Serviciile de sănătate sustenabile, centrate pe pacient, accesibile prin intermediul tehnologiilor inteligente sunt principalele priorități ale liderilor din domeniul medical, conform raportului Future Health Index 2021, publicat de Philips; studiul a ajuns la a șasea ediție și a cuprins aproximativ 3000 de lideri în domeniul sănătății, din 15 țări, potrivit unui comunicat de presă.
Deși încă se confruntă cu pandemia, 64% dintre liderii din domeniul sănătății din întreaga lume continuă să abordeze telemedicina drept o prioritate când vine vorba de investiții în tehnologii digitale medicale. Acest număr este cu precădere mai ridicat în SUA (89%). Însă, în următorii trei ani, doar 40% dintre respondenți se așteaptă să realizeze investiții majore în telemedicină, în timp ce AI devine un domeniu cheie pentru investițiile medicale (36% astăzi, 74% în următorii trei ani). Liderii din domeniul sănătății din economii emergente precum Arabia Saudită (98%), India (94%) și Rusia (85%) intenționează să facă din investițiile în IA o prioritate în 2024, chiar mai mult decât cei din SUA (80%).
Aproape o treime (36%) dintre liderii din domeniul sănătății europeni și un sfert (27%) din cei din Asia-Pacific sunt de acord că pentru a fi pregătiți în viitor, spitalele sau unitățile lor medicale au nevoie de investiții în implementarea tehnologiilor predictive precum AI și învățarea automată. Deși pe o poziție inferioară, Europa și APAC sunt peste media înregistrată în continentele americane (12%) și în Orientul Mijlociu și Africa (6%) atunci când vine vorba de abordarea AI ca o prioritate în 2024.
Implementarea practicilor de sustenabilitate a mediului înconjurător a ajuns pe lista priorităților, o tendință lansată de Franța (86%) și Olanda (81%). Tendința este mai pronunțată în rândul liderilor care lucrează în spitale avansate tehnologic (71%) și al celor din piețele dezvoltate (65%).
Alte tendințe cheie ale liderilor din domeniul sănătății care reies din raportul Future Health Index 2021 includ:
- Liderii în domeniul sănătății rămân optimiști cu privire la viitor, după un an și jumătate de pandemie. Majoritatea (86%) consideră că spitalul lor a dat dovadă de reziliență în timpul pandemiei și se simt încrezători în fața viitorului (75%).
- Deși în prezent, răspunsul la crize este o prioritate a liderilor – 69% alegând această variantă în prezent, cifra scade la doar 3% într-o perspectivă de trei ani, ceea ce indică faptul că liderii din domeniul sănătății se așteaptă ca astfel de situații de criză să nu mai fie în atenția noastră.
- Planurile actuale pentru îngrijirea bazată pe valoare au fost afectate de COVID-19 în numeroase țări, 33% dintre liderii din domeniul sănătății din Brazilia și 25% din SUA declarând că acest domeniu nu mai este o prioritate pentru ei din cauza pandemiei. Imaginea de ansamblu rămâne însă una pozitivă: jumătate dintre toți liderii fie practică în prezent, fie intenționează să practice în viitor îngrijirea medicală bazată pe valoare și rezultate. Beneficiile unui astfel de sistem s-ar putea observa, în primul rând, în creşterea accesului populaţiei la servicii medicale de calitate, precum şi în îmbunătăţirea experienţei pacientului, dar şi a personalului medical.