Dominika Kovacs, Country Head Takeda în România

0

Dominika Kovacs este noul Country Head al companiei bio-farmaceutice Takeda Romania, după ce pentru un an a ocupat aceeași poziție în Portugalia. Anterior a fost Șef al R&D Transformation Office, fiind responsabilă de reorganizarea departamentului de cercetare-dezvoltare. Cu peste 20 de ani experiență în management în sectorul farmaceutic, a mai lucrat în America de Nord, Asia și Europa pentru GSK, Novartis Vaccines, Amgen și Johnson&Johnson, ocupând poziții în special în domeniul R&D – Head of Global Technical Development Franchise, Director of Business Performance sau Director of Research Operations.

Compania japoneză Takeda a finalizat la sfârșitul anului 2018 achiziția companiei farmaceutice irlandeze Shire. “Sunt încântată să preiau acest nou rol în România într-un moment în care activitatea companiei Takeda în România este în dezvoltare. În acest context, obiectivul meu este de a duce mai departe istoria remarcabilă a Takeda și de a dezvolta organizația pentru a contribui decisiv la îmbunătățirea stării de sănătate a pacienților din România”, a declarat Dominika Kovacs.

Takeda este o companie bio-farmaceutică globală axată pe R&D, cu o istorie de peste 230 de ani, cu expertiză în patru arii terapeutice principale – oncologie, gastro-enterologie, hematologie și boli rare – precum și în zona de derivate din plasmă și vaccinuri. Odată cu preluarea Shire, Takeda a devenit o companie globală, cu venituri combinate anuale de peste 30 de miliarde de dolari și care activează în 80 de țări sau regiuni. În urma acestei tranzacții – cea mai mare achiziție externă derulată vreodată de o companie japoneză – grupul nipon a intrat în topul celor mai mari zece producători mondiali de medicamente.

About Author

Delia Budurca

Comments are closed.