Sistemul spaniol de sănătate a fost descentralizat în 2002, oferind autorităților regionale din domeniul sănătății posibilitatea de a planifica și menține infrastructura la zi. Au urmat dezvoltări semnificative, în special în utilizarea tehnologiei informației. Reformele care au dus la regionalizarea sistemului au avut drept scop extinderea accesului populației la serviciile medicale prin evitarea concentrării acestora în zonele urbane.
În prezent, sistemul se bazează pe trei niveluri organizaționale: cel central (Ministerul Sănătății), cel al comunităților autonome și cel local.
Ministerul Sănătății, organismul central de administrare al statului, se ocupă de stabilirea măsurilor strategice legate de domeniul sănătății, de planificarea și implementarea recomandărilor guvernului și de coordonarea activităților îndreptate împotriva consumului de droguri.
Fiecare dintre cele 17 comunități autonome este responsabilă pentru oferirea serviciilor integrate de sănătate populației din regiune prin centrele sanitare și clinicile comunității respective.
Autoritățile de la nivel local (Areas de Salud) sunt responsabile de managementul unitar al serviciilor de sănătate oferite la nivelul comunității autonome și sunt constituite luându-se în considerare factori precum demografia, geografia, climatul, specificul socio-economic, gradul de angajare al populației, epidemiologie și cultură. Pentru a crește operabilitatea și eficiența, „areas de salud” sunt împărțite în unități mai mici denumite „zonas basicas de salud”.
Consiliul Interteritorial al Sistemului Național de Sănătate este responsabil de coordonarea și stabilirea de legături între nivelul central și administrațiile regionale autonome de sănătate publică. Președintele Consiliului este Ministrul Sănătății, iar membrii său sunt miniștrii regionali. Acest consiliu aprobă Catalogul Național de Servicii care trebuie furnizat de către toate instituțiile regionale de sănătate, fiind împărțit pe capitole dedicate asistenței primare, îngrijirii specializate, îngrijirilor suplimentare și segmentului de farmacie.
La 15 minute distanţă de un centru medical
Serviciile de asistență primară sunt disponibile pe o rază de 15 minute față de orice loc de rezidență, principalele astfel de instituții fiind centrele de sănătate, în care lucrează echipe multidisciplinare formate di n medici generaliști, pediatri, asistente medicale și personal administrativ, cărora li se alătură, în anumite cazuri, și asistenți sociali, moașe și fizioterapeuți. Principiul maximei accesibilități la serviciile de sănătate presupune că centrele de sănătate oferă și îngrijiri la domiciliu, acolo unde este necesar, și se ocupă și de promovarea sănătății și prevenirea îmbolnăvirii.
Îngrijirile specializate sunt accesibile în centre specializate și spitale, prin internare sau ambulatoriu. Pacienții care au primit îngrijiri și tratament sunt trimiși către medicul din centrul de sănătate de care aparțin, acesta având în continuare responsabilitatea prescrierii unui tratament de întreținere, dacă este necesar, și a asigurării de îngrijiri.
Doar 10% din populație deține asigurare privată de sănătate
Asigurările private de sănătate pentru tratamentul în spitale private sau clinici nu au o amploare deosebită în Spania și reprezintă soluția folosită în cea mai mare parte pentru a evita listele lungi de așteptare pentru o consultație în sistemul public. Doar 10% din populație deține, din proprie inițiativă, asigurare privată, deși, pe de altă parte, anumite servicii de acest gen sunt contractate de către sectorul public. Doar în Catalonia, în domeniul sănătății funcționează un număr mare de entități non-profit, semi-publice. Companiile private de sănătate oferă de cele mai multe ori servicii mai rapide pacienților, dar și servicii cu valoare adăugată, cum ar fi camere private, trimiterea rezultatelor la analize prin curier expres sau informarea pacienților prin SMS sau e-mail.
8,5% din PIB pentru sănătate
Sistemul spaniol de sănătate este finanțat în cea mai mare parte prin intermediul taxelor. Cheltuielile de sănătate la nivel național ajung la peste 88 de miliarde de euro, respectiv 8,5% din PIB. Cheltuielile publice de sănătate reprezintă 6,1% din PIB, ceea ce înseamnă 1 421 de euro pe cap de locuitor. Guvernul oferă susținere financiară fiecărei regiuni, pe criterii legate de populație și demografice.
Sistemul național de sănătate cuprinde 2 914 de centre de sănătate și 10 202 de clinici locale care oferă servicii de îngrijire primară populației locale. În 2009, 804 spitale funcționau în Spania, o ţară cu 46,1 milioane de locuitori. Sistemul național de sănătate deține 315 spitale, echipate cu 105.505 paturi, la care alte patru spitale ale Ministerului Apărării adaugă încă 995 de paturi. Restul de 465 de spitale funcționează cu capital privat și au 53.013 paturi, ceea ce totalizează 160.981 de paturi de spital disponibile în Spania. Spitalele publice sunt, în general, mult mai mari decât cele private și tratează un număr mult mai mare de pacienți. Cu excepția echipamentului de dializă, tomografia axială computerizată (CAT) este echipamentul de înaltă tehnologie cel mai des întâlnit în spitale, cu un total de 677 de unități și un raport de 14,8 la mia de locuitori, fiind urmat de RMN (438 de unități, 9,6 la un milion de locuitori). Spania are 4,7 medici la mia de locuitori, anual fiind înregistrate 273 de milioane de consultații la nivelul îngrijirilor primare.
Spania are printre cei mai puțini bolnavi de inimă
Spania se află printre țările cu cea mai sănătoasă populație din lume, având în medie o speranță de viață de 81 de ani, una dintre cele mai ridicate din UE. În Spania, incidența bolilor de inimă se află printre cele mai reduse din lume. Pe de altă parte, apariția cancerului de piele este printre cele mai frecvente din lume.
În ceea ce privește reabilitarea, convalescența sau bolile aflate în stadii terminale, îngrijirea pacientului este lăsată în special pe seama familiei, în Spania existând puține centre de îngrijire paliativă sau cămine de bătrâni. Aceast domeniu ar putea reprezenta una dintre provocările viitoare ale sistemului de sănătate spaniol, în condițiile în care există o cerere în creștere pentru servicii de suport social.
Spania are cel mai ridicată rată a donării de organe din Europa. Modul cum este organizat acest sistem, bazat pe o reţea naţională de coordonatori de transplant şi pe atitudinea favorabilă a cetăţenilor, constituie un model pentru multe alte state
Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica – martie 2011
