70 de state caută soluții pentru a sprijini România în achiziționarea imunoglobulinei

0

Echipa de conducere a Ministerului Sănătății s-a întâlnit recent cu cele cinci mari companii producătoare de imunoglobulină umană reunite în Asociația producătorilor de plasmă și produse plasmatice, potrivit unui comunicat de presă. Producătorii de imunoglobulină  vor demara, începând din această lună, procedurile  pentru redirecționarea pe piața din România de pe celelalte piețe europene a unor cantități de imunoglobulină necesare în tratarea imunodeficiențelor primare și a bolilor autoimune.

De asemenea,  producătorii au afirmat că  apariția unor discontinuități în procesul de fabricație a imunoglobulinei sunt cauzate în special de lipsa materiei prime. Autoritățile române vor lua în calcul intenția de a stabili,  împreună cu reprezentanții producătorilor de derivate din plasmă, procedurile și condițiile în care se poate colecta plasma de la donatori români  pentru a fi folosită ca materie primă de către companiile producătoare de imunoglobulină. Prin asigurarea materiei prime, România poate reduce considerabil costurile  de achiziție a acestor produse și ar asigura continuitatea produselor pe piață.

În urma declanșării Mecanismului de Protecție Civilă pentru achiziția imunoglobulinei pentru imunodeficiențe primare din statele membre UE și NATO,  aproximativ  70 de state caută soluții pentru a sprijini România. Ministerul Sănătății va centraliza toate propunerile pe care le va primi, în vederea achiziționării prin Compania Naționala UNIFARM S.A a cantităților de imunoglobulină necesare pentru tratamentul pacienților cu imunodeficiență primară pentru o perioada de doua luni.

 

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.