Sănătatea mintală, abordată în cadrul Conferinței Naționale de Medicină a Familiei

0

“Sănătatea mintală, conexiuni în patologia umană” a reprezentat principala temă a Conferinței Naționale de Medicină a Familiei, eveniment organizat de Societatea Academică de Medicină a Familiei (SAMF), la care au participat peste o mie de medici. Tema secundară a conferinței a fost: “Tulburări metabolice în practica medicală”.

Prezentarea “Tulburarile psihice la gravide și în puerperalitate”, a Prof. Dr. Dimitrie Nanu a subliniat faptul că aceste tulburări psihice sunt în realitate frecvente în România, dar de multe ori nu sunt diagnosticate sau sunt incorect tratate; tulburările includ depresia antenatală, psihozele acute, stările maniacale și cele melancolice. Prof. Dr. Dumitru Constantin-Dulcan a vorbit despre “Dimensiunea spirituală a științei”, susținând  că deși știința materialistă a înregistrat succese în oferirea unei baze materiale și tehnologice existenței umane, nu are nici forța și nici motivarea să evite toate dramele care determină atât nefericirea umană, cât și riscul de autodistrugere.

Prof. Dr. Mihai Lucan a abordat subiectul rolului medicului de familie în transplantul de organe. “Rata de transplantare este mult sub cerere, în special din cauza factorilor psiho – sociali care influențează rata donării. Utilizarea imunosupresiei pentru prevenirea respingerii organului transplantat poate genera dileme terapeutice medicului de medicina de familie, dar pacientul transplantat trebuie abordat ca orice pacient. În realitate, medicul de medicină de familie este și trebuie să fie un actor important atât în creșterea acceptării donării de la un decedat, cât și în urmărirea post- transplant a pacienților transplantați”, a spus prof. Lucan.

În cadrul conferinței a fost lansată lucrarea “Mic dicționar de vaccinuri și vaccinări” ce conține norme și recomandări pentru copii, adulți și categorii speciale de populație.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.