Sudul țării, regiunea cu cei mai mulți diabetici

0

Cei mai mulți bolnavi de diabet se află în sudul țării, unde prevalența este de 13,39% ; urmează regiunea Bucureşti-Ilfov, cu o prevalenţă a diabetului de 12,79%. Regiunile cu cei mai puţini diabetici sunt Vestul (8,2%) şi Centrul (9,99%) ţării, potrivit Studiului Naţional privind Prevalenţa Diabetului, Prediabetului, Supraponderii, Obezităţii, Dislipidemiei, Hiperuricemiei şi Bolii Cronice de Rinichi (PREDATORR), realizat de SRDNBM, în perioada 2012-2014.

Parte din strategia Societății Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice (SRDNBM) pentru combaterea diabetului zaharat și a bolilor metabolice este lansarea studiului MENTOR – Metabolic Nutritional and Therapy Outcomes in Romanian Type 2 Diabetic Patients, dar și completarea curriculei studenţilor la medicină, medicilor rezidenţi şi doctoranzilor, prin introducerea Nutriţiei Clinice în programul de studii.

„Prin intermediul acestui studiu vrem să vedem exact ce se întâmplă cu pacienţii cu diabet zaharat tip II în România; care este starea lor iniţial şi cum evoluează în timp sub observaţia medicilor specialişti. Intenţionăm să folosim aceste date pentru educarea populaţiei şi pentru discuţiile generale pe care intenţionăm să le avem cu autorităţile din domeniul sănătăţii. O altă direcţie strategică a SRDNBM va fi să optimizăm pregătirea studenţilor şi a medicilor tineri, prin creşterea ponderii specialităţii de Nutriţie Clinică în programa studenţilor la medicină şi în curricula rezidenţilor. Intenţionăm să aducem Nutriţia Clinică în atenţia populaţiei şi să elaborăm programe de evaluare nutriţională a populaţiei”, a declarat Prof. Dr. Cristian Serafinceanu, Preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

Studiul MENTOR se va desfăşura pe o perioadă de trei ani, pe un eşantion de 1.300 de persoane din toate regiunile României și îşi propune evaluarea controlului metabolic, a riscului şi a complicaţiilor diabetului zaharat şi evaluarea nutriţională. În plus, Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice va stabili parteneriate strategice cu Societatea Română de Cardiologie, Societatea Română de Endocrinologie şi Societatea Română de Nefrologie, pentru colaborarea interdisciplinară în vederea optimizării managementului terapeutic al pacienților cu diabet zaharat de tip II: screeningul și conduita terapeutică pentru prevenirea complicațiilor.

România se situează printre țările cu cea mai mare prevalență a diabetului zaharat din Europa (11,6%). Numărul românilor cu vârste cuprinse între 20 și 79 de ani care suferă de această afecțiune este de aproximativ 2.000.000 de persoane.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.