Campionul persiflării, Woody Allen, scrie la un moment dat o povestioară având ca personaj principal un celebru doctor, de mare succes şi “îmbrăcat în haine de firmă”. Era căsătorit cu o femeie cultă şi ironică ce nu spunea niciodată “Ah, uau”, care luni întregi nu făcea nicio gafă şi manifesta “ostilitate faţă de ţintele care o meritau: politicieni, televiziuni, liftinguri, bărbaţi în costume şic şi oameni care-şi încep propoziţiile cu «deci»”. Blestemul a fost că femeia nu-l atrăgea fizic, personajul masculin începând să-şi petreacă nopţile cu un model care l-a cucerit într-o seară întrebându-l: ”ce zodie eşti?”
Au urmat alibiurile pentru soţie şi disperarea după model. Era tot mai epuizat şi se gândea deja la sinucidere. Glonţul tras în aer din greşeală a ajuns la vecina lui de deasupra pe care a făcut-o “să sară direct pe bibliotecă, unde a şi rămas pe perioada sărbătorilor”. Într-un final bărbatul a găsit răspuns la dilema lui – “hăul căscat al compromisului”. Soluţia era să realizeze un transplant de creier între cele două femei – de la soţia inteligentă, profundă şi mărinimoasă, la modelul perfect construit fizic şi viceversa. Rezultatul? Ambele femei au fost fericite de schimbarea rolurilor anterioare, iar bărbatul a devenit obiectul invidiei tuturor celor din jur pentru deţinerea femeii perfecte.
“Singurul impediment” a fost că între timp bărbatul a “contractat o pasiune nebună pentru Billie, o stewardesă plată şi cu trăsături băieţeşti care i-a făcut inima să tresalte. În acel moment şi-a dat demisia de la spital, şi-a înşfăcat şapca şi rucsacul şi a început să se dea cu rolele pe Broadway”.
Între atâtea subiecte “grele” ce ne preocupă zilnic – şi pe bună dreptate – un autor ca Woody Allen te face să iei mai uşor toate problemele importante, binenţeles cu o ironie imposibil de ignorat sau urât… Teme filozofice, politice devin tot mai superficial tratate, şi, pentru două ore de relaxare, citind, reuşesti să te desprinzi de…”noua lege privind…” sau de “măsurile anti… ce vor intra în vigoare de la…”… Sigur, detaşarea nu poate fi totală şi permanentă…nici Woody Allen nu cred că ar fi vrut să se întâmple acest lucru, dar câteodată e bine să ne dăm doi paşi înapoi şi să zâmbim de ceea ce ni se întâmplă… După care să ne suflecăm mânecile şi chiar să facem lucrurile să se întâmple …poate aşa vom fi mai inspiraţi şi vom depăşi mesajul scriitorului că orice ar face ei (politicienii, decidenţii, oficialii, şefii de “acolo”), nu e suficient…
În rest…vă aştept la un Congres internaţional dedicat finanţării sistemelor de sănătate, pe 24-25 martie, la Bucureşti, şi la a 6-a ediţie a E‑Health Congress…Discutăm găsirea de soluţii la probleme concrete, încercând să ne inspirăm de la prieteni europeni mai experimentaţi. Ştiinţa oficialilor români este de a adapta modelele de succes la statusul sistemului de sănătate din ţara noastră. Iar semnalele de la sfârşitul anului trecut ne fac să fim optimişti…
MARIA
VASILESCU
director general
Tarus Media
maria.vasilescu@tarus.eu
Editia print luna Februarie 2011
