Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a lansat recent un studiu realizat la nivel global, pe o perioadă de trei ani, care evidențiază 56 de intervenții necesare pentru a reduce numărul de peste 350.000 de femei care mor anual pe parcursul sarcinii și al nașterii și numărul de 7,6 milioane de copii care decedează înaintea vârstei de cinci ani.
Rezultatele studiului, intitulat „Intervenții esențiale, echipamente și ghiduri pentru sănătatea reproductivă, maternă, a nou-născutului și copilului”, facilitează luarea deciziilor legate de alocarea resurselor limitate din țările cu venit mijlociu și mediu astfel încât să fie obținut un impact maxim asupra sănătății femeilor și copiilor.
Printre aceste intervențiile salvatoare se numără gestionarea anemiei mamei, prevenirea și gestionarea hemoragiei post-partum, asigurarea condițiilor termice pentru nou-născuți, susținere pentru hrănirea bebelușilor mici sau născuți prematur, tratarea cu antibiotic a pneumoniei la copii. Pe lângă identificarea acestor intervenții, documentul oferă ghiduri legate de echipamentul și pregătirea necesare.
Deși s-au făcut progrese importante către reducerea deceselor mamelor, bebelușilor și copiilor, multe țări din Africa și India se confruntă în continuare cu această problemă. Cele mai mari rate de mortalitate apar în țările sub-sahariene și în Asia de Sud-Est. Majoritatea deceselor mamelor survin în timpul sau imediat după naștere din cauza sângerării, a tensiunii ridicate, a travaliului prelungit sau a infecțiilor.
Riscul cel mai mare de deces pentru un copil este în primele 28 de zile de viață, reprezentând jumătate dintre decesele copiilor sub cinci ani. Jumătate dintre decesele nou-născuților se produc în primele 24 de ore după naștere, cele mai multe fiind cauzate de naștere prematură, infecții severe sau asfixiere. Copiii din țările cu venit redus sunt expuși unui risc de 18 ori mai mare de a deceda față de cei din țările mai înstărite.