Telecomunicaţia digitală reprezintă astăzi ceea ce acum 20 de ani consideram că este de domeniul ficțiunii. Prin acest sistem interactiv, aplicat în ţările Comunităţii Europene, dar şi pe celelalte continente, pacientul poate apela, direct de acasă, la un consult multidisciplinar la distanţă, la o investigare completă şi la o terapie bazată pe mai multe păreri.
Conform raportului Ministerului Sănătății și Sporturilor, Departamentul Spitalelor şi Organizaţiile de Îngrijire, din Franţa, telemedicina este definită de către OMS, în 1997 „parte a medicinii care utilizează transmiterea prin telecomunicaţie a informaţiilor medicale (imagini, rezumate, înregistrări etc.), în vederea obţinerii unui diagnostic la distanţa, a unui aviz specializat cu o supraveghere continuă a unui bolnav, precum şi instituirea unui tratament”.
Tehnologiile digitale aplicate în sănătate acoperă câmpul de E-Health sau de telesănătate și oferă noi posibilități de acces la îngrijiri, noi teritorii în sistemele de organizare, practici profesionale și formări ale profesionaliștilor în îngrijiri de sănătate. Aplicațiile telesănătăţii sunt vaste, mergând de la telemedicină „medicală”, definită drept „o activitate profesională care utilizează mijloace ale telecomunicaţiei digitale, permiţând doctorilor şi altor membri ai corpului medical să realizeze, la distanţă, acte medicale necesare bolnavilor.
Se merge de la telemedicină medicală până la telemedicină „informativă”, definită drept „un serviciu de comunicare audiovizuală interactivă care organizează răspândirea cunoştinţelor medicale, protocoale de îngrijire a bolnavilor, toate în scopul de a susţine şi a îmbunătăţii activitatea medicală”. Necesitatea distingerii între telesănătate şi telemedicină este subliniată, în decembrie 1998, de directorul al OMS, care solicita ca apelarea de telemedicină să rămână cantonată doar acţiunilor clinice şi curative ale medicinei care utilizează sistemele de telecomunicaţie.
Este necesară o definiţie simplificată a actelor ce ţin de telemedicină
Pentru a clarifica responsabilităţile medicale angajate este important să simplificăm definiţia actelor medicale efectuate prin telemedicină, ţinând cont de definiţiile adoptate de grupe de ţări, în special europene, completând astfel cele atribuite anterior, prin Ministerul Sănătăţii. Câmpul telemedicinii (şi nu al telesănătăţii) poate să fie acoperit prin acte principale, care, sunt: teleconsultaţia , tele expertiza şi telemonitorizarea (telesupravegherea).
Teleasistenţa este un act care poate să nu fie întotdeauna de natură medicală.
Teleconsultaţia
Este un act medical realizat în prezenţa pacientului care dialogheză cu medicul primind, simultan sau după aceea, informaţii şi de la medicii teleconsultanţi. Se realizează astfel o punere de diagnostic pozitiv şi diferenţial în mod simultan, completată de o discuţie interactivă între trei persoane (doi specialişti şi un pacient). În acest fel, se completează un tablou aproape exact al simptomatologiei bolnavului.
Tele expertiza
Este limitată deseori, în contextul definiţiei sale, la schimburi de păreri între specialişti, pentru a obţine un al doilea aviz. Ar fi de dorit, pentru a elimina erorile, să lărgim această definiţie, considerând-o totuşi un act diagnostic şi/sau terapeutic, bazat pe date clinice, radiologice sau biologice, care există în fişa medicală a oricărui pacient.
Telesupravegherea 
Este un act medical care decurge din transmisia şi interpretarea de către un doctor a unui parametru clinic, radiologic sau biologic, primit de la pacient sau de la un profesionist în sănătate. Interpretarea poate conduce la decizia unei intervenţii pe lângă pacient. Situaţia este interpretată de către un medic, acesta din urmă putând avea dreptul de a delega, în viitor, un profesionist în domeniul îngrijirilor de sănătate și ce conduită să aibă el faţă de pacient. Specialistul respectiv se va baza pe un protocol scris de supraveghere, care va fi un indicator ce va trebui să fie validat fie de medicul curant, fie de un alt doctor desemnat pentru respectivul caz.
Teleasistenţa
Poate fi un act medical, în cazul în care un doctor asistă de la distanţă un alt medic ce este în curs de a realiza un act medical sau chirurgical. Doctorul poate, în aceeaşi măsură, să asiste un alt specialist în domeniul sănătăţii, care efectuează fie o procedură de îngrijire, fie o investigaţie de imagistică, de pildă în sistemele de urgenţă, când se urmăreşte de la distanţă orice altă persoană ce este pe post de păzitor al unui terţ în pericol şi aşteaptă sosirea ambulanţei.
Delimităm astfel cele patru acte ale telemedicinei. Restul vocabularului specific acestei noi ramuri este cuprins chiar în cadrul lor, așa cum au fost ele detaliate mai sus.
Telediagnosticul nu este altceva decât concluzia logică a unei teleconsultaţii sau a unei tele expertizei şi nu un act în sine.
Teleurmărirea utilizată în cardiologie nu este decât o formă a telesupravegherii. Acest cadru simplificat de exercitare a telemedicinii, în chip de act medical la distanţă, permite clarificarea responsabilităţilor juridice angajate în fiecare din aceste acte.
