La Spitalul Sf. Spiridon din Iași a avut loc prima operație de transplant hepatic, după acreditarea Centrului de transplant hepatic din cadrul unității medicale.
Prof. dr. Irinel Popescu, directorul Centrului de chirurgie si transplant hepatic Fundeni, a venit special pentru a efectua această intervenție împreună cu echipa de transplant de la Iași, condusă de prof. dr. Cristian Lupașcu.
“Sper să fie de bun augur această intervenție. Ficatul s-a implantat și funcționează normal. Pacientul este stabil. Iașul are acest potențial, în primul rând că are o chirurgie dezvoltată și, în al doilea rând, că sunt donatori pe teritoriul Moldovei. Cred că acest centru trebuie dezvoltat. Vom susține acest program de transplant la Iași, sub toate formele, până când va putea sa evolueze independent”, a spus prof. dr. Irinel Popescu.
Operația a durat aproximativ opt ore, iar ieșeanul care a primit noul ficat are 47 de ani și suferea de ciroză hepatică, în fază terminală, fiind înscris de mai mult timp pe lista de așteptare. Donatorul a fost un pacient din Galați, de 41 de ani care nu a mai putut fi salvat după un anevrism cerebral. Familia bărbatului a fost de acord ca medicii să-i preleveze ficatul și rinichii.
“Pacientul a avut o ciroză hepatică C gravă, cu niște noduli de hepato-carcinom. Asta înseamnă că peste această ciroză apăruse și cancerul. Operația s-a desfășurat normal, fără incidente. Dacă vom avea donatori pe toată Moldova, ritmul va fi destul de bun. Primele operații de transplant hepatic se vor face cu echipa de la Fundeni, cu domnul profesor Irinel Popescu. De altfel, colaborarea este una foarte veche”, a declarat prof. dr. Cristian Lupascu.
La Centrul de transplant hepatic din Iași se va crea un registru al pacienților care au nevoie de o intervenție de acest gen. Pacienții vor fi selectați de prof. dr. Anca Trifan de la Centrul de gastroenterologie și hepatologie din cadrul Spitalului Sf. Spiridon din Iași și apoi vor fi trecuți pe o listă de așteptare, în acest registru.