Serviciile moașelor ar putea reduce mortalitatea maternă cu două treimi

0

Cele peste 800 de moașe din România care au, în mod obligatoriu, conform legii, licență universitară, nu își pot practica meseria conform calificării din cauza absenței unui cadru legislativ, a lipsei integrării lor în sistemul de sănătate și a neacoperirii serviciilor de către CNAS, s-a subliniat în cadrul Întâlnirii Generale Anuale a Asociației Europene a Moașelor (European Midwives Associations). Evenimentul a avut loc pentru prima dată la București și a reunit reprezentanți ai organizațiilor de moașe din peste 25 de țări.

Moașele ar putea juca un rol important în regiunile rurale sau defavorizate, unde, de multe ori, până la 60% dintre femei nu beneficiază de o consultație medicală până în momentul debutului nașterii.

„Serviciile moașelor reprezintă o soluție vitală la problema furnizării de îngrijire pentru femei și nou născuți, în toate țările lumii. Investiția în moașe, alături de o structură legislativă coerentă, are un impact pozitiv asupra sănătății întregii națiuni”, a spus Mervi Jokinen, președinte Asociației Europene a Moașelor.

Conform unui raport United Nations Population Fund, implementarea unui sistem de îngrijire prin moașă la nivelul comunității ar putea ajuta în reducerea cu două treimi a mortalității materne și în înjumătățirea mortalității neonatale, dacă moașele beneficiază de educație corespunzătoare, sunt susținute și autorizate.

S-a dovedit ştiinţific că prevenţia este cea mai ieftină şi eficientă metodă pentru creşterea şi menţinerea nivelului de sănătate iar comunicarea eficientă este crucială pentru etapele sarcină, naștere și lăuzie. Absența acestora pot determina metamorfozarea acestor etape, de altfel atât de firești din viața unei femei, în experiențe traumatizante sau chiar dramatice. Activarea şi recunoaşterea competenţelor moaşelor românce existente va îmbunătăți considerabil sănătatea materno-infantilă și va schimba clasamentul european al mortalității materne și infantile, regretabil pentru România”, a spus Melania Tudose, președinte Asociația Moașelor Independente (AMI).

Realitatea din țări precum Suedia și Olanda confirmă eficiența acestei măsuri, moașele asistând nu doar desfășurarea sarcinii și nașterii fiziologice, ci și implementarea programelor de planning familial, cursuri de pregătire pentru naștere, asistența mamei și copilului până la 28 de zile post-partum, consilierea în alăptare, screening pentru cancere din zona ginecologică.

 

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.