Scurtă introducere
În ciuda acumulării tot mai multor dovezi ce susţin necesitatea apărării drepturilor şi a existenţei unui număr enorm de date referitoare la activitatea ce se desfăşoară în cadrul sistemului de sănătate publică, promovarea sănătăţii şi asigurarea ei pe scară largă sunt, şi în prezent, obiective a căror realizare este încă departe de-a deveni o realitate certă.
De asemenea, cu toate că, în general, nivelurile morbidităţii şi ale mortalităţii evitabile sunt considerate a fi inacceptabile, bugetele destinate promovării şi controlului sănătăţii, precum şi reducerii inegalităţilor în materie de sănătate sunt, în continuare, insuficiente. În acest sens, se preferă, de regulă, o abordare calitativă: se pare că un dialog responsabil, purtat la nivel de principii şi criterii, surclasează până şi cea mai modestă evaluare cantitativă a acţiunilor.
Abordarea cantitativă obligă la cuantificarea nevoilor
Galileo Galilei afirma, în Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii (1632): “Măsoară ceea ce este măsurabil şi transformă în ceva măsurabil ceea ce încă nu poate fi măsurat.”
Dacă nu există ţeluri cantitative, nu au cum să fie acceptate nici obiectivele calitative: abordarea cantitativă obligă la cuantificarea nevoilor şi a resurselor.
Distribuţia capilară a autorităţilor sanitare locale favorizează o asemenea abordare, ce permite, în final, o 
perspectiveă clară asupra evenimentelor viitoare, neumbrită de efectele demersurilor filosofice repetate. Este extrem de necesară o analiză cantitativă a nevoilor şi a resurselor, a eficienţei măsurilor curente destinate îmbunătăţirii stării de sănătate a populaţiei: un indicator modern nu mai exprimă, pur şi simplu, dorinţa de a face ceva, ci numărul de indivizi care beneficiază, efectiv, de ceea ce vrei să le oferi. Latura cantitativă este corelată integral, desigur, cu cea calitativă. În lipsa unui punct de vedere cantitativ, te gândeşti să alergi când, de fapt, stai pe loc. Nu poţi să conduci ceea ce nu poţi măsura.
“Companiile n-au fost niciodată interesate, decât în foarte mică măsură, de cuantificarea abilităţilor profesionale ale angajaţilor, a gradului de accesibilitate a informaţiilor definitorii pentru strategie şi a eficienţei organizaţiei. Este o deficienţă gravă, fiindcă unul dintre cele mai importante obiective ale unui sistem de măsurare a pregătirii profesionale îl constituie stimularea dezvoltării potenţialului individual şi a capacităţii întregii organizaţii”, susţin Robert S. Kaplan şi David P. Norton, creatorii unei metodologii complexe de management strategic pentru cuantificarea capitalului intelectual, cunoscută sub numele de ‘Balanced Scorecard’.
Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica
Dr. Fausto Felli, Institutul European pentru Egalitate în Sănătate, Bruxelles
