Prima farmacie socială din România, aflată în Târgu Mureș, a semnat un parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș pentru asigurarea necesarului de medicamente prescrise prin rețete compensate a unui număr de 62 de persoane persoane vârstnice, cu venituri mici și dependențe de îngrijire la domiciliu din evidența Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș.
„Scopul principal al acestui protocol este asigurarea necesarului de medicamente prescrise prin rețete compensate, prin intermediul angajamentului Farmaciei Sociale de a suporta integral, din profitul realizat, restul de plată pentru cazurile sociale luate în evidență de către Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș. La momentul semnării acestui protocol, un număr de 62 de persoane vârstnice, beneficiari ai serviciilor sociale de îngrijire la domiciliu, aflate în evidența Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș, cu venituri mici, vor fi beneficiarii direcți ai acestui protocol. În funcție de amploarea angajamentului asumat, avem în plan extinderea acest demers și la nivelul celorlalte servicii aflate în subordinea Direcției noastre,” a declarat Andreia Moraru, Director Executiv al Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș.
Recent, Farmacia Socială a obținut autorizația prin Direcția de Sănătate Publică Mureș, a unui centru de testare antigen Covid19 care va funcționa începând cu luna septembrie a.c. Toți pensionarii cu venituri mici, sub 1000 lei lunar, beneficiază de gratuitate în cadrul acestui centru. Pentru această nouă activitate, a fost amenajat un spațiu distinct de spațiul farmaciei care va fi utilizat doar pentru testarea antigen, cu teste puse la dispoziție de Ministerul Sănătății. Orice persoană interesată se va putea programa telefonic, începând cu data de 30.08.2021, la numărul de telefon 0265/311511 sau pe site-ul www.farmaciasociala.ro, taxa de testare antigen fiind în cuantum de 50 de lei. Tuturor pacienților li se va elibera un certificat cu rezultatul testului, recunoscut de Ministerul Sănătății și celelalte instituții, conform legislației actuale.
„Este nevoie de tine pentru a face bine!”
În luna Mai 2021 s-a înființat prima farmacie socială din România, situată în centrul Comunei Sângeorgiu de Mureș, la doar câțiva kilometri de Târgu Mureș. Pe lângă autorizația din partea Ministerului Sănătății, Farmacia Socială a obținut în iunie 2021, de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, atestatul de “întreprindere socială” , astfel respectând întocmai criteriile economiei sociale, conform art. 8 alin.(4) din Legea nr. 219/2015, alocând minimum 90% din profitul realizat scopului social și rezervei statutare. Sloganul farmaciei spune tot despre conceptul în jurul căruia a luat naștere această idee: “Este nevoie de tine pentru a face bine!”, altfel spus este nevoie de ajutorul oferit de fiecare dintre noi pentru a ajuta cât mai multe cazuri sociale. Fiecare pacient care cumpără un produs ajută implicit întreprinderea socială la atingerea obiectivelor sale.
“Pentru noi, profit nu înseamnă neapărat bani! Profit înseamnă satisfacția de a ajuta pacienții aflați în situații dificile. Farmacia Socială este prima farmacie din România care respectă principiile economiei sociale și astfel reușim zilnic conversia profitului financiar în profit social. Proiectele ambițioase nu se opresc aici, Farmacia Socială are ca obiective strategice pentru următorul an să finanțeze distrugerea medicamentelor expirate preluate gratuit de la pacienți, lansarea unei bănci de medicamente administrată exclusiv de un farmacist, în parteneriat cu un ONG, pentru ca oamenii să poată dona medicamentele încă în termen de valabilitate și care pot fi folosite de persoane în nevoie, deschiderea unui punct de lucru într-o comunitate izolată, înființarea unui centru mobil de screening de sănătate și lansarea unei publicații periodice pentru a crește nivelul de educație sanitară al comunității”, a afirmat Marius Dumitrescu, antreprenor social și administratorul farmaciei.
Începând cu luna august, Farmacia Socială livrează gratuit la domiciliu, cu ajutorul voluntarilor, medicamente necesare pacienților cu dificultăți de deplasare care locuiesc în municipiul Târgu Mureș, Sângeorgiu de Mureș și localitățile limitrofe.