De ce trebuie să ne luăm medicamentele din străinătate, prin rețeaua de prieteni?
De ce trebuie să renunț la un medicament care îmi face bine doar pentru că a fost retras de pe piață de o firmă din rațiuni de marketing?
De ce nu pot să mă tratez cu medicamentul de care am nevoie?
De ce firma renunță să-l mai aducă?
De ce statul nu poate obliga firma să-l aducă?
De ce statul e dependent de o singură firmă?
De ce pacientul român trebuie să audă de la medicul lui: “Aveți prieteni în Franța? Vă scriu o rețetă și o luați de‑acolo, nu e scumpă. La noi medicamentul nu e pentru că nu s-au înțeles la preț!”
De ce sunt părinți care au fost nevoiți să se mute definitiv în Germania ca să‑și poată îngriji copilul pe asigurările sociale de sănătate de acolo?
De ce un tată de copii mici, gemeni, trebuie să sune înnebunit pe unde poate ca să facă rost de un vaccin banal pentru micuții lui?
De ce ne plătim totuși toate dările către stat, dacă acesta nu poate să ne asigure nici medicamentele ieftine, nici pe cele scumpe?
Ce fel de stat e, totuși, pe banii mei, dacă eu îl plătesc, și autoritățile care ar trebui să se ocupe de asta nu‑mi asigură ceea ce am nevoie?!
Sincer, nu mă mai interesează niciun fel de explicație, nici ce e clawbackul, nici rațiunile de marketing, nici nu știu ce paragraf de lege, nici cine e ministru sau șef la cine știe ce instituție, mă interesează să nu cer, cu umilință, cu disperare sau mai grav, cu deznădejde, pentru mama sau copilul meu, un medicament de pe la prieteni, de pe la rude de-afară, de pe la cunoștințe, să trebuiască să rog medicul să scrie rețeta cu litere de tipar, și să primesc apoi un bon de câțiva euro pe care să scrie la nume și prenume, simplu, “etranger”.