Sistemul de sănătate polonez – subfinanțare, deficit de personal, reforme greoaie. Sună cunoscut?

0

Provocările sistemului de sănătate polonez sunt asemănătoare celor cu care se confruntă și România – subfinanțarea, deficitul de personal, migrația medicilor în străinătate și îmbătrânirea populației. În raport cu resursele pe care le are la dispoziție, performanțele sale sunt satisfăcătoare, afirmă autorii raportului HIT – Health Systems in Transition, realizat de Observatorul European pentru Sisteme de Sănătate şi Politici.

 

In Polonia funcționează un sistem mixt pentru finanțarea cheltuielilor cu sănătatea – prin intermediul bugetului guvernului (70%) și prin contribuțiile individuale obligatorii, acestea reprezentând principala sursă publică de finanțare a îngrijirilor medicale (83%). Nimeni nu este exclus din această schemă, chiar dacă salariul său este foarte mic sau face parte dintr-un grup defavorizat, însă contribuția variază în funcție de venit și de statut. Contribuțiile la asigurările de sănătate pentru anumite grupuri sociale și activitățile specifice de sănătate publică, de exemplu programele naționale de sănătate, prevenția și promovarea sănătății sunt finanțate direct de către stat. Sursele complementare de finanțare sunt plățile formale și informale. Angajatorii plătesc 8,5% din salariul brut către Fondul Național de Sănătate, sumă dedusă direct din salariul angajatului. În 2009, ţara a alocat 7,4% din PIB pentru sănătate.

 

Descentralizarea asigurărilor de sănătate, sancționată de pacienți

Fondul Național de Sănătate, cu filialele sale regionale, administrează schema asigurărilor sociale, având responsabilitatea de a planifica şi achiziționa serviciile de sănătate finanțate de către stat. După 1999, sistemul de sănătate a trecut prin câteva schimbări structurale majore, cum ar fi înființarea a șase fonduri regionale de sănătate și a unui fond separat pentru angajații în uniformă, cum ar fi militarii sau angajații căilor ferate. Răspunsul opiniei publice nu a fost favorabil, însă, acestor măsuri, iar drept consecință, fondurile descentralizate au fost reunite într-un singur Fond Național de Sănătate, după patru ani de existență separată. Nemulțumirea a fost cauzată de o imagine proastă a reformelor în presă, de utilizarea problemelor legate de reforma sănătății în campaniile electorale, precum și de un acces mai slab al populației la servicii în perioada respectivă, fără îmbunătățiri semnificative la nivelul calității sau al managementului financiar.

 

60% din cheltuielile private  pentru medicamente şi dispozitive

În perioada 1995-2009, cheltuielile cu sănătatea au crescut de cinci ori, de la 18,5 de miliarde de zloți (4,3 mld euro) la 99 de miliarde (23 mld euro). Cheltuielile private de sănătate reprezintă 27,5% din totalul cheltuielilor de sănătate în Polonia. Pacienții scot cei mai mulți bani din buzunar – 60% din cheltuielile private – pentru medicamente și dispozitive medicale, iar sumele au crescut în ultimii ani.

Cheltuielile directe cu serviciile de sănătate (servicii ambulatorii, examene medicale, îngrijiri stomatologice, spitalizare, reabilitare medicală sau tratamentul în stațiuni balneare) reprezintă 20 – 25% din totalul plăților din buzunar, o mică parte însemnând co-plata sau plata unor servicii publice, majoritatea pentru servicii în sectorul privat și în așa-numita „zonă gri” a sectorului public.

Contrar opiniei generale, parte din aceste cheltuieli este realizată în regim formal, în sectorul privat sau prin co-plăți în sistemul public. Nivelul co-plății este limitat și depinde de venitul asiguratului. Prețul lunar pentru cazare și masă la centrele de îngrijiri medicale pentru bolnavii cronici, cămine de bătrâni sau centre de reabilitare este fixat la 250% din cea mai redusă pensie pentru adulți și nu poate fi mai mare de 70% din salariul lunar al unui adult aflat în tratament. Pacienții trebuie să plătească 30% din costurile dispozitivelor și protezelor ortopedice și 50% din costurile protezelor auditive.

Pacienții utilizează plățile informale către medici pentru a avea parte de un tratament mai rapid, având în vedere că timpul de așteptare pentru a fi consultat de un medic este destul de lung.

 

Serviciile medicale la domiciliu au fost extinse

Polonia are un număr mai mic de medici și asistente medicale comparativ cu majoritatea statelor vest-europene, iar cei mai mulți medici lucrează în orașele mari. Numărul de medici la mia de locuitori este de 2,2, comparativ cu media UE de 3,5; numărul de asistente este de 5,2 la mia de locuitori (față de media UE de 9,1), numărul de stomatologi este de 0,3, comparativ cu 0,7 în celelalte state europene, iar numărul de farmaciști este de 0,6, comparativ cu media UE de 0,8.

