ONG-ul Autism Voice strânge fonduri pentru a deschide Institutul Autism Voice, primul Centru Multifuncțional de Recuperare și Cercetare în Autism. Suma necesară este de 270.000 de euro, iar în decembrie 2021 a fost demarată o campanie națională de donații. Până acum, peste 4000 de oameni și 15 companii au contribuit cu 74.000 euro din totalul necesar, potrivit unui comunicat de presă.
Centrul își propune să asigure o mai bună înțelegere a răspândirii tulburărilor din spectrul autist în România, să dezvolte terapii adaptate nevoilor celor afectați și instrumente de lucru în domeniu.
Institutul Autism Voice va ocupa o suprafață de peste 1.000 de metri pătrați în București, va include atât zone dedicate cercetării și dezvoltării terapiilor (ABA, senzorială, psihoterapie, logopedie), cât și săli de lucru, în care vor avea loc ședințe de terapie, de integrare școlară, formare profesională, evaluare, consiliere, ce vor servi 500 de beneficiari copii, adolescenți și adulți. În plus, în cadrul institutului, specialiștii români vor dezvolta materiale și instrumente științifice, create special având în vedere situația națională, dedicate nevoilor oamenilor cu tulburări din spectrul autist.
„Totul a pornit de la întrebările: Ce se întâmplă cu copilul pe care-l avem în terapie de când avea 3 ani și acum are 14 ani? Ce-i recomandăm unui părinte care are în grijă un adult cu autism de 25 de ani, care are nevoie de un specialist? Dacă menționezi autismul celor mai mulți oameni, se vor gândi la copii, dar este un diagnostic pe viață. Copiii cu autism cresc pentru a deveni adulți cu autism. Se știe prea puțin despre modul în care simptomele se schimbă odată cu vârsta. În România, copiii au început să fie diagnosticați la vârste mici și să fie incluși în programe de terapie abia în ultimii 20 ani, iar acum au devenit adulți. Abia acum înțelegem mai bine tulburarea și cum se schimbă de-a lungul vieții. Autism Voice Institute va oferi cele mai bune servicii de terapie pentru copii, la fel ca în ultimii 13 ani – de la programe de diagnosticare și evaluare precoce, terapie individuală, la programe de integrare socială și școlară, dar, sub același acoperiș, vor dezvolta programe pentru adolescenții și adulții cu autism, care au nevoie de acest institut. Pas cu pas, vom extinde intervenția terapeutică, astfel încât să acoperim cât mai multe dificultăți pe care tinerii cu autism le au și vom crea programe specializate”, a explicat Anca Dumitrescu, președinte Autism Voice.
Estimările arată că 1 din 59 de copii români suferă de o tulburare din spectrul autist. Foarte mulți nu beneficiază de ajutorul adecvat, confruntându-se cu o serie de piedici, de la stigmatul social asociat, la numărul mic de terapeuți acreditați ai căror servicii sunt decontate doar într-o mică parte de stat, la costurile ridicate ale terapiei, ce variază între 3.000 – 6.000 lei pe lună.
În acest context, Autism Voice a realizat la finalul anului trecut un experiment într-un Mall din București. Organizația a invitat o serie de persoane publice și vizitatori ai mallului într-o încăpere care le-a permis acestora să fie martori la imagini cu un episod de tantrum al unui copil cu TSA ce se află în îngrijirea terapeuților Autism Voice. Video-ul experimentului poate fi vizualizat la: https://youtu.be/lNP0-y2yvp8
Asociația Autism Voice a fost fondată în 2008 și este prima asociație specializată în recuperarea copiilor cu autism, care a introdus în România posibilitatea formării specializate ABA a terapeuților. Asociația dispune de două centre de terapie, unde 400 de copii cu tulburări beneficiază anual de servicii de recuperare și ajutor specializat.