Transparențe

0

ediAm văzut în permanență în ultimii ani un progres în transparentizare – și la CNAS, și la Ministerul de Finanțe, și la Ministerul Sănătății sau în administrația publică locală.

Avansăm însă în acest proces foarte lent, lent, lent de tot, pentru că, bineînțeles, cei care câștigă la adăpostul opacității nu doresc transparentizarea. Firesc, nu?! Doar nu o să renunțe ușor la banii “lor”. Așa e în toate domeniile – și în privatizări, și în construcții, și în cotropirea parcurilor cu betoane, și în contractele făcute de primărie cu banii noștri, ai tuturor.

Asta e, aici suntem, aici am ajuns! E transparența noastră, cea pe care ne‑am câștigat-o. E departe, e aproape de un ideal de transparență … nu știu!

De fapt este atât de departe pe cât am avansat în conștientizarea faptului că toate acestea se fac pe banii noștri. Guvernul nu dă de la el, din fondurile PSD, PNL sau de aiurea, ci din banii noștri, la care l-am pus chezaș. Când cerem gratuități cerem de la noi, din banii noștri, nu dintr-un sac fără fund care a aterizat peste Guvern. Când acceptăm să plece tinerii medici cu miile fără să plătească niciun sfanț pentru toată educația lor și să-și ducă zilele pe meleaguri străine acceptăm să plece cu tot cu banii noștri, pe care i-am investit în ei. Și ne‑am luat adio și de la return-on-investment.

Am făcut această introducere pentru că vendeta media care îi scoate pe medici, in corpore, ca pe niște infractori de drept comun, și industria farma, în bloc, ca pe-o castă capabilă de orice ca să își vândă marfa este profund eronată. De ambele părți! Parteneriatul pacienți, medici, farma nu poate să funcționeze decât astfel, cu cei trei piloni.

Cerem tratamente miraculoase pentru toate bolile și vrem să nu mai murim, eventual să murim sănătoși, dar cerem socoteală pentru orice efect advers. Unde ar trebui testat medicamentul miraculos, perfect, nu e clar. Oricum, nu pe oameni și nu în viața reală! Și nu pe pacienți! Și nu cu medicamente prescrise de medici. Deci unde?! În cosmos?! Am mers până într‑acolo încât am contestat și vaccinurile, cele mai sigure produse posibile ale industriei farmaceutice, deja luate de miliarde de oameni. Nu zic să nu sancționăm derapajele sau marketingul agresiv care înghite tot. Dimpotrivă! Dar industria farmaceutică înseamnă și progres, lupta cu bolile grave, descifrarea genomului uman, susținerea unor mari proiecte de cercetare, milioane de supraviețuitori după un diagnostic altădată fatal! Și tot de-acolo cerem, cerșim o speranță atunci când nu mai avem niciuna.

Vrem să fim diagnosticați și tratați perfect, inclusiv cu empatie, simpatie și, pentru orice greșeală, cât de mică, ne ridicăm și lovim în medicul care ne-a tratat. Un om, un medic tracasat, care se chinuie să reziste problemelor de zi de zi și să spună totuși pacientului, în fiecare zi, cu un zâmbet: “Ce vă doare?” Simptomele sunt ascunse, boala e perfidă, el e singur răspunzător la interfața cu pacientul. După cât a învățat, a ajuns bătaia de joc a societății. Gândim apoi proiecte de media ca să reabilităm imaginea unui medic pe care tot noi, media, l-am terfelit – de profesie medic în România, povești în halate albe, cuvinte frumoase etc. De la agonie trecem în numai câteva rânduri la extaz!

Tema transparentizării e prea vastă pentru a fi epuizată într-un editorial. Dar câinii de pază suntem noi, noi înșine, care îi selectăm pe medicii onești și luăm medicamentele care ne fac bine. Care îi tragem la răspundere și îi sancționăm pe cei care ne risipesc banii.

Se spune că ai atâta putere câtă ți‑o poți lua! Parafrazând, aș spune:

Avem exact atâta transparență câtă ne-o putem lua!

About Author

Delia Budurca

Leave A Reply