Medicii generaliști reprezintă primul punct de contact al pacienților cu sistemul medical; ca și în România, aceștia sunt plătiţi în funcţie de numărul de pacienţi şi trebuie să trateze afecțiuni cronice și acute, să prescrie medicamente și să ofere îngrijiri preventive și educație pentru sănătate. Fiecare pacient poate alege spitalul sau instituția medicală unde vrea să fie tratat, însă are nevoie de o trimitere de la generalist.

 

Reducerea numărului de paturi; privatizarea spitalelor

Îngrijirile primare și cele de familie s-au dezvoltat mult după căderea regimului comunist, o atenție specială fiind acordată pregătirii medicilor de familie. Îngrijirile medicale în ambulatoriu sunt strict separate de cele spitalicești, fiind în cea mai mare parte bazate pe cabinete medicale private, în timp ce majoritatea paturilor de spital sunt publice, fiind finanţate în special de autorităţile locale.

În 2009, în Polonia existau 754 de spitale generaliste, cu un total de peste 180.000 de paturi. Aproximativ 90% dintre paturi aparțineau spitalelor publice, însă numărul spitalelor non-publice se înscrie într-o tendință de creștere (de la 38 în 2000 la 228 în 2009). Tendința este de reducere a numărului de paturi de spital (6,7 la mia de locuitori), acest indicator rămânând însă mai ridicat decât media UE (5,3 paturi la mia de locuitori). Deși privatizarea spitalelor publice ca soluție la managementul ineficient și la datoriile acumulate s-a confruntat cu o puternică opoziție și o politizare excesivă, această măsură a fost pusă în practică, iar Legea privind Activitatea Terapeutică din 2011 încurajează autoritățile locale să privatizeze spitalele. Rezultatele vizând accesibilitatea, prețul și calitatea serviciilor se vor vedea în timp.

 

Speranţă de viaţă în creştere, nașteri mai puține

Populația poloneză se bucură în prezent de o creștere a speranței de viață la 80 de ani pentru femei și 71,6 de ani pentru bărbați (2009). De asemenea, s-a înregistrat o scădere a mortalității infantile și o preocupare mai constantă pentru prevenție. În ultimii ani se înregistrează un spor natural negativ al populației, la fel ca în multe state europene. Mortalitatea infantilă a scăzut semnificativ, dar se menține la un nivel mai ridicat decât media din multe state ale UE (4,9 la mia de născuţi vii). Rata fertilității a scăzut de la 2,33 în 1990, la 1 la o mie de născuţi vii în 2009.

Această evoluție va genera o îmbătrânire semnificativă a populației în viitor. Proporția persoanelor de peste 65 de ani va crește până la 37,9% în 2025, potrivit previziunilor. Cererea pentru servicii medicale va fi mai mare, iar îmbătrânirea și contracția populaţiei vor crește disproporționat povara taxelor pentru populația activă, determinând o creștere a costurilor îngrijirilor medicale.

Ca și în alte state industrializate, bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces atât la bărbați, cât și la femei (aproximativ 50%), urmate de neoplasme (24%) și de cauze externe cum ar fi accidentele.

 

Medicii pleacă în vest, plățile informale cresc

Tendințele nefavorabile includ provocările de ordin demografic, lipsa stabilității politice, accesul limitat la îngrijiri, subfinanțarea sistemului de sănătate și insatisfacția în creștere a profesioniștilor din domeniul medical legată de salariile mici. Această insatisfacție a generat o migrație a medicilor și asistentelor medicale în țările vest-europene și a încurajat practica omniprezentă a plăților informale, ambele reflectându-se în nemulțumirea populației cu privire la sistemul medical și reformele aplicate.

Reformele vizează gestionarea fenomenului de îmbătrânire a populației, reducerea datoriilor spitalelor, introducerea surselor alternative de finanțare pentru îngrijirile medicale (au fost câteva încercări eșuate de introducere a asigurărilor voluntare de sănătate) și un management mai bun în sănătate.

În ultimul timp au fost introduse reforme care vizează obținerea unui control mai bun al calității prin intermediul health technology assessment (HTA) (n.red: evaluarea tehnologiilor medicale) și a stabilirii unor standarde de acreditare a spitalelor și centrelor de îngrijiri primare, însă astfel de inițiative nu sunt extinse pe scară largă. De asemenea, reformele vizează îmbunătățirea sistemului de management al informației, reducerea corupției și o rambursare mai eficientă a cheltuielilor furnizorilor de servicii prin introducerea sistemului DRG în câteva zone ale îngrijirilor medicale.

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica, iulie-august 2012.

About Author

Raluca Bajenaru

Leave A Reply