60.000 de doze de vaccin Johnson & Johnson ajung în România

0

Alte 60.000 doze de vaccin Janssen vor ajunge astăzi la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, potrivit unui comunicat de presă al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național. Centrul Național de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).

Până la acest moment, România a recepționat 625.300 doze de vaccin produse de compania Johnson&Johnson, iar 259.466 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.