Tehnologii Avansate în Medicină: Se poate trece direct de la 
chirurgia deschisă la cea robotică

0

Personalităţi de renume în domeniul chirurgiei robotice din România, dar şi invitaţi de peste hotare s-au reunit în cadrul Simpozionului de Tehnologii Avansate în Medicină, în perioada 11-12 noiembrie 2010. Printre participanți s-au numărat prof. dr. Irinel Popescu, în calitate de preşedinte, prof. dr. Mircea Beuran, prof. dr. Ioan Coman, dar şi invitaţi din străinătate, cum ar fi prof. dr. Konstantinos Konstantinidis, prof. Domenico Palombo sau prof. Slavcho Tomov. >>>

Acest simpozion a avut ca scop diminuarea distanței dintre disciplinele de inginerie biomedicală și medicină clinică, pentru a promova educația și schimbul de idei noi și a crea cadrul pentru prezentarea și publicarea cercetărilor inovatoare.

Progresul în tehnicile specifice asistate de computer (imagistica digitală, diagnosticarea cu ajutorul computerului, chirurgia ghidată radiologic, chirurgia robotică etc.), combinat cu instrumentele de integrare a tehnicilor asistate de computer (PACS, Evidența Medicală Electronică – EMR, telemedicina etc.) oferă acum un plus de valoare sau o înlocuire a procedurilor existente în îngrijirea medicală.

Avantajele utilizării chirurgiei robotice sunt evidente, cu rezultate foarte bune când se foloseşte în zone greu accesibile, cu reducerea duratei de spitalizare şi cu o perioadă de recuperare mult mai rapidă pentru pacient. Chirurgul acţionează cu mai multă precizie, iar riscul de apariţie a complicaţiilor se reduce semnificativ. Un inconvenient important este cel al costurilor, care sunt mult mai ridicate decât în cazul unei intervenţii clasice, o problemă care se pune mai acut în contextul crizei economice. La acesta se adaugă monopolul actual exercitat prin existența pe piață a unei singure firme care produce tehnologia necesară acestor tipuri de intervenții chirurgicale, dar și lipsa instrumentelor hemostatice, care sunt indisponibile pentru instrumentarul robotic și care trebuie înlocuite prin aparatură hibridă laparoscopică, a explicat prof. dr. Irinel Popescu. Acesta a menționat și faptul că, pe lângă motivele clinice evidente care demonstrează superioritatea chirurgiei robotice, există și importante motive academice, legate de curba de învățare. „Chirurgia asistată de robot permite o curbă de învățare mai rapidă datorită ușurinței de manevrare, ceea ce permite trecerea directă de la chirurgia deschisă la cea robotică, fără a mai fi necesară etapa intermediară de chirurgie laparoscopică”, a precizat prof. dr. Irinel Popescu.

Florin Pupăză

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica,  luna Decembrie 2010

About Author

Medica Academica

Comments are closed.