Ziua în care copiii noștri au murit într-un club întunecat de un tragic destin COLECTIV este una din cele mai negre, cumplite zile pe care România le-a trăit de la Revoluție. Sute de tineri au fost marcați pe viață de tragedie, zeci au umplut până la refuz spitalele, câteva zeci au murit, câteva zeci își înfruntă încă destinul pe paturile de spital. Impotența noastră de a face reguli și mai ales de a impune respectarea lor, lipsa de responsabilitate cu care mulți își fac treaba – după principiul comunist, dar de care nu ne-am dezis “merge și-așa!” – foamea de bani a unor “întreprinzători” veroși, pentru care profitul este argumentul suprem, au acționat sinergic și au dus la un carnagiu care ne-a înfiorat până în adâncul inimii.
Nu știm să ne apărăm, nu i-am învățat nici pe tinerii noștri să se apere! Să nu intre în spații înguste, fără ieșire, fără ferestre, fără mijloace de stingere a incendiilor, cu fum mare și boxe date la maxim. Îmi spunea o prietenă că ea tot timpul stă pe lângă ușă, în astfel de locuri. Cu un an în urmă, tot în Colectiv mai fusese un incendiu. Însă fără să facă victime – multe sau notorii – a trecut neobservat, ca atâtea altele. Nu s-a întâmplat nimic! De astă dată ulciorul s-a spart cu un zgomot asurzitor, și nu mai putem trece neobservată impostura. Moartea tinerilor de la Colectiv a arătat cât de datori suntem – să-i învățăm să se apere, să-și apere siguranța, să-i învățăm să sancționeze autoritățile pe care noi le plătim ca să ne apere. Și să le sancționăm și noi! Toleranță zero pentru “merge și-așa”!
Îmi amintesc de tânăra japoneză care a trebuit să moară ca să terminăm cu taxiurile pirat de la aeroportul Otopeni. Și s-a rezolvat numai pentru că s-a implicat Ambasada și a fost un scandal internațional. De o prietenă care a surzit pentru că a stat lângă o boxă, la o nuntă, dată la maxim. De faptul că parcurile, refugiu al liniștii și cântecului de păsări, sunt agresate de muzică și cotropite de tot felul de vânzători cotropitori de vată de zahăr și alte nimicuri. Și nimeni nu reacționează!
Drama de la Colectiv are urmări profunde în conștiința publică. Sufletul ni s-a strâns de durere și s-a destins cu revoltă. Au învățat și politicienii măcar lecția demisiei.
Dar a mai arătat societății ceva. Inima ei bună, care resuscitează în stradă. Salvatorii, asistentele, medicii, voluntarii de pe ambulanță! Profesioniștii de pe salvări, din spitale, care fac atâtea pentru pacienții lor! A întors fața oamenilor către corpul medical, și s-a văzut în prim plan la televizor fața muncită, nerasă, cearcănele de la ochi, devotamentul necondiționat, durerea că nu poți face mai mult! S-a văzut fața trasă a medicinei românești!
Respect!