După revoluţia din 1989 opinia publică naţională şi internaţională a fost preocupată îndeosebi de situaţia copiilor instituţionalizaţi şi de a celor cu dizabilităţi, iar acţiunile întreprinse au dus la o îmbunătăţire generală a situaţiei acestora. Din păcate, o mai mică atenţie a fost acordată copiilor din familii de unde provin majoritatea deceselor din primul an de viaţă – avem mortalitatea infantilă cea mai mare din Europa –, dar şi copiilor din alte grupe de vârstă. >>>
Motto: Moralitatea unei societăţi este dovedită prin ceea ce face pentru copiii săi!”
Dietrich Bonhofer (teolog german)
Deşi populaţia infantilă reprezintă aproape un sfert din populaţia generală a ţării, mijloacele de ocrotire a sănătăţii puse la dispoziţia acestora nu sunt corespunzătoare, neatingând nici nivelul celor existente pentru adulţi. Unii susţin că aceasta se datorează faptului că la conducerea Ministerului Sănătăţii nu au fost medici pediatri, cu o singură excepţie, şi aceea de scurtă durată.
Este imperios să se realizeze o schimbare de atitudine a guvernanţilor privind îngrijirea sănătăţii copiilor, şi aceştia să fie consideraţi ca o adevărată comoară naţională. Politica Guvernului trebuie să considere îngrijirea sănătăţii ca o prioritate naţională, şi în cadrul acesteia sănătatea copiilor ar trebui să ocupe primul loc.
Este necesară elaborarea unei noi politici naţionale bazate pe dovezi, pentru îmbunătăţirea stării de sănătate a copiilor şi pentru scăderea mortalităţii la toate grupele de vârstă. Acest lucru este posibil printr-o reformă a sistemului de sănătate şi prin crearea unui sistem în acord cu cerinţele acestui secol, care printre obiectivele prioritare va avea şi îmbunătăţirea îngrijirii medicale a copiilor, plus aspecte neglijate în prezent, precum pediatria comunitară și pediatria socială.
Copilul este ignorat în Legea asistenţei medicale de urgenţă
Copiii şi adolescenţii au nevoi specifice şi nu trebuie să fie consideraţi adulţi în miniatură. Drepturile copilului înscrise în Convenţia ONU includ şi satisfacerea acestor nevoi specifice în îngrijirea sănătăţii, ele fiind neglijate la noi, deşi există o “Autoritate Naţională pentru Protecţia Copilului” care se ocupă de unele aspecte sociale, neglijându-le pe cele medicale. De exemplu, “Carta drepturilor copilului spitalizat” nu este cunoscută, popularizată şi respectată. Drepturile copilului nu sunt specificate în Legea drepturilor pacienţilor. Copilul este ignorat şi în Legea asistenţei medicale de urgenţă, unde nu este prevăzut Sistemul de urgenţe pediatrice cu Subsistemul de traume pediatrice.
Îmbunătăţirea sănătăţii copiilor nu constituie un obiectiv prioritar al politicii sanitare, atât la nivel naţional cât şi la nivel local, poate şi pentru ca ei nu votează. De aceea, este necesară crearea unei Reţele naţionale de îngrijiri pediatrice care să dispună de infrastructura necesară satisfacerii îngrijirii medicale a tuturor copiilor. Sănătatea copiilor noştri trebuie să fie prioritate naţională deoarece ei constituie un capital preţios şi vital pentru viitorul societăţii şi al naţiunii noastre. În plus, copiii sănătoşi devin adulţi sănătoşi, ştiut fiind că multe dintre bolile adulţilor îşi au debutul în copilărie.
De aceea, este necesar ca politica, filozofia şi strategia Guvernului în domeniul sănătăţii să acorde prioritate sănătăţii copiilor, dat fiind faptul că în prezent nu există o voce care să reprezinte interesele sănătăţii copiilor la nivel naţional şi local. Există numeroase inegalităţi şi inechităţi în acordarea îngrijirilor medicale copiilor, aspecte care nu au constituit obiectul unor studii medico-sociale. Ele sunt determinate de inechităţile socio-economice existente în diverse regiuni ale ţării. În unele zone ale ţării, principiile de bază ale îngrijirii sănătăţii copiilor sunt ignorate. O puternică lovitură a fost dată îngrijirilor primare pediatrice prin introducerea medicilor de familie (medicii pediatri pot acorda asistenţă şi adulţilor, iar medicii de adulţi au devenit peste noapte medici pediatri). Chiar dacă se dorea adoptarea acestui sistem, era necesară o perioadă de tranziţie mai lungă pentru ca medicii de adulţi să acorde îngrijiri pediatrice. Crearea reţelei de pediatrie din România s-a datorat prof. dr. Alfred Rusescu, al cărui elev am fost, care, văzând situaţia copiilor din ţara noastră din anii 1950-1960, a luptat şi a reuşit crearea Facultăţii de Pediatrie, fapt ce a dovedit calităţile domniei sale de a avea o perspectivă de sănătate publică în îngrijirea copiilor. Acest lucru este valabil pentru toţi medicii, pentru că, după cum spunea Huang Lee (anul 2 600 I.C): “Medicii inferiori tratează boala pacientului, medicii mediocri tratează pacientul ca persoană, iar medicii superiori tratează comunitatea ca întreg”. În acest secol, mişcarea de sănătate publică a copilului a luat o mare amploare, fapt ilustrat de numeroase documente şi strategii elaborate de organizaţii internaţionale precum OMS, UE, OECD, etc. Importanţa deosebită a sănătăţii copiilor a fost susţinută şi de Sir Winston Churchill, care spunea că “nu există o investiţie mai bună pe care o naţiune o poate face decât cea pentru sănătatea copiilor săi”.
Dr. Mircea Olteanu
Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica
