Sănătatea, stindard și flamură

0

De sănătate nu obosim niciodată să vorbim, mai ales în preajma alegerilor, însă de fapt ne îngrijim mult prea puțin. Sănătatea – sau mai degrabă grija pentru sănătate – a devenit așa, o poveste de adormit copiii, pentru că la contactul cu realitatea dură a sistemului toate iluziile cad, ca niște văluri transparente, inutile. “Lasciate ogni speranța, voi che’ntrate!”, stă scris deasupra ușii Purgatoriului, și la fel de bine ar putea scrie asta pe ușile unor spitale. Sunt sigură că dacă ne numărăm experiențele personale cu sistemul de sănătate românesc, pentru mulți dintre noi mai multe ies negative decât pozitive.

Am pierdut 4 milioane de români buni de muncă, din care mai votează – cu mare efort – 400.000. E o hemoragie de putere și de resurse cu care încă nu ne-am obișnuit, seduși de clinchetul libertății pe care vrem să o punem în practică. Cine pleacă nu se mai întoarce, poate doar pentru ca să-și ia și copiii!!! Da, o generație încă ne mai vizitează, o generație încă mai caută căi de colaborare cu acasă, o generație încă are amintiri din România. Dar adevărul nu se schimbă dacă e privit în față sau dimpotrivă, e escamotat sau repovestit, reinterpretat, sau cum s-o mai spune în limbaj acoperitor, de marketing. I-am pierdut definitiv pe ei, pe copiii lor și pe cei care vor veni. Medicii sunt acolo, printre “stranieri”, printre cei mai buni “ambasadori” ai valorii României. Mulți dintre noi se mândresc că au copiii plecați la studii; de unde nu vor mai veni înapoi! Pe unii dintre românii medici de succes i-ați regăsit și în paginile revistei Medica Academica, pe alții îi vedem la evenimente sau în paginile revistelor prestigioase în care își publică cercetările. Însă cel mai important e că pleacă încă, suntem încă pepiniera de medici a Europei de vest. Românii îngrijesc bătrânii din satele Franței și sunt tot ei și în centrele medicale și de cercetare de vârf. Până când nu vom face din România o țară locuibilă, normală, hemoragia va continua.

Rămasă ultima la privatizare, sănătatea reprezintă, alături de educație, un prea îndepărtat ideal. Fluturat energic la alegeri, uitat imediat după numărarea voturilor, atunci când vin scadențele promisiunilor și hopa… Aflăm că nu mai sunt bani!

Îmi amintesc sloganele din epoca de aur pe care am trăit-o mulți dintre noi: “strâns uniți sub flamura partidului, să facem totul… “

Da, știu că titlul e redundant! Ca sloganele de odinioară. Dar dacă nu putem face totul, să facem măcar ceea ce putem!

Pentru o sănătate… normală!

About Author

Delia Budurca

Leave A Reply