Un test de sânge poate indica instalarea bolii Alzheimer cu trei ani înainte ca simptomele să se manifeste, potrivit cercetătorilor americani. Aceștia au arătat că testarea nivelului a zece lipide din sânge poate avertiza asupra riscului ca boala să se manifeste în termen de trei ani, cu o acuratețe de 90%.
Aceste descoperiri, publicate în jurnalul Nature Medicine, citat de BBC News, vor fi testate în studii clinice extinse, cercetătorii afirmând că, dacă se confirmă, ar putea reprezenta un pas important înainte. Numărul de oameni cu demența Alzheimer este de aproximativ 44 milioane la nivel global și se așteaptă ca acesta să se tripleze până în 2050.
Această afecțiune atacă creierul cu zece ani înainte ca simptomele reale să apară. Medicii consideră că medicamentele aflate în prezent în studiu nu dau rezultatele scontate pentru că pacienții sunt tratați prea târziu pentru a obține efecte reale. În acest context, descoperirea unui test care să evalueze riscul de apariție a demenței reprezintă o prioritate în domeniu.
Oamenii de știință din cadrul Georgetown University, Washington DC au analizat probe de sânge de la peste 500 de oameni trecuți de 70 de ani, în cadrul unui studiu care s-a derulat pe o perioadă de cinci ani. Mai departe, au comparat probele de la 53 de pacienți care au dezvoltat Alzheimer cu cele ale altor 53 sănătoși și au găsit diferențe în nivelele a zece lipide. Când s-au analizat și celelalte probe de sânge, acești zece markeri și-au dovedit capacitatea de a indica cine va suferi un declin mental în următorii ani.
Nu este încă limpede ce anume cauzează schimbarea la nivelul lipidelor din sânge, dar ar putea fi un reziduu al schimbărilor timpurii din creier. În prezent, cercetătorii studiază dacă acest test ar putea prezice dezvoltarea bolii Alzheimer cu mai mult de trei ani în avans.