Generalul (r) prof.dr. Vasile Cândea a binevoit să ne dezvăluie o parte din bogata sa experienţă în cercetarea ştiinţifică şi chirurgia cardiovasculară. În spatele marilor sale reuşite stau puterea de muncă, caracterul tenace, fermitatea deciziei, dar mai ales dorinţa de a pune în
slujba vieţii
toate cunoştinţele acumulate.
Domnule profesor, au trecut 33 de ani de când aţi pus bazele primei secţii de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul Militar Central Bucureşti. Există o diferenţă între medicina militară şi cea civilă ?
Prin mine, Armata Română fost prima armată din Europa care a avut, la acea dată, în structura serviciului medical, şi specialitatea de chirurgie cardiovasculară. De regulă, medicina este aceeaşi, dar în anumite domenii de activitate capătă specificul instituţiei care patronează activităţile medicale. Dezvoltarea ştiinţelor şi modernizarea armatei fac necesară şi existenţa acestei specialităţi în componența ei.
În 1990, în cadrul unui program Mil to Mil, însoţit de echipa Centrului de Boli Cardiovasculare al Armatei (gen.prof. dr. Ion Țintoiu, col.dr. Alexandru Popa, col.dr. Dumitrașcu Gheorghe) am făcut o vizită la o baza aeriană din San Antonio (SUA) în care exista şi un spital militar, Wilfort Hospital. În structura lui existau şi chirurgie cardiacă şi chirurgie vasculară, separate ca specialităţi. Printre alte activități de vârf erau și cele de transplant de organe (ficat, rinichi, cord etc.). A apărut necesitatea ca, şi în România, chirurgia cardiovasculară să se separe în doua entităţi: chirurgia cardiacă împreună cu cea a marilor vase şi chirurgia vasculară. Aici am avut într-adevăr o contribuţie esenţială pentru că, în 1995, am contribuit personal la această separare.
De ce este nevoie de această separare ?
Achiziţiile tehnico-ştiinţifice s-au dezvoltat în aşa măsură încât, pentru a păstra înalta calificare a chirurgilor, se impunea ca ei să se specializeze din ce în ce mai mult pe domenii mai înguste, pentru a obţine performanţe mai mari. Aşa se face că, în chirurgia cardiovasculară, apar domenii precum chirurgia coronariană, valvulară, carotidiană. În armată, incidenţa afecţiunilor vasculare şi cardiace este mai mică.
În timp de război însă, mai ales în urgenţele cordului, ale marilor vase şi în cele vasculare, atari situaţii sunt mai frecvente şi, de aceea, trebuie să existe medici specializaţi în fiecare domeniu.
Primele limfografii cervicale din România
Formarea dumneavoastră ca militar v-a ajutat în mod deosebit să obţineţi rezultate foarte bune în activitatea medicală ?
De fapt, preocupări în istoria medicinii militare pentru abordarea cordului şi a marilor vase au existat şi înaintea mea. O serie de personalităţi importante cum ar fi gen. prof. Eugen Mareş, gen. prof. Iuliu Şuteu, gen. prof. Traian Oancea, gen. prof. Gheorghe Niculescu au făcut specializări în Franţa (Paris), ţintite pe chirurgia cardiacă şi cea vasculară. În condiţiile de atunci au abordat această specialitate, dar nu au reuşit să o implementeze în practica clinică.
Pe de-o parte, armata era mai conservatoare în introducerea „noului”. Ei au fost deschizători de drumuri în armată. Era greu de acceptat „noul”, iar pe de altă parte, aveau de întâmpinat şi o rezistenţă din partea civililor. De fapt, în lumea civilă au ajuns mari savanţi, personalități care proveneau dintre medicii militari, cum au fost acad. Ştefan Milcu, prof. Nicolae Bagdasar, prof. dr. D. Ţurai şi mulţi alţii. Fiind tânăr, impetuos, m-a tentat acest aspect, nu atât al chirurgiei cardiace, cât tot ceea ce se referea la chirurgia vasculară (aspecte arteriale, venoase, limfatice).
Am făcut primele limfografii cervicale din România. Injectam o substanţă patentblau retroauricular. Se puneau în evidenţă vasele limfatice, care erau foarte subţiri, şi se injecta un lipidiol ultrafluid radioopac. Pe vremea aceea era o manevră foarte dificilă. Am extins limfografia şi la vasele limfatice ale membrelor inferioare şi la cele viscerale. Se puteau aborda astfel anumite afecţiuni aparte. Această limfografie avea importanţă şi în boli hematologice, cum ar fi boala Hodgkin. În România, prof. dr. A.Kauffman, din Cluj‑Napoca, a avut o bogată activitate în acest domeniu, concretizată şi într-o extrem de interesantă monografie.
De unde această patimă pentru sistemul limfatic ?
