Contextul pandemic i-a făcut pe români să-și amâne vizitele la medic, potrivit MedLife, furnizor de servicii medicale private care a realizat recent un sondaj pe un eșantion de populație din mediul urban. Mai mai mult de jumătate dintre respondenții participanți la sondajul online (50,8%) obișnuiau să meargă de câteva ori pe an la medic înainte de pandemie; dintre aceștia, 79% mergeau la medic înainte de 2020 în mod special pentru controale de rutină și analize de sânge.
Pandemia a schimbat, însă, comportamentele românilor în ceea ce privește vizitele la medic. Speriați de implicațiile unei posibile îmbolnăviri, mai mult de jumătate dintre respondenți au declarat că și-au amânat vizitele la medic în ultimele 12 luni, mai ales femeile (60%) cu vârste cuprinse între 35-44 de ani (65%) cu educație medie. Întrebați care sunt principalele motive pentru care și-au amânat vizitele la medic, frica și lipsa unei urgențe medicale (77%) i-au ținut departe pe români de medic încă de la debutul pandemiei.
Rezultatele sondajului mai arată că doar 44% dintre respondenți și-au făcut un set de analize în ultimele 12 luni, aspect care confirmă reticența pe care o au românii în ceea ce privește prevenția, mai ales într-un context epidemiologic acut. Mai mult decât atât, 26% dintre participanții la studiu au declarat că nu și-au făcut niciodată un set de analize medicale.
Telemedicina, utilă în context pandemic
Pandemia a arătat că este foarte important să ai medicul la un telefon distanță, iar acest lucru a contribuit la adoptarea telemedicinei și în România. În această perioadă, unu din trei români au apelat la servicii medicale în regim online. Deși 30% dintre respondenții intervievați au declarat că au apelat în această perioadă la consultații online sau prin telefon, majoritatea românilor încă preferă să meargă fizic la medic în perioada următoare.