Cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorilor, marcată în fiecare an în luna septembrie, Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice a lansat campania de înscriere on-line „Donează o șansă la viață”. Orice persoană sănătoasă, cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani poate alege să fie donator; anul acesta peste 7000 de români s-au înscris în sistem, numărul total al celor înregistrați ajungând la 57.000.
De la înființarea Registrului Național de Celule Stem Hematopoietice în aprilie 2013, 187 de pacienți au trecut prin proceduri de transplant cu celule stem hematopoietice provenite de la donatori neînrudiți. În prezent, 43 de pacienți români sunt în așteptarea unui donator.
„Campania “Donează o șansă la viață” reprezintă o nouă speranță de vindecare pentru pacienții care necesită transplant de celule stem hematopoietice. 57 de mii de români merită tot respectul nostru pentru decizia de a se înscrie în Registrul donatorilor de celule stem, oferind astfel o șansă pacienților a căror viață depinde de gestul lor. Până acum, înscrierea se putea face doar în centrele specializate, acum intenționăm să implementăm un sistem în care înscrierea să se realizeze online, lucru care va duce cu siguranță la creșterea numărului celor înscriși”, a menționat Sorina Pintea, ministrul Sănătății, care a participat la lansarea campaniei de înscriere on-line.
La fiecare trei minute, în lume, un om este diagnosticat cu o formă de cancer al sângelui. Mulți dintre aceștia pot fi vindecați prin transplant cu celule stem hematopoietice de la un donator compatibil. Mai puțin de 30% dintre pacienți au un donator compatibil în familie, pentru restul de 70%, singura șansă la viață fiind găsirea unui donator compatibil neînrudit din registrele donatorilor de celule stem hematopoietice.
Registrul Național este conectat la întreaga lume. Cu cât sunt mai mulți donatori înregistrați, cu atât cresc șansele unui bolnav de a-și găsi un donator compatibil. Registrele din 55 de țări numără împreună aproape 34 de milioane de potențiali donatori.
Campania „Donează o șansă la viață!” este susținută de Ministerul Sănătății în cadrul programului național de sănătate „Transplantul medular de celule stem hematopoietice periferice și centrale”.