M-a pasionat. Sistemul limfatic este foarte important, pentru că vasele limfatice şi ganglionii limfatici sunt afectaţi într-o serie de boli grave: cancer, bolile hematologice etc. Trebuie să ştii să le localizezi şi că există posibilităţi ce uşurează ablaţia lor. Procedura este şi un indicator al acurateţei actului chirurgical.
Celula de şoc, un concept cu totul nou
Cum aţi optat pentru cercetarea fundamentală şi chirurgia experimentală? A fost o decizie bine gândită sau forţa destinului v-a împins către ele ?
A fost o decizie bine gândită. Am fost realmente atras către ea, maeştrii mei, cei de la care am învăţat, au avut şi succese şi insuccese. Este o realitate care te stimulează.Spitalul Militar avea un laborator de chirurgie experimentală foarte bine pus la punct. Acest lucru mi-a permis să studiez problema şocului traumatic. De exemplu, teza mea de doctorat a fost o teză de studiu al sistemului limfatic în stările de şoc traumatic (conducător ştiinţific: prof. dr.Ion Teodorescu Exarcu).
Era o tematică în cercetarea experimentală care mi-a solicitat toate resursele mele mentale, inventive, lucrative, timp de mulţi ani, pentru că nu găseam modelul experimental. Eu am demonstrat efectul compensator al limfei în starea de şoc hemoragic traumatic. Este singurul studiu experimental în literatura românească de specialitate. Am contribuit şi cu un capitol la o carte fundamentală despre şocul traumatic, scrisă de profesorul Iuliu Şuteu. Capitolele mele sunt absolute originale, monografia a avut sute de ediţii în limbile română, engleză, rusă.
Cu ocazia aceasta, prof. dr. Iuliu Şuteu şi prof. dr. Alexandru Bucur au lansat conceptul de “celulă de şoc”, concept nou în literatura română şi internaţională de specialitate, care vrea să demonstreze că modificările macroorganismului ce duc la moarte se petrec, de fapt, la nivelul celulei. Conceptul l-am fundamentat clinic în chirurgia cardiacă.
Ce puteţi spune despre chirurgia cardiacă pediatrică ?
Chirurgia cardiacă pediatrică începe să se implementeze și la noi. Ea a fost abordată în toate centrele de chirurgie cardiacă din ţară, inclusiv în Centrul de Boli Cardiovasculare al Armatei, condus de col. dr. Viorel Goleanu, împreună cu un colectiv performant multidisciplinar (medici cardiologi: gen. r. prof. dr. Ion Ţintoiu, col. dr. Gabi Hila, col. dr. Jenică Roateş, dr. Andreea Teodorescu, lct. col. Marian Butuşină; medici anestezişti: col. dr. Vasile Murgu, mr. dr. Ovidiu Lazar, dr. Beatrice Labonţ, dr. Laura Vaman; medici chirurgi: col. dr. Ionel Droc, col. dr. Iancu Mocanu , mr. dr. Popa Matei Cherecheanu, cpt. dr. Mihai Dumitrescu).
Acum s-a profilat un singur centru, la Târgu Mureş, condus de profesorul Radu Deac şi tânărul medic Horaţiu Suciu. Chirurgia copilului mic şi mai ales cea a sugarului sunt „altceva”. Presupun și o dotare tehnică, dar şi un management adaptat copilului mic, care e total diferit faţă de adult. Au rezultate foarte bune.
Un copil depistat intrauterin cu malformaţii cardiace poate fi operat cu success. În SUA, de exemplu, asemenea operaţii se efectuează intrauterin.
Orizonturile stiinţifice sunt nebănuite. Cu ani în urmă am participat, împreună cu un profesor din Danemarca, dr. Gosta Petterson, actualmente stabilit în SUA, la o operaţie a unui copil în vârstă de câteva luni, cu transpoziţie de vase mari. Băiatul are acum 14 ani, joacă fotbal, se dezvoltă normal.
Chirurgul bun îşi învinge teama
Domnule profesor, ce-ați simțit când ați ținut în căușul palmelor o inimă vie?
Mi-e greu să spun ceva. Dar un cord ţinut în mână de un chirurg îi deschide acestuia orizonturile şi spre celelalte ramuri ale chirurgiei şi înlătură teama de-a aborda orice complicaţie din chirurgia generală. Dintre colaboratorii mei, care au făcut perioade de stagii mai lungi în chirurgia cardiacă şi au ajuns mari conducători de clinici de chirurgie generală, menţionez pe generalii (r) dr.Ion Timaru, dr.Ion Câmpeanu etc. Eu am abordat aproape tot din chirurgie, în afară de creier.
Chirurgii au o teamă de cord şi chiar şi de vasele mari (aortă, vena cavă, arteră femurală, carotidă).Sunt gesturi simple, dar…. Chirurgul trebuie să aibă sânge rece, să nu-i fie teamă să apuce direct, cu mâna, un vas de sânge mare, fie să-i oprescă sângerarea, fie să-i stopeze fluxul sanghin („să-l penseze”). Un chirurg bun trebuie să-şi învingă teama! Acest lucru se obţine prin experienţă, el trebuie să opereze cât mai mult.
