Camera de Comerţ Americană în Romania (AmCham România) consideră că actuala taxă clawback impusă producătorilor de medicamente de la 1 octombrie este nesustenabilă şi va limita investiţiile preconizate de producători în piaţa locală. În opinia Amcham, taxa ar trebui să fie impusă numai pe preţul de producător, cel decontat producătorilor, şi nu pe cel plătit de CNAS, care include şi TVA-ul, şi adaosurile distribuitorilor şi farmaciilor. Conform lui Pascal Prigent, CEO GSK România şi şeful Comitetului pentru Sănătate din AmCham, numai 60% din preţul plătit de CNAS reprezintă preţul de producător.
O a doua modificare asupra formei actuale a taxei clawback se referă la procentul creşterii pieţei care să fie asumat de producător. În forma actuală, producătorul trebuie să acopere integral creşterea pieţei farmaceutice peste bugetul alocat, ceea ce, spun producătorii, este incorect pentru că ei nu pot controla, de fapt, consumul. Acest lucru face mediul de afaceri din România deosebit de impredictibil, consideră membrii AmCham.
“Adoptarea de noi măsuri legislative trebuie precedată de evaluarea impactului economic în vederea adoptării unor soluţii echilibrate. Considerăm că taxa clawback, în forma adoptată, limitează în mod semnificativ dezvoltarea investiţiilor în domeniul farmaceutic întrucât nu asigură predictibilitatea necesară în stabilirea bugetului anual. În acelaşi timp, măsura adoptată este lipsită de logică economică atât timp cât impune doar companiilor farmaceutice o taxă pe veniturile generate de întreg lanţul de aprovizionare”, a declarat Alexandra Gătej, Preşedintele AmCham România.
“Un buget realist alocat pentru medicamente ar trebui să ia în considerare nevoile reale ale pacienților și starea de sănătate a populației. Consumul este legat direct de nevoile oamenilor pentru tratament și de starea de sănătate generală a românilor. Pe de altă parte, un buget realist ar trebui să aibă în vedere nivelul de consum din anul precedent. În toate ţările europene unde se aplică acest sistem, există un plafon maximum impus industriei, ceea ce solicităm şi pentru Romania”, spune Pascal Prigent, Președintele Grupului de Lucru pentru Sănătate din cadrul AmCham România.
AmCham România recomandă stabilirea unui plafon maximum pentru procentul taxei de clawback şi utilizarea preţului de producător ca bază de calcul a taxei clawback, astfel încât producătorii de medicamente să nu fie singurii responsabili pentru acoperirea costurilor generate de o eventuală depăşire a bugetului iniţial alocat medicamentelor, iar prezența lor pe piața din România să nu fie penalizată de către autorități.
AmCham Romania reprezintă 300 de membri – companii americane, internaţionale şi locale, cu investiţii totale de peste 10 miliarde USD şi mai mult de 200.000 de locuri de muncă create. AmCham Romania este afiliată la Camera de Comerţ a SUA şi membră a Consiliului European al Camerelor de Comerţ Americane.