Unul din șase decese la nivel mondial, cauzat de poluare

0

Poluarea a cauzat nouă milioane de decese la nivel mondial în 2015, potrivit unui articol publicat în jurnalul The Lancet.

Aproape toate aceste decese au fost localizate în țări cu venituri scăzute și medii, unde până la un sfert din totalul deceselor ar putea fi cauzate de poluare, spun specialiștii. Bangladesh și Somalia au fost țările cele mai afectate, unde două treimi din decese au fost asociate poluării, în mare parte cauzate de afecțiuni cardiovasculare, atac cerebral și cancer pulmonar, în timp ce Brunei, Suedia, Finlanda și Barbados au avut ratele cele mai reduse ale deceselor asociate poluării.

Cel mai mare factor de risc – poluarea aerului (în exteriorul locuinței, noxe și în interior gaze eliberate prin arderea de cărbune sau lemn – a determinat 6,5 milioane de morți premature. Pe locul doi se situează poluarea apei care a cauzat 1,8 milioane de decese, poluarea la locul de muncă determinând 800.000 de morți premature la nivel mondial.

Aproximativ 92% dintre aceste decese au survenit în țări sărace, impactul cel mai mare al poluării fiind simțit în țări care se dezvoltă rapid din punct de vedere economic, cum ar fi India, situată pe locul cinci în lume în ceea ce privește decesele cauzate de poluare și China, aflată pe locul al 16-lea.
În România se estimează că 1.500 de decese la un milion de locuitori sunt cauzate de poluare, un nivel ușor mai scăzut față de vecinii Bulgaria, Serbia și Ucraina, dar dublu față de Slovenia și Austria.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.