Sufăr de o dublă identitate profesională.
Jurnalism am făcut din dorința de a mă autovindeca de rana provocată de admiterea la Medicină… doar două sutimi și ,,planul vieții” s-a schimbat.
Azi sunt înrolată în Armata halatelor albe și sunt doar … asistent de laborator și purtător neremunerat de fapte.
De-a lungul timpului, în sala operațiilor mele…
am ,,donat” idei unor pacienți mult prea bogați pentru a mă putea răsplăti;
am ,,tratat” fără de arginți suflete obosite de realitatea urbană;
am consultat cu ,,stetoscopul cuvânt” inimi cu aritmii sentimentale;
am făcut gărzi pentru nefericirea nocturnă a unor minți bulversate;
am inventat terapii conversaționale pentru aparținători neascultători;
am prescris ,,rețete” pe baza unor riguroase anamneze
comunicaționale;
am conturat anatomia unor evenimente pentru a dezvălui lumii conceptul de pacient-creator.
Și toate acestea din dorința de a descoperi neuronii capabili să facă marea sinapsă a Binelui Necondiționat.
M-am oprit pentru un timp în spațiul aceasta imaculat pentru a mă întâlni cu cei care vor să ,,opereze” cu laserul verbului ,,malignoamele realității”, pentru a ne vindeca dimpreună de relele lumii.
Am făcut cu bucurie totul, fără să mă gândesc o clipă că într-o zi, cineva îmi va recompensa irosirea de mine, dându-mi libertatea de a -mi exprima crezul într-o revistă citită de către cei care poartă cu dăruire ,,povara” imaculatei lor vocații.
În loc de parafă…un gând solar,
Luminița Ciocîlteu