Ce avea mai bun sistemul de sănătate din țara noastră era accesibilitatea, cea confiscată de doi ani pentru sistemul public și în primul an de pandemie pentru sistemul privat. Pacienții s-au retras întâi în casele lor și pe net, medicii în consultațiile la distanță și la privat, iar studenții… drama lor cu cei doi ani pierduți de pregătire o vom simți pe pielea noastră peste câțiva ani.
Înțelege clasa politică oare că demagogia ultimilor ani li se va sparge în cap?! Că minciunile cu care aleargă de ani au picioarele scurte și în curând nu vor mai putea să meargă și se vor aduna grămadă?! Că supunerea presei și a informației a decredibilizat presa și că atunci când strigi Lupul și râzi, atunci când va veni lupul cu adevărat nu va mai fugi nimeni?!
Căruța așa beteagă cum e merge mai departe datorită oamenilor de bună credință care trag la ea fără medalii, fără like-uri pe net și fără încordări ale mușchilor de genul “Băă, tu știi cine sunt eu?”, care continuă să facă lucrurile în care cred în pofida greutăților sau chiar obstacolelor, individuale sau generale, din interior sau din exterior, în pofida intoxicărilor fără răgaz și ale afronturilor aduse neobosit logicii și bunului simț. Poate – sigur! – am o viziune optimistă de care mă acuză toată lumea, dar parcă pot să scriu într-un editorial de început de an că nu mai am speranță și că îmi doresc să ne întoarcem la economia naturală?! Să mergem mai departe pentru că ori câștigăm ori câștigăm experiență, ceea ce nu e puțin lucru.
Să fim sănătoși și să ne rugăm să putem distinge binele de rău și să avem puterea să alegem binele!
