Spitalul de pediatrie MedLife, singurul spital privat din România dedicat exclusiv îngrijirii copiilor, își extinde serviciile devenind Spitalul Copilului și Adolescentului MedLife și lansând centrul de kinteoterapie pediatrică. Noua identitate reflectă mai clar parcursul pe care unitatea îl acoperă astăzi: de la copilărie până la adolescență, cu servicii medicale integrate și adaptate fiecărei etape de dezvoltare, se explică într-un comunicat de presă.
Deschis în urmă cu 15 ani de medicul pediatru Mihaela Marcu, spitalul și-a extins treptat specialitățile medicale, dezvoltând centre de excelență și realizând investiții în tehnologie medicală și diversificarea serviciilor dedicate copiilor.
„Pediatria este adesea asociată cu nou-născutul și copilul mic, însă nevoia de îngrijire specializată nu dispare atunci când copilul intră în adolescență, ci doar se schimbă. Odată cu vârsta apar alte întrebări, alte vulnerabilități și nevoi medicale care au nevoie de aceeași vizibilitate și de servicii adaptate. Adolescența este una dintre cele mai complexe etape de dezvoltare. Creșterea fizică accelerată, transformările hormonale, sănătatea emoțională, schimbările comportamentale și apariția unor nevoi medicale specifice acestei vârste fac necesare evaluarea integrată, colaborarea dintre specialități și o relație constantă cu echipa medicală. Nu renunțăm la expertiza dedicată copilului mic, ci o extindem către următoarele etape”, a precizat Dr. Larisa Chiriac, director medical al Grupului MedLife.
Odată cu această nouă etapă de dezvoltare, Spitalul Copilului și Adolescentului MedLife își deschide centrul de kinetoterapie pediatrică. Pacienții pot beneficia, în același loc, de evaluare medicală, investigații, kinetoterapie, recuperare și monitorizare pe termen lung, prin colaborarea specialiștilor implicați în îngrijirea lor.
Planurile de recuperare sunt personalizate în funcție de vârstă, diagnostic și obiectivele funcționale ale fiecărui pacient, accentul fiind pus atât pe recuperarea medicală, cât și pe mobilitate, autonomie și calitatea vieții copilului.
Pentru adolescenți, această abordare este cu atât mai relevantă cu cât perioada de creștere accelerată poate aduce provocări specifice, inclusiv la nivelul posturii și al aparatului locomotor. Integrarea kinetoterapiei în procesul de îngrijire permite evaluarea și monitorizarea acestor aspecte în contextul dezvoltării generale a adolescentului și intervenția adaptată nevoilor sale.
În prezent, spitalul reunește un ambulatoriu multidisciplinar cu peste 14 specialități medicale, un departament specializat de imagistică, cameră de gardă disponibilă 24/7, un laborator propriu de analize cu program 24/7, un bloc operator cu două săli de operație și o secție de ATI. Noul centru de kinetoterapie și recuperare dispune de echipamente dedicate evaluării posturii și mersului și reunește o echipă de terapeuți cu peste 15 ani de experiență în recuperarea pediatrică.
Prin integrarea centrului în cadrul spitalului, recuperarea poate fi coordonată în colaborare cu specialiști din mai multe arii medicale – medici de recuperare, ortopezi, specialiști în imagistică și psihologi, în funcție de nevoile fiecărui pacient. Astfel, copilul poate beneficia de continuitate între evaluarea medicală, investigații, recuperare și monitorizarea evoluției, fără fragmentarea parcursului între mai multe unități.