Până la finalul anului prioritatea este plata arieratelor reprezentând cazuri tratate în afara contractului încheiat între spitale și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a afirmat dr. Raed Arafat, Ministru Delegat în Ministerul Sănătății, prezent la festivitatea de deschidere a Zilelor Institutului Clinic Fundeni. Începând de anul viitor, în planul de prescripție și în calculul finanțării spitalelor se va acorda întâietate unui număr de spitale considerate de interes regional sau zonal, spitale de interes strategic, a subliniat dr. Arafat.
“În prezent, se lucrează la această listă și la simulări de calcule. Am avut deja prima întâlnire cu Casa și cu Școala de Sănătate Publică ce răspunde de aceste calcule, urmând ca săptămâna viitoare să primim simulările. Nu vreau să mă hazardez să spun sume sau nume de spitale până nu se ia o decizie finală. În mod normal, sistemului trebuie să i se asigure fondurile pentru a funcționa toate spitalele, dar, dacă fondurile sunt puține, pentru spitalele care sunt, de regulă, receptoare de bolnavi grav care aduc cheltuieli în plus, trebuie să reușim să găsim un model de finanțare care să poată acoperi și cazurile critice și complexe care alcătuiesc un procent mai mare decât cel normal dintr-un spital obișnuit”, a spus Ministrul Delegat.
Spitalul obișniut funcționează după o structură piramidală din punctul de vedere al complexității cazurilor, a explicat dr. Raed Arafat. La baza piramidei sunt cazuri simple, iar din fondurile care se obțin pentru aceste cazuri se poate finanța numărul mic de cazuri grave care costă mult la vârful piramidei. “În spitale cum este IC. Fundeni, Floreasca, Spitalele de Urgență Tg Mureș, Timișoara sau Iași, sus nu mai e vârf de piramidă, cazurile critice sunt mai numeroase și atunci trebuie să găsim o formă prin care să rezolvăm finanțarea acestor cazuri. Din păcate, asistăm la fenomenul reticenței anumitor spitale din această categorie de a mai primi astfel de pacienți pentru că știu că nu mai pot recupera cheltuielile. Încercăm să găsim o soluție care să fie introdusă de anul viitor. Nu cred că vom găsi soluții perfecte, dar un pas înainte tot vom face”, a spus acesta.
Institutul Clinic Fundeni are peste 28 de milioane de lei realizări în plus la contractul cu CNAS, a afirmat dr. Carmen Orban, Managerul instituției. “Aproximativ 70% din patologia spitalului nostru sunt cazuri venite prin transfer din țară. Avem un contract cu casa încheiat de mult, dar avem depășiri foarte mari la realizări din cauza pacienților critici care costă foarte mult. Pentru a trata acești bolnavi, noi prejudiciem alți bolnavi de medicație. De aceea se ajunge în situația ca uneori pacienții să își cumpere medicamentele. Dacă nu primim acei pacienți în stare gravă, ei sunt condamnați la moarte, iar noi suntem obligați să îi tratăm pe toți, deși buget nu mai avem”, a menționat managerul IC Fundeni.
Spitalele aflate sub nivelul operațional vor primi finanțare pentru a se dezvolta
Ministrul Delegat dr. Raed Arafat a mai afirmat că spitalele care se află sub nivelul specificat în ordinul din 2006 care clasifică unitățile medicale pe linie operativă, din punctul de vedere al capacității de a rezolva cazurile complexe, vor trebui să se supună unei perioade de conformare și să ajungă la nivelul așteptat în maximum unu-doi ani, în funcție de resurse. “Craiova, de exemplu, trebuia să fie spital de categoria 1A, spital regional care să deservească toată zonele din jur, însă nu avem chirurgie intervențională pentru infarct 24 din 24, urgențele de chirurgie cardiovasculară sunt trimise către București, la C.C. Iliescu sau la alte spitale. Craiova va avea un plan de conformare pentru ca în doi ani să ajungă la nivelul 1A”, a spus dr. Raed Arafat.
Acesta a precizat că pentru astfel de spitale se va asigura finanțare pentru rezolvarea problemelor, subliniind că nu este suficient să fie identificate problemele prezentului, ci este necesar să se lucreze pe obiectivele următorilor ani, astfel încât toate regiunile țării să fie acoperite în mod egal din punctul de vedere al serviciilor medicale. Dr. Raed Arafat a adăugat că vor fi alese, într-o primă etapă, spitalele care au potențialul de a ajunge în doi ani la diferite categorii de competență, menționând că, în prezent, în România nu există nici un spital cu finanțare corectă, care să aibă toate cheltuielile acoperite, ci doar spitale finanțate mai bine decât altele.