Nu aş începe acest comentariu cu elemente de ordin politic, dar suntem în 27 aprilie 2012 şi astăzi Parlamentul României a votat moţiunea de cenzură care aduce Opoziţia de până acum la Guvernare. Cu acest act democratic se finalizează existenţa unui Executiv care n-a avut şansa nici măcar de a realiza, în scurta-i viaţă, măcar ceva, cât de cât notabil, în zbuciumata noastră istorie post decembristă.
Cele de mai sus sunt valabile, din păcate, şi pentru domeniul ocrotirii sănătăţii, în care cei ce-au gestionat perioada nu pot să consemneze şi să contabilizeze nici cele mai mărunte realizări. Este inutil să menţionăm nume, care oricum, odată cu votul de cenzură, cad în anonimat şi uitare, la fel ca şi ale multora care i-au precedat. Pentru că numirea pe criterii politice n-a făcut, nici de această dată, decât să compromită nume care într-un dispensar medical, ambulator de specialitate sau într-o secţie de spital ar fi fost neîndoielnic mai onorabile prin rezultatele cotidiene obținute. Aşa însă, se vor întoarce, mai mult sau mai puţin ironizaţi sau compromişi, la vidul locului de muncă lăsat liber un timp, pentru a-i aştepta în momentul eşecului. Pentru că numai eşec se poate numi reinserţia după câteva luni de declaraţii de bune intenţii şi nu de fapte convingătoare, iar zicala despre „iadul pavat cu bune intenţii” rămâne întru totul adevărată.
Deci, la aceeaşi piesă, apar alte personaje care n-au mai multe resurse la dispoziţie. Și dacă unele din vechile sau învechitele nume se încăpăţânează să-şi dea demisia odată cu schimbarea conducătorului echipei, nu sunt de aşteptat nici miracole, şi nici procese de conştiinţă. De altfel, aceste două cuvinte, alături de cel de ONOARE, au fost scoase din vorbirea curentă. Într-un anume fel, fără echivoc şi direct, ceea ce ar trebui să se petreacă cu eventuala schimbare ar însemna ca, în fața scaunelor goale ale predecesorilor, să nu se facă nicio declaraţie de intenţie mass-mediei, şi numai faptele să fie oferite acesteia şi oamenilor sătui de durere şi de suferinţe fizice şi morale. Această conduită s-ar numi „onestitate”, un alt cuvânt de care limba română a fost epurată, înlocuit fiind cu altele ale neolimbajului de lemn. Şi ar însemna să nu se uite că numai faptele le pot consolida credibilitatea…
Vor fi, desigur, reluate şi continuate şi „faimoasa” Lege a sănătăţii, informatizarea şi cardul electronic, care nu mai pot aştepta la nesfârşit analiza resurselor – nu cele disponibile, ci cele reale – şi comunicarea rezultatelor analizei populaţiei, care trebuie să cunoască limitele a ceea ce se poate săvârşi. Nu de iluzii au nevoie asiguraţii, ci de adevăruri care li s-au ascuns de către Casele de Asigurări de Sănătate, măcinate de cancerul corupţiei şi de incompetenţa unor slujbaşi ce zac în incinte confortabile, fixaţi de aceleaşi scaune de ani de zile.
Sunt însă şi alte numeroase restanţe de la precedenta guvernare. Ele trebuie să fie ordonate, având în vedere timpul scurt aflat la dispoziţie. Una dintre acestea ni se pare a fi cea a raporturilor cu firmele producătoare şi distribuitoare de medicamente, cu care Ministerul Sănătăţii se află într-un veritabil „război” de mai mulţi ani, ceea ce a şi determinat retragerea reprezentanţelor unora dintre ele din România.
Credem că a sosit momentul în care această confruntare să înceteze, cu atât mai mult cu cât firmele au dovedit o destul de largă înţelegere faţă de repetatele întârzieri la achitarea restanţelor de către minister. A negocia nu înseamnă a înfrunta, jigni şi ofensa, şi numai calea dialogului civilizat poate duce la rezolvarea problemelor. Prejudecăţile şi aroganţa nu aduc nimic bun.
Dacă doar unele din cele semnalate şi-ar găsi rezolvarea în scurtul termen al mandatului actualului Executiv, din programul de sănătate, se poate spune că cei chemaţi n-au fost doar mobile neînsufleţite, așa cum au fost atâția de până acum…
Nu ne rămâne decât să aşteptăm faptele, singurele ce pot grăi cu adevărat…