V-a fost vreodată teamă? Când a fost cel mai greu moment?
Am avut și eu momente de teamă. În 1980 începusem chirurgia cardiacă la Spitalul Fundeni şi, după un stagiu în Franța, conducerea Armatei a decis mutarea mea la Spitalul Militar. Nu aveam experienţă bogată în chirurgia cardiacă. Aveam un bolnav pe care trebuia să-l operez şi nu avem alt colaborator în afară de o asistentă medicală cu experienţă. L-am rugat pe profesorul de la Fundeni să-mi trimită un coleg, să operăm împreună. A fost bine, însă la al doilea bolnav s-a întâmplat ceva.
După ce am deschis bolnavul, am aşteptat acelaşi coleg de la Fundeni. Am fost informat, după multe telefoane, că acesta nu mai este lăsat să vină. Vrând-nevrând am făcut operaţia pe cord doar cu asistenta medicală. A ieşit bine. Dar, sigur că e greu să înţelegeţi prin ce am trecut…Din această experienţă am câştigat multă încredere în mine. Şi aşa am operat, cu asistenta medicală, până când mi-am format echipa.
Pacienţii aveau acces video în blocul operator
Aţi lucrat şi cu celebrul chirurg Marius Barnard. Ce aţi învăţat din această colaborare?
În 1982 am primit vizita lui Marius Barnard. A stat o lună la Spitalul Militar şi am operat împreună. Am învățat toţi de la el! Barnard înregistra video, la spitalul din Capetown, toate intervenţiile chirurgicale şi toţi bolnavii aveau acces la ele. El spunea că chirurgul nu trebuie să înveţe numai din succese ci şi din insuccese şi să aibă curajul să nu dea vina pe altul. Întâi şi întâi trebuie să vadă dacă el a greşit cumva şi să se judece pe el însuşi. Acelaşi lucru spunea şi răposatul profesor Dan Setlacec. După modelul lui Marius Barnard, am instalat o cameră video, cu acces în oficiul doctorilor.
Acolo puteau veni şi bolnavii. S-a întâmplat să pierd doi pacienţi, unul după altul, chiar pe masa de operaţie. Senzaţia pe care o ai este de nedescris: să nu mai poţi să faci nimic!! Şi toţi bolnavii se uitau. Aşteptam să văd dacă următorul pacient se mai urcă pe masa de operaţie. Toţi au acceptat ! Au căpătat încredere în echipa chirurgicală: toată lumea vedea, pe viu, efortul încredibil al echipei. Am satisfacţia că, după 30 de ani, mă vizitează și azi bolnavi pe care i-am operat .
Făcând un bilanţ, câţi bolnavi aţi operat de-a lungul carierei?
Zeci de mii mi-au trecut prin mâini. Doar în chirurgia splinei am peste o mie de bolnavi operaţi, cu o mortalitate extrem de mică, în jur de 1%. Tot la vremea mea, în chirurgia cardiacă am avut peste o mie de cazuri operate pe cord deschis sub circulație extracorporală, iar pe vase nici nu le mai ştiu numărul. Important este ca medicii care se dedică meseriei să o facă fără program şi necondiționat. Însă şi în domeniul acesta s-au făcut progrese incredibile. Avem centre mari la Cluj, Timişoara, Fundeni, Iaşi şi specialişti care reprezintă o garanţie că România are elite în domeniul chirurgiei cardiovasculare.
Date biografice
• Data și locul nașterii: 24 mai 1932, comuna Lisa Vânători
• 1975 – obține de la UMF București titlul de doctor în medicina generală cu tema de doctorat “Sistemul limfatic în șocul traumatic”, premieră de excepție în cercetarea experimentală
• între 1976 și 1990 – șef al Secției de Chirurgie Cardiovasculară în Spitalul Militar Central
•
între 1990 și 1995 – director al Centrului de Boli Cardiovasculare al Armatei
•
între 1995 și 2002 – director general al Institutului de Boli Cardiovasculare “C.C. Iliescu”
• 2004 – general de armată
•
între 2001 și 2002 – a realizat implantarea unei inimi artificiale autonome de tip NOVACOR, în colaborare cu Spitalul St. Luc din Bruxelles (prof. Noirhomme)
•
brevete de invenții: prim autor pentru “Banca de organe prin crioprezervare pentru transplant”, coautor pentru medicamentul RUXABION (în terapia bolilor vasculare periferice, în special a celor venoase)
•
autor și coautor a peste 750 de lucrări științifice comunicate la congrese naționale și internaționale
•
realizarea a peste 20 de filme științifice (majoritatea intraoperatorii) premiate
•
în 2002 – distins cu Ordinul Național “Steaua României” în grad de cavaler
•
Actualmente președintele Academiei Oamenilor de Știință din România
