Author: Delia Budurca

Deși am pornit cu un handicap de decenii de comunism, care ne-au impactat atât la nivel personal cât și social, și am mai trecut și prin chinurile facerii democrației, nici azi ajunse la final, progresele din medicina românească sunt incontestabile și înseamnă mulți pași înainte pentru pacienții români, dar și pentru medicii noștri. Am reușit în multe domenii să ne apropiem de standardele la care ne uitam de la distanță în trecut, și chiar dacă nu se dă ora exactă în medicină din România, nici așa de departe nu mai suntem. Ba chiar pe alocuri, pe coridoare înguste, acolo unde…

Read More

Compania farmaceutică germană Boehringer Ingelheim a anunțat o creștere cu 8% a numărului de pacienți tratați în 2024, la 66 de milioane în întreaga lume. Compania anunță investiții în cercetare de peste 6 miliarde de euro, reprezentând aproape un sfert din vânzările nete ale grupului, dar și lansarea unor noi produse în acest an, din care cel mai așteptat e un medicament pentru cancerul pulmonar. „Pe măsură ce portofoliul nostru actual se apropie de faza de maturitate și mai multe produse se apropie de o potențială lansare pe piață, am intrat într-o fază esențială de investiții majore, pentru a aduce…

Read More

Există o tendință generală a femeilor de a reduce vizitele la ginecolog după 50 de ani, considerând că, odată cu menopauza, nu mai sunt necesare. Specialiștii spun că schimbările hormonale pot crește riscul cancerului de sân, endometrial și ovarian, iar creșterea grăsimii abdominale și rezistența la insulină pot favoriza inflamația cronică și proliferarea celulară necontrolată. Deși cu o incidență mai scăzută la nivel național, cancerele de endometru și ovarian apar frecvent la pacientele aflate la menopauză. “Peste 20% dintre operațiile din sfera ginecologică realizate în 2024 au fost pentru paciente care sufereau de cancer de endometru. Elementele comune au fost…

Read More

Ortopedia adaptivă urmărește o abordare care să pornească de la pacient, plecând de la afecțiune, cazul medical și contextul personal al pacientului. Implementarea acestui concept în Medicover se face prin colaborarea cu Dr. Ion Bogdan Codorean, specialist în proceduri minim invazive pentru tratarea leziunilor articulare și traumatologie sportivă. “Conceptul a luat naștere din perspectiva experienței medicale dobândite de-a lungul timpului. Ortopedia adaptivă nu este în opoziție cu cea clasicã, conceptul arată evoluția acestei specialități medicale. Nu avem soluții standard, fiecare pacient are un tratament personalizat”, explică Dr. Ion Bogdan Codorean, care este și membru în comisia medicală a Comitetului Olimpic…

Read More

Un grup de studenți de la Facultatea de Bioinginerie Medicală și de la Facultatea de Medicină ale Universității “Gr. T. Popa” din Iaşi au creat cea mai mică inimă artificială din lume. Dispozitivul a fost prezentat în finala competiţiei mondiale HeartHackathon 2024 care a avut loc în Ustunomiya, Japonia, pe 12 noiembrie, și a fost recompensat cu premiul “The most advanced design”. Și în anul 2023 echipa MAVIS Artificial Heart de la Iași a fost recompensată cu acest prestigios premiu, la același concurs. Echipa s-a format acum doi ani și are în componență 38 de studenți, coordonați de Dr. Alexandru…

Read More

Adunarea Generală a Academiei Române a ales opt noi membri titulari, corespondenți și membri de onoare. Noii membri ai Academiei Române au fost aleși prin vot secret, pe 25 septembrie 2024. Profesorul Irinel Popescu, fondatorul transplantului hepatic în România, membru corespondent al Academiei Române din 2013, în cadrul Secției de Științe Medicale, a primit votul a 44 de academicieni și a devenit membru titular. În aceeași sesiune, a devenit membru titular și matematicianul Constantin Zălinescu. Regulile forului superior al savanților din România dau dreptul numai membrilor titulari de a folosi titulatura de academician. În cadrul secției de Științe Medicale, condusă…

Read More

Un studiu făcut pe tinerii din Europa de Sud-Est de Fundația Friedrich Ebert Stiftung arată că peste 50% dintre tineri își doresc să plece în străinătate pentru mai mult de șase luni, iar pentru o treime dintre ei dorința este moderată. Chiar dacă sunt îngrijorătoare, la o a doua citire vedem că aceste cifre sunt totuși cele mai mici din regiune. Aproape jumătate dintre tinerii între 14 și 24 de ani desfășoară o muncă remunerată, procent care este cel mai mare pentru România dintre țările din regiune, totuși, departe de a fi mulțumiți, tinerii sunt îngrijorați de probleme care le-ar…

Read More

Cea de-a șaptea ediție a congresului de chirurgie cardiovasculară și cardiologie East Meets West se va desfășura pe 8 și 9 noiembrie 2024, la București, la hotelul Crowne Plaza. Vor fi două zile de prezentări de tehnici și tehnologii de pionierat, cazuri excepționale, dezbateri și intervenții transmise în direct din blocul operator, concepute pentru chirurgi cardiaci și vasculari, cardiologi, cardiologi intervenționiști, radiologi intervenționiști și alți specialiști. EMW 2024 este onorat să aibă toți specialiștii inimii la aceeași masă, lideri de opinie în domeniul lor. Congresul se va deschide cu o sesiune omagială dedicată profesorului Alain Cribier, inventatorul tehnicii TAVI, invitatul…

Read More

Tinerii inovatori în sănătatea digitală se pot înscrie la un hackathon de sănătate organizat de compania Johnson & Johnson România, în cadrul căruia își pot finanța ideile. Valoarea totlă a pproiectului este de 30 de mii de dolari. Proiectul este implementat în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, prin Centrul de Inovație și e-Health și Fundația Împreună pentru Educație și Sănătate. Hackathon4Health are loc în perioada 8-10 noiembrie 2024 și va urmări identificarea și susținerea celor mai valoroase proiecte digitale inovatoare, cu impact real în domeniul sănătății. Trei echipe, alese câștigătoare dintre cele participante în urma unui…

Read More

Compania farmaceutică Boehringer Ingelheim a anunțat că medicamentul nerandomilast și-a atins obiectivul de reducere a modificării absolute față de momentul inițial a Capacității Vitale Forțate în săptămâna 52, comparativ cu placebo, în studiul clinic în care e investigat. Capacitatea Vitală Forțată este o măsură a funcției pulmonare. Medicamentul e investigat în cel mai amplu studiu efectuat până în prezent în fibroza pulmonară idiopatică, derulat în 400 de situri și în peste 40 de țări, care a randomizat 1177 de pacienți. Rezultatele complete ale studiului sunt așteptate în prima jumătate a anului viitor. Compania germană va depune o nouă cerere de…

Read More