caselor private, care vor fi consecinţele pentru medicii/medicina de familie?
Dacă lucrurile se fac armonios, dacă va exista un pachet de servicii de bază rezonabil şi stipulat în lege, dacă asiguratorii privaţi vor oferi un pachet de servicii medicale suplimentare semnificativ, atunci poate fi benefică această apariţie a caselor private de asigurări. Vreau să precizez însă că şi “batrâna” lege 95, încă valabilă, care desigur are nevoie de înnoire, ei bine, ea permite apariţia asigurărilor private, suplimentare. Nu s-a aplicat însă niciodată acest lucru.
Pentru texul integral vezi editia print Medica Academica, Februarie 2012
