Sistemul de sănătate din Finlanda este puternic descentralizat și cuprinde trei nivele finanțate public – îngrijirile municipale de sănătate, îngrijirile private și sănătatea ocupațională. Pacienții care au un loc de muncă pot alege între acestea. Demersurile de prevenție au reprezentat principala preocupare a politicilor de sănătate finlandeze în ultimii zeci de ani, ceea ce a dus la eradicarea anumitor boli transmisibile și la îmbunătățirea sănătății populației. În prezent, provocările sistemului de sănătate sunt legate de listele de așteptare pentru îngrijirile ambulatorii, deficitul de personal în anumite zone, cheltuielile tot mai mari cauzate de îmbătrânirea populației și costurile în creștere asociate tehnologiilor medicale.
Finlanda are cel mai mare număr de pacienți mulțumiți de calitatea serviciilor în spitale din Uniunea Europeană – 88%, comparativ cu media UE de doar 41,3%, potrivit unui studiu al Comisiei Europene publicat în anul 2000.
Între 13 și 30 de euro, taxele pentru accesarea sistemului medical
Finanțarea îngrijirilor la nivel municipal se bazează pe taxe și asigură servicii medicale primare, precum și funcționarea spitalelor regionale. De asemenea, municipalitățile au dreptul de a colecta taxe de accesare a sistemului de la pacienți și de a primi subvenționări de la bugetul de stat dacă nivelul taxării nu este adecvat pentru asigurarea serviciilor publice necesare populației. Aceste taxe pentru vizita la un medic generalist sau pentru tratament în sistemul primar aveau valoarea maximă de 13,70 euro în 2010. Pentru o consultație în ambulatoriul spitalelor, pacienții plătesc 27,40 euro, iar cei internați trebuie să achite 32,50 euro pe zi. Pentru afecțiuni cronice, taxele se calculează în funcție de veniturile pacientului. În ultimii ani, au existat discuții legate de faptul că, deși taxele de accesare a sistemului sunt o parte importantă a finanțării sănătății, alimentează inegalitățile între cetățeni în ceea ce privește accesul la îngrijiri. Spitalele regionale și universitare sunt finanțate de asociații ale municipalităților care beneficiază de serviciile lor, deseori folosindu-se sistemul DRG (diagnosis-related groupsystem), bazat pe grupe de diagnostic.
Sănătatea ocupațională – îngrijiri preventive asigurate de angajatori
Asigurarea Națională de Sănătate reprezintă 17% din cheltuielile totale cu sănătatea în Finlanda și se bazează pe finanțare de la bugetul de stat (28%), taxe obligatorii ale asiguraților (33%) și angajaților (38%). Este utilizată pentru acoperirea costurilor medicale în sectorul privat, a sănătății ocupaționale, a medicamentelor folosite în ambulatoriu și a concediilor medicale și maternale.
Dintre serviciile finanțate prin surse publice (municipalitățile și Asigurarea Națională de Sănătate), aproximativ 16% din consultațiile la medici, 41% dintre vizitele la stomatologi și 5% din perioadele de spitalizare sunt acoperite de sectorul privat. (vezi tabel)
Angajatorii sunt obligați să asigure îngrijiri medicale preventive pentru angajați, iar în acest context, multe companii mari sau medii oferă și opțiuni de tratament (13% dintre vizitele la medic în ambulatoriu sunt acoperite de sistemul de sănătate ocupațională). Schema Asigurării Naționale de Sănătate rambursează aproximativ 40% din cheltuielile cu sănătatea ocupațională pentru angajator, iar aceste servcii sunt gratuite pentru angajați. Ele sunt oferite direct de către angajator sau pot fi cumpărate de la un alt angajator, de la centrele municipale de îngrijire sau de la furnizorii privați.
Potrivit unui sondaj realizat la nivelul populației, aproximativ 45% dintre vizitele la medic ale angajaților au fost realizate în cadrul sistemului de sănătate ocupațională, 35% la nivelul îngrijirilor municipale și 15% în sectorul privat. Pentru persoanele fără serviciu, cu venit mic, sistemul de îngrijire al municipalității este, practic, singura soluție. Între sisteme există diferențe legate de tratamentul realizat, taxele de utilizare și timpul de așteptare.
70% din cheltuielile cu sănătatea, acoperite de stat
Cheltuielile cu sănătatea s-au ridicat la 15,7 miliarde de euro în 2009, sectorul public acoperind majoritatea acestora – 74,7%, ușor mai mult decât media de 71,7% în țările CEDO, proporție mai mică, însă, decât cea din restul Peninsulei Scandinave, unde statul plătește pentru mai mult de 80% din totalul costurilor medicale. Cheltuielile cu sănătatea per capita sunt egale cu media CEDO – 2.936 de euro (2009). În 2005, municipalitățile cheltuiau aproximativ 1300 de euro pe cap de locuitor, sănătatea reprezentând aproximativ 25% din bugetul municipal.
O comparație a 16 țări dezvoltate realizată în 2008 de Asociația Suedeză a Autorităților Locale și a Regiunilor arată că Finlanda a folosit cele mai puține resurse și a obținut rezultate bune, desemând-o ca țara cu cel mai eficient sector public de sănătate. Una dintre explicațiile posibile pentru cheltuielile reduse cu sănătatea poate fi legată de salariile reduse ale profesioniștilor din sistem, în special ale asistentelor medicale.
Doar 4% din spitalizări sunt în clinici private
Datorită cuprinzătorului sector public, segmentul îngrijirilor private de sănătate este relativ mic – doar 3-4% dintre spitalizări sunt realizate în clinici private. Fizioterapia, stomatologia și sănătatea ocupațională sunt zonele cel mai des accesate la nivelul sectorului privat, unde lucrează aproximativ 10% dintre medici. O parte semnificativă a costurilor tratamentelor în mediul privat este acoperită de Instituția de Asigurare Socială (KELA), astfel că, în multe cazuri, prețurile ridicate nu reprezintă o barieră.
Descentralizare excesivă?!
Peste 400 de municipalități sunt responsabile de asigurarea serviciilor de sănătate necesare cetățenilor. Acestea au suficientă libertate de a planifica și gestiona serviciile după cum consideră, iar direcționarea de la nivel central este destul de slabă. În prezent, se derulează numeroase proiecte locale de dezvoltare și experimente care vizează cooperarea între municipalități, între instituțiile de îngrijire primară și spitale și între municipalități și sectorul privat; acestea nu sunt bine coordonate de la nivel național, conducând la variații tot mai mari în structurile regionale.
Responsabilitatea publică pentru sănătate a fost descentralizată în Finlanda mai mult decât în orice altă țară europeană, iar în ultimii ani au apărut discuții legate de faptul că dezavantajele descentralizării extreme sunt mai mari decât avantajele ei. Oricum, au apărut semnale că tendința de descentralizare s-a diminuat și că guvernarea de la nivel central va deveni mai puternică. De exemplu, programul guvernamental pentru restructurarea municipalităților și serviciilor are drept scop scăderea numărului municipalităților și creșterea cooperării între acestea.
Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica, iulie-august 2013.
