Vid legislativ în ceea ce privește malpraxisul

0

Legislația malpraxis-ului medical nu este unitară, prevederile respective pot fi găsite în mai multe texte de lege, iar structurarea acestora într-o singură lege ar aduce un plus subiectului, consideră avocații. Doar astfel medicii ar putea înțelege și conștientiza toate drepturile pe care le au și obligațiile pe care trebuie să le îndeplinească într-un caz de malpraxis medical.

Este foarte importantă stabilirea, în mod clar, a obligațiilor medicului față de pacienți, deoarece medicii, ca și avocații, au o obligație de diligență, trebuie să depună toate eforturile și să implice toate cunoștințele și mijloacele medicale pe care le dețin pentru a obține un rezultat. Însă, atenție, trebuie subliniat faptul că medicilor nu li se impune să obțină acel rezultat!

Există, totuși, o categorie de medici a căror obligație față de pacienți poate fi interpretată ca fiind una de rezultat, și anume medicii esteticieni, care se ocupă cu schimbarea imaginii unei persoane. De asemenea chirurgii sunt o altă categorie de medici foarte expusă la procesele de malpraxis, datorită riscului cu care se confruntă zilnic, prin natura activității lor.”, explică Boiana Berchi, Partener McGregor & Partners.

 

Lipsa unor prevederi speciale clare are următoarele consecințe: un caz de malpraxis medical care, teoretic, trebuie analizat și soluționat de Comisia de malpraxis din cadrul Direcției de Sănătate Publică, va fi în realitate soluționat de instanța penală, pe baza prevederilor de procedură penală. Această comisie este cea care ar trebui, pe baza prevederilor speciale, să cerceteze și să decidă cu privire la fapta comisă, vina și legătura de cauzalitate. Cu toate acestea, Codul de Procedură Penală conține o prevedere conform cărei hotărârea luată de comisie cu privire la un caz de malpraxis nu are putere de “lucru judecat” în fața hotărârii instanței penale, se arată într-un comunicat al firmei de avocatură Partener McGregor & Partners.

 

Această reglementare poate crea falsa impresie că, odată ce o comisie a decis cu privire la un caz de malpraxis, disputa este finalizată.  Adevărul este că modul neclar în care este reglementat malpraxis-ul medical în legislația națională are repercusiuni asupra modului în care specialistul își va exercita activitatea, prin practicarea unei medicini defensive și reținute.”, adaugă Boiana Berchi care consideră că actuala legislație lasă descoperiți în fața posibilelor cazuri de malpraxis medicii și pacienții.

Chiar dacă aceștia au semnat o poliță de malpraxis, asiguratorul găsește o modalitate legală prin care nu va fi obligat la plata sumei asigurate în cazul unui malpraxis. În acest caz, pacienții vor încerca să recupereze prejudiciul de la medici, care adesea nu au mijloacele necesare să plătească. Medicii ar trebui să beneficieze de polițe de asigurare pentru malpraxis care să le asigure în realitate riscurile și să le permită să își desfășoare activitatea fără constrângeri